Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:18 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce a decis Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la plângerea Consal Trade împotriva CN APM Constanţa

ro

01 Aug, 2019 00:00 2164 Marime text
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a soluţionat contestaţia depusă de Consal Trade SRL cu privire la rezultatul unei licitaţii organizate de CN APM Constanţa. Astfel, pe 29 iulie 2019, CNSC a respins contestaţia depusă de societate.
 
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea decizie:
„Decizie nr. 1262/C11/1393. Data: 29.07.2019. Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 26968/15.07.2019, formulată de Consal Trade SRL, cu sediul social în Giurgiu, reprezentată legal de Ștefan Silvian, în calitate de administrator, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă, organizată de Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA, cu sediul în Constanţa, incinta Port, Gara Maritimă, judeţul Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de prevenire şi stingere a incendiilor şi intervenţie în situaţii de urgenţă la obiectivele CN APM SA Constanţa din incinta portului Constanţa”, s-a solicitat: anularea rezultatului procedurii; anularea adresei nr. 27161/09.07.2019, prin care a fost comunicat rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică; anularea raportului procedurii nr. 27159/09.07.2019; obligarea autorităţii contractante la continuarea (reluarea) procedurii de atribuire a contractului privind „Servicii de prevenire şi stingere a incendiilor şi intervenţie în situaţii de urgenţă la obiectivele CN APM SA Constanţa din incinta portului Constanţa”, prin evaluarea ofertei Consal Trade SRL în raport cu documentaţia de atribuire şi de legislaţia aplicabilă, pornind de la constatarea că oferta tehnică a Consal Trade SRL îndeplineşte cerinţele de calificare prevăzute în caietul de sarcini”. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. 
 
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, Consiliul a decis respingerea, pentru neconstituirea cauţiunii, contestaţia formulată de Consal Trade SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii