Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:02 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Afaceri necurate cu servicii funebre, sanctionate de OPC

ro

02 Sep, 2003 00:00 1109 Marime text

Amenzi de peste 100 de milioane de lei

Societatea comerciala "Troita" din Navodari a fost amendata de inspectori pentru lipsa contractelor incheiate cu beneficiarii

Inspectorii Oficiului Judetean pentru Protectia Consumatorilor Constanta au efectuat, in ultima saptamana a lunii august, un numar de 88 de actiuni de control, din care in cazul a 58 s-a intocmit proces-verbal de constatare a contraventiei. Cele mai multe deficiente au fost depistate la prestari servicii, respectiv 24, 21 la produse nealimentare si 12 la produse alimentare. Valoarea marfurilor controlate a fost de peste 2,2 miliarde lei. Produse in valoare de 270 de milioane de lei au fost descoperite cu abateri, majoritatea fiind oprite temporar de la comercializare. Printre unitatile verificate s-a numarat si SC "Automet" SRL Medgidia. Inspectorii OPC s-au deplasat la sediul societatii in urma unei reclamatii primite de la un client. Astfel, ei au descoperit parizer cu membrana crapata care avea modificari organoleptice, vin cu lichid tulbure si cu sedimente, precum si produse cu termen de valabilitate expirat, in valoare de peste 600 de mii de lei. Produsele au fost retrase de la comercializare si denaturate. O alta unitate verificata de inspectorii OPC a fost SC "Hala MD" SRL tot din Medgidia. Unitatea comercializa produse alimentare in afara termenului de valabilitate, respectiv bere, margarina, cafea, mustar, helas si malai. Ca si in primul caz, toate produsele au fost retrase de la comercializare si denaturate pe timpul controlului. AF "Troita" Navodari, care desfasoara activitati de prestari servicii funebre, a fost descoperita de inspectorii OPC ca nu incheie contracte cu beneficiarii, care sa cuprinda clauze clare referitoare la calitate, pret si timp de realizare. Totodata, pe baza reclamatiei unui turist, inspectorii de la Protectia Consumatorilor au efectuat un control la "Fast Food Gara" SRL Constanta. Turistul reclama ca, in momentul in care a comandat pizza, i s-a dat ketchup picant, iar flaconul avea eticheta de ketchup dulce. La cercetare s-a constatat ca cele sesizate se confirma. Prin urmare, unitatea a fost sanctionata pentru informare necorespunzatoare.Pe de alta parte, tot saptamana trecuta, au fost efectuate prin cele trei minicomandamente de pe litoral, respectiv Mamaia, Costinesti si Neptun, 44 de actiuni de control ce au vizat rezolvarea reclamatiilor si a sesizarilor turistilor. Au fost verificate produse in valoare de aproximativ 500 de milioane de lei, marfa in valoare de circa 200 de milioane fiind descoperita cu abateri. Pentru deficientele constatate s-au aplicat 34 de sanctiuni contraventionale, in valoare de peste 100 de milioane de lei.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii