Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:50 13 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Acțiune a polițiștilor din Constanța pe linia prevenirii faptelor cu violență și a consumului de substanțe interzise la volan

ro

13 Sep, 2026 17:38 107 Marime text
Foto cu rol ilustrativ
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au desfășurat, la data de 12 septembrie a.c., o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență, precum și a consumului de alcool sau substanțe psihoactive la volan, fiind legitimate zeci de persoane și aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de peste 6.500 de lei.

Acțiunea a fost efectuată  pe linia prevenirii și combaterii faptelor cu violență, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului de băuturi alcoolice sau a altor substanțe cu efect psihoactiv, la volan.

Astfel, au fost legitimate 64 de persoane și au fost oprite, pentru control, 5 autovehicule, iar în urma activităților desfășurate au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.500 de lei, dintre care 7 la Legea 61/1991R.



PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

Comentarii