Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:57 29 11 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când vor ajunge primele vaccinuri anti-COVID în Europa

ro

16 Oct, 2020 21:29 699 Marime text
  • Directorul executiv al Agenţiei Europene a Medicamentelor, Guido Rasi, consideră că primele vaccinuri împotriva COVID vor sosi în Uniunea Europeană în primăvăra anului viitor, "dacă totul merge bine", conform agenţiilor Reuters şi EFE, potrivit România TV.

"Este foarte dificil, aproape imposibil să avem vaccinul pentru anul 2020. Dacă totul merge bine, în primele luni ale anului 2021 am putea avea trei vaccinuri aprobate de EMA. Cred că, dacă avem noroc, mulţi dintre cei care vor dori să se vaccineze o vor putea face în vara lui 2021", a estimat directorul acestei agenţii într-o declaraţie acordată postului de ştiri Skytg24.

Guido Rasi a atras atenţia cu privire la faptul că "sosirea vaccinului va fi începutul sfârşitului pandemiei, nu sfârşitul" şi „numai după un an de când vaccinul va fi disponibil vom vedea pandemia reducându-se în mod semnificativ".

Ti-a placut articolul?

Comentarii