Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:27 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR a anulat licitaţia pentru reparaţia podului Bucureşti - Constanţa

ro

13 May, 2019 00:00 1373 Marime text
La începutul lunii aprilie, Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţa startul unei licitaţii pentru reparaţia podului de cale ferată dintre Bucureşti şi Constanţa. Proiectul era cotat la peste 3 milioane de lei, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor a fost 7 mai a.c. Iată că în ultima zi pentru depunerea ofertelor CFR a anulat licitaţia.
 
Reamintim că CFR SA a organizat o licitaţie pentru atribuirea unui contract aferent reparaţiei pod km 4+327, pe linia de cale ferată dintre Bucureşti şi Constanţa. Valoarea estimată a achiziţiei a fost de 3.492.363 de lei, iar termenul-limită a depunerii ofertelor a fost 7 mai 2019. Achiziţia consta în întocmirea documentaţiei tehnico-economice (fază PTh + CS + DE) pentru execuţia lucrărilor de reparaţie a podului, conform caietului de sarcini.
 
Conform caietului de sarcini, ultima reparaţie a fost efectuată în anul 1970 prin matarea rosturilor de la partea superioară a soclurilor elevaţiilor culeelor şi ale aripilor. Lucrările de reparaţii şi consolidare se vor executa cu restricţii de viteză pentru circulaţia feroviară şi închiderea alternativă a unor linii de cale ferată şi închiderea temporară a circulaţiei rutiere în pasaj.
 
Persoanele responsabile de buna desfăşurare a licitaţiei au fost Mârăloi Laurenţiu - director regional; Pioaru Marcel - şef Serviciu SCF; Radu Liviu - director adjunct economic; Cimpoieru Adrian - şef Divizie Investiţii; Cîmpeanu Iulian - şef Serviciu PVTP; Purcărea Gabriela - şef UMP; Epuran Dănuţ - Oficiul Juridic; Nae Maria - Serviciul PVTP; Marin Andreea - şef Serviciu BVFPR; Ilie Corina Petruţa - Serviciul BVFPR; Nistor Sorin - Serviciul BVFPR; Lospa Liliana - şef Serviciu Achiziţii Publice; Floricel Caroleta - Serviciul Achiziţii Publice; Lulea Constanţa - Serviciul Achiziţii Publice. 

Citeşte şi:

Proiect amplu pe linia de cale ferată Bucureşti - Constanţa. Circulaţia feroviară va fi îngreunată
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii