Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:29 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetateanul de onoare Stanescu „Cand am venit la HCM, tocmai ce promovase din Divizia B"

ro

31 Mar, 2010 02:50 1693 Marime text
cap_5.jpgHandbaliştii Rudi Ionuţ Stănescu şi Laurenţiu Toma au primit ieri, în cadrul şedinţei de Consiliu Local, titlul de cetăţeni de onoare ai Constanţei.

cetateni_de_onoare.jpgCei doi sportivi au primit recunoaşterea din partea consilierilor locali în urma rezultatelor deosebite pe care le-au avut de-a lungul activităţii la Handbal Club Municipal. În referatul nr. 3501 din 11 ianuarie 2010, care însoţeşte proiectul de HCLM, se spune că Laurenţiu Mihai Toma a debutat în activitatea handbalistică în 1995, iar din 3 septembrie 1999 până în prezent a activat neîntrerupt la Constanţa. Căpitanul HCM-ului a fost desemnat cel mai bun handbalist al anului în 2006 şi 2007. Pe de cealaltă parte, portarul Rudi Ionuţ Stănescu este jucătorul HCM-ului din noiembrie 1999 şi a primit premiul pentru cel mai bun handbalist local trei ani, în 2004, 2005 şi 2008. Extrem de emoţionaţi, cei doi jucători au fost aplaudaţi de consilierii locali în faţa cărora au fost aduşi de către primarul Radu Mazăre şi de Nurhan Ali, ales local şi director al clubului constănţean. „Am foarte mari emoţii. Este un titlu care mă onorează şi nu am avut ocazia să vorbesc în faţa tuturor, însă vreau să mulţumesc în primul rând domnului primar Radu Mazăre şi domnului preşedinte Nicuşor Constantinescu, domnului Nurhan Ali şi constănţenilor, care vin în număr mare la meci şi ne susţin. Ne bucurăm că anul acesta am reuşit să facem o mare performanţă de a trece de grupele Ligii Campionilor. Este un lucru care bucură pe toată lumea. În continuare vom face ce am făcut şi până acum, vom încerca să dăm totul pe teren şi să câştigăm. Ştie toată lumea că am avut un meci destul de dificil şi de greu cu Veszprem acasă şi dacă eram puţin mai concentraţi poate era altfel. Vom merge în Ungaria să dăm totul pe teren, să ne gândim la o minune, poate la o calificare. Cu gândul acesta vom pleca", a declarat căpitanul Toma, după apariţia în faţa consilierilor. La rândul său, Rudi Ionuţ Stănescu a vorbit despre activitatea sa la HCM şi despre meciul pe care echipa urmează să îl dispute în Ungaria: „În primul rând sunt onorat de ceea ce s-a întâmplat astăzi aici. Este rodul muncii noastre. Am muncit foarte mult şi am ajuns practic în primele 16 echipe ale Europei. Când am venit în urmă cu 11 ani, această echipă tocmai ce promovase din Divizia B. An de an, multă muncă şi transpiraţie şi foarte multe sacrificii, am ajuns astăzi să ne batem cu marile echipe ale Europei şi am reuşit cea mai bună performanţă a handbalului românesc şi una foarte, foarte mare pentru handbalul constănţean. Meciul se joacă. Într-adevăr, avem şanse puţine acum, este clar, dar mergem să facem un meci bun pentru noi, pentru constănţeni şi dacă vom putea să ne calificăm, sigur o vom face".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii