Caz șocant la Medgidia! Doi pensionari atacați în propria casă de trei tineri care sub amenințare i-au tâlhărit
Caz șocant la Medgidia! Doi pensionari atacați în propria casă de trei tineri care sub amenințare i-au tâlhărit
109
Marime text
Doi tineri, unul de 16 ani și celălalt de 18 ani au ajuns în spatele gratiilor fiind suspectați că ar fi intrat în locuința unor pensionari din Medgidia și sub amenințare i-ar fi tâlhărit de toți banii pe care îi aveau. În plus, i-au smuls femeii cerceii de la urechi. Alături de aceștia la comiterea faptei ar mai fi participat și un adolescent de 15 ani. Potrivit IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut 2 tineri, de 18, respectiv 16 ani, suspectați de comiterea faptei.
Astfel, la data de 5 decembrie a.c., în jurul orei 3.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns într-un imobil, situat în municipiul Medgidia, iar de la proprietari (un bărbat, de 81 de ani, respectiv o femeie, de 78 de ani) ar fi sustras, prin folosirea de amenințări cu un obiect tăietor - înțepător, 2 telefoane mobile, precum și o sumă de bani (1.200 de lei). De asemenea, femeii i-ar fi fost smulși cerceii din urechi.
Cauza a fost preluată de către polițiști ai Serviciului Investigații Criminale, iar cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției municipiului Medgidia, au fost identificați 3 tineri, de 15, 16 respectiv 18 ani, suspectați de comiterea infracțiunii“ - conform IPJ Constanța.
În urma administrării probatoriului în cauză, în cursul zilei de ieri, 8 decembrie a.c., procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia a dispus reținerea, pentru 24 de ore, pentru 2 dintre făptuitori, de 16, respectiv 18 ani, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Astăzi, cei 2 au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis arestarea preventivă pentru 30 de zile.
De asemneea, față de cel de-al treilea suspect, de 15 ani, sunt continuate cercetările, urmând a fi efectuată expertiză în vederea stabilirii discernământului la momentul comiterii faptei.
Citește și:
O fată minoră, trasă de păr, lovită peste față și deposedată de telefon de către o femeie! Suspecta, trimisă în judecată pentru tâlhărie
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


