Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:42 14 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Programul „Anghel Saligny” se prelungește până la finalul anului 2027. Deputații au adoptat proiectul de lege

ro

14 Oct, 2026 16:50 152 Marime text






Deputații au adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru prorogarea până la 31 decembrie 2027 a termenului prevăzut în Ordonanța de urgență a Guvernului pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny''.

Potrivit ordonanței în vigoare, contractele de finanțare prevăzute se încheie cel târziu până la data de 31 decembrie 2026, conform Agerpres. Este vorba despre contracte de finanțare multianuale între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și beneficiari, pe o perioadă de maximum 5 ani, în limita creditelor de angajament aprobate anual cu această destinație, fără eșalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanțare. Pe durata de valabilitate a contractelor de finanțare, valoarea creditelor de angajament este egală cu valoarea creditelor bugetare.

Proiectul menționat, adoptat în forma Senatului, stabilește că termenul prevăzut la articolul 7, alin. (1') din OUG nr. 95.2021 pentru aprobarea Programului național de investiții ''Anghel Saligny'', publicată în Monitorul Oficial din 6 septembrie 2021, se prorogă până la data de 31 decembrie 2027, inclusiv.

Camera Deputaților este for decizional în acest caz. 




Citește și
Schimbări majore în maternitățiTravaliu privat și dreptul la însoțitor pentru viitoarele mame

Ti-a placut articolul?

Comentarii