Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:28 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNSC a decis reevaluarea ofertelor unei licitații organizate de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Iată de ce

ro

25 Jun, 2020 00:00 2076 Marime text
  • CNSC a decis reevaloarea ofertei depusă de o firmă la o licitație organizată de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării
  • Contestația a fost formulată de către SC Draupnir SRL
Consiliul Național De Soluționare A Contestațiilor adoptă decizia cu Nr. 1009/C8/942 din data de 18.06.2020 privind soluționarea unei contestații la o licitație organizată de Administrația Rezervației Biosfera Delta Dunării.
Astfel, prin contestația nr. 1/18.05.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 19310/19.05.2020, înaintată de SC Draupnir SRL, cu sediul în municipiul Târgu Mureș, reprezentată legal prin administrator Vass Elek-Szilard, formulată împotriva rezultatului procedurii, emis de Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării, cu sediul în Tulcea, str. Portului, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de Consultanţă în domeniul achizițiilor publice în cadrul proiectului «Îmbunătățirea condițiilor hidrologice în habitatele naturale acvatice din RBDD pentru conservarea biodiversităţii şi a resurselor halieutice - Complexele lacustre: Şontea-Furtuna, Matiţa-Merhei, Somova Parcheş»", s-a solicitat Consiliului:
- anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente;
- constatarea modului defectuos de formulare a comunicării privind rezultatul procedurii și obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor legale în ce privește comunicarea rezultatului;
- reevaluarea ofertelor;
- constatarea inadmisibilității și neconformității ofertantului declarat câștigător, SC Lake House Mineri SRL.

Prin Încheierea nr. 883/C8/942 din 21.05.2020, Consiliul a respins, ca nefondată, cererea SC Draupnir SRL, cuprinsă în contestația sa nr. 1/18.05.2020, de suspendare a procedurii simplificate amintite. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, consilul a decis următoarea: „Respinge excepția lipsei de interes a contestației, invocata de autoritatea contractanta. Admite în parte contestația depusă de SC Draupnir SRL în contradictoriu cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Anulează actele autorității referitoare la declararea ofertei câștigătoare și la stabilirea punctajelor corespunzătoare ofertelor declarate admisibile, precum și adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 20 de zile de la primirea deciziei prezente, cu respectarea prevederilor legale și a celor evocate în motivare, să reanalizeze oferta depusa de SC Lake House Mineri SRL, să aplice criteriul de atribuire în mod obiectiv și transparent, să elaboreze un nou raport al procedurii și să transmită noi comunicări ale rezultatului acesteia, cu respectarea prevederilor legale ce reglementează emiterea acestor acte ale procedurii. Respinge ca inadmisibil capătul de cerere din contestație vizând „constatarea inadmisibilității și neconformității ofertantului declarat câștigător, SC Lake House Mineri SRL”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii