Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:36 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

22 decembrie 1989, ziua în care a început Revoluția și la Constanța

ro

22 Dec, 2022 00:00 2336 Marime text
  • În dimineața lui 22 decembrie 1989, la Constanța începeau revoltele
  • Gheorghe Turcu, președintele Asociației „Revoluția din 1989”: „Pe 25-26 decembrie, Casa Albă era deja plină de securiști și comuniști. Pe 26 decembrie ne-au blocat accesul în Casa Albă”
  • Nicolae Cușa, profesor de istorie: „Toți scandau Jos Ceaușescu, Jos dictatura și Fără violență!”
 
Revoluția din anul 1989 a început la data de 16 decembrie, Timișoara fiind primul oraș din România unde cetățenii s-au revoltat împotriva regimului comunist. Totul a pornit de la protestul din fața Bisericii Reformate din Piața Maria, când s-au adunat zeci de opozanți împotriva deciziei judecătorești care îl soma pe pastorul Lazlo Tokes să părăsească orașul. Tot aici, s-a născut sloganul „Azi în Timișoara, mâine în toată țara!”.  

Manifestările împotriva partidului condus de Nicolae Ceaușescu s-au extins apoi și în restul orașelor.

La Constanța, revolta a început în data de 22 decembrie. Prețul libertății la orașul de la malul mării a fost plătit cu sânge. Nu mai puțin de 32 de persoane au murit și alte 105 au fost rănite.

Pentru păstrarea vie a acestei amintiri, pe o placă din marmură aflată în fața Prefecturii sunt scrise următoarele cuvinte:

„Atunci, în decembrie 1989, când 32 de persoane au murit și 105 au fost rănite, am reușit dărâmarea unei dictaturi și schimbarea unui sistem comunist din dorința de libertate, adevăr și democrație. Dumnezeu să ne ajute!”.


Redăm mai jos numele a câtorva persoane din Constanța care și-au pierdut viața în timpul Revoluției:
  • Bercu Gheorghe (n:13.07.1953 – d:23.12.1989) – muncitor la ITSA Autobaza 1 Constanța;
  • Calin Adrian (n:03.10.1957 – d:24.12.1989) – muncitor la IMPF Constanța;
  • Capac Nicolae (n:24.10.1934 – d:24.12.1989) – ospătar la IHR Mamaia;
  • Carp Vasile (n:26.10.1952 – d:24.12.1989) – căpitan la UM 02192;
  • Viorel Crețu (n:07.06.1962 – d:24.12.1989) – navigator la IEFM Navrom Constanța;
  • Deleanu Gheorghe (n:15.06.1951 – d:24.12.1989) – maistru militar la UM 02010 Tuzla;
  • Deveris Achif (n:02.05.1963 – d:24.12.1989) – muncitor la IEP-MTTC Constanța;
  • Doga Cosmin Florian (n:18.04.1976 – d:24.12.1989) – elev;
  • Dumitrescu Constantin Doru (n:1956 – d:24.12.1989) – căpitan la Miliția Port Constanța;
  • Dumitru Stan (n:21.09:1938 – d:24.12.1989) – maistru militar la UM 02132 Mangalia;
  • Eftimie Serghei (n:07.11.1976 – d:24.12.1989) – locotenent colonel la UM 02010 Tuzla;
  • Enache Grigore Mihai (n:06.09.1952 – d:24.12.1989) – căptan de aviația la UM 02010 Tuzla;
  • Fecioru Lorent (n:26.01.1951 – d:17.12.1989) – muncitor;
  • Gruie Petre (n:11.09.1939 – d:02.01.1990) – muncitor la Chimpex Constanța;
  • Huzuneanu Emanuel Victor (n:16.04.1965 – d:31.12.1989) – șef mecanic instructor la Petromidia;
  • Moraru Horia Teodor (n:27.07.1967 – d:23.12.1989) – soldat în termen la UM 02110 București;
  • Petrea Ștefan (n:13.12.1952 – d:24.12.1989) – maistru militar la UM 01020 Tuzla;
  • Prisacaru Mihai Vasile (n:11.12.1944 – d:25.12.1989) – plutonier major în cadrul Companiei de Pompieri Neptun;
  • Sali Aidun (n:26.05.1967 – d:23.12.1989) – muncitor la IEP-MTTC Constanța;
  • Sercaianu Ion (n:30.01.1949 – d:23.12.1989) – căpitan rangul 3, comandant la UM 02123;
  • Stanca Păun (n:04.03.1929 – 23.12.1989) – economist la SMA Independența;
  • Ștefan Mihai Mihai (n:29.09.1960 – d:23.12.1989) – plutonier la SIMT Constanța;
  • Stroe Matei Napoleon (n:12.05.1971 – d:42.12.1989) – soldat în termen la UM 0251 Băneasa;
  • Tulus Samir (n:25.06.1983 – d:25.12.1989).

Evenimentele din Constanța, prin ochii liderilor Asociației „Revoluția din 1989”

Mai multe detalii despre ce s-a întâmplat la Constanța în perioada aceea au fost oferite de liderii Asociației „Revoluția din 1989”, Gheorghe Turcu și Nicolae Cușa. Ei au fost invitați în urmă cu an de jurnalista Feri Predescu să vorbească despre întâmplările din iarna lui 1989 în cadrul emisiunii „ZIUA-n amiaza mare” a cotidianului ZIUA de Constanța.

Potrivit liderilor, Revoluția ce a avut loc în Constanța a fost diferită de celelalte manifestări din restul țării. La malul mării a fost o revoltă populară a civililor, unde armata nu s-a implicat, precum în alte orașe din România.

Gheorghe Turcu și Nicolae Cușa sunt de părere că, Revoluția a fost confiscată de oamenii Securității și de noii reprezentanți ai regimului comunist, susținătorii lui Ion Iliescu.

Cei doi au spus în cadrul interviului că, de fapt, Revoluția nu a început după ora 13:00, când s-a aflat că Nicolae Ceaușescu a fugit cu elicopterul, ci dimineața, când oamenii au ieșit pe străzile orașului și s-au îndreptat spre sediul Securității și al Miliției Județene.


Nicolae Cușa menționează că:

„La ora 09.00 dimineața am fost frapați de strigăte pe bulevard. A fost o acțiune spontană, nu era organizat. Colonelul nu era acolo. Se îndreptau de la Capitol spre Securitate, spre instituția cunoscută pentru faptul că era o instituție care urmărea manevrele. Rândurile s-au îngroșat. Cetățenii care erau pe drum au atacat.
Vis a vis de mine, la poarta mea era Casa Vapor, sediul lui Ciucur. Cetățenii au ajuns la Securitate, unde se găsea un alt grup venit la Securitate. Toți voiau să nu lase să iasă în oraș cadrele militare. Am aflat că mulți erau pe străzi în misiune.
Toți scandau Jos Ceaușescu, Jos dictatura și Fără violență!”.


El a mai adăugat că:

„Acțiunile s-au amplificat, au ajuns la intrarea principală pe bulevard. S-a ajuns la concluzia că vor să intre acolo. Mulți aveau acolo soții, neamuri închise în beci. Grupul s-a dus sus și a discutat cu Simionescu”.


Despre dimineața revoltelor, Gheorghe Turcu, președintele Asociației „Revoluția din 1989”, își amintea că:

„Era o zi obișnuită, însă oamenii au început să se adune. Deznodământul a fost cu spargere de geamuri, a fost de ajuns să se dea tonul!”.


Gheorghe Turcu a adus în discuție și momentul în care au pătruns în Casa Albă (sediul Prefecturii de azi):

„Am intrat în Casa Albă după ce s-au spart geamurile. Nu cunoșteam pe nimeni. Mulți vandalizau. Au încercat să facă un fel de disciplină, ne-am făcut câteva grupuri. S-au dat legitimații făcute de mână.

La toate intrările am pus pază. Legitimațiile s-au dat cu scopul, dacă ieși, să poți intra. Imediat, s-a înființat Telexul, comitetul de salvare.Au intrat după noi și foști activiști. Marina (Gheorghe Marina – fost prim secretar al județului Constanța) a fost sechestrat”.


Potrivit profesorului de istorie Nicolae Cușa, Casa Albă a fost invadată în jurul orei 12:10 – 12:15. Motivul era dat de aflarea veștii că, pe strada Ion Lahovary, prim secretarul județului, Gheorghe Marina a convocat o ședință în care, alături de activul PCR și de șefii Armatei, să discute despre ordinele date de Nicolae Ceaușescu.

Pe 22 decembrie 1989, comanda județului Constanța a fost luată de revoluționarul Lazăr Cercel. Atunci revoluționarii au început să înființeze o formă de organizare. Fiecare și-a însușit atribuții pe diverse domenii, pentru a asigura funcționarea orașului și a județului.

Ce s-a întâmplat pe 24 decembrie

Cei doi participanți la acele manifestări susțin că, Revoluția s-a încheiat după doar două zile, după ce s-au făcut alegerile pentru conducerea Frontului Salvării Naționale Constanța.

„S-au ales între ei. Știau deja fișele noastre. Că eram împotriva comunismului. Nu au ales dintre aceștia. Au ales dintre oamenii vechiului regim. Adunați în sala mare, aduși nu știm de unde. Unii spuneau că au studii la Moscova. Cum era și tovarășul Ion Iliescu. Reprezentanții vechiului regim au pus mâna pe putere. Cu știrea lui Ion Iliescu. Noi am plecat din Casa Albă. Revoluția s-a încheiat pe 24 decembrie”, a spus Nicolae Cușa.

 

„Chiar atunci, pe 24 decembrie, l-au adus pe vechiul primar și l-au pus la treabă. Același primar comunist, Marinică. Pe 25-26 decembrie, Casa Albă era deja plină de securiști și comuniști. Pe 26 decembrie ne-au blocat accesul în Casa Albă. Nu am mai călcat acolo până în 1991 când au venit după mine anunțându-mă că se înființează asociația revoluționarilor, cu sediul aici, în Casa Albă”, a precizat Gheorghe Turcu.


Președintele Asociației „Revoluția din 1989” a vorbit și despre ce a urmat pentru revoluționari după acele întâmplări.

„Amintirea frumoasă de la revoluție a fost prima perioadă în care toată lumea era entuziasmată. Atât familia cât și cetățenii orașului. Mai târziu am ajuns în situația în care lumea se uita la noi ca și cum am fi vinovații din decembrie 1989 . Am vrut binele și am obținut inversul. Securitatea a luat totul, a intrat în guvern, în parlament, în economie. Și ne mai punem întrebarea cine a tras în noi. Nici măcar tinichele de la intrarea in orașul martir nu le schimbă autoritățile, deși ne rugăm de ei. Rămân așa, ruginite. Atât de tare suntem desconsiderați. Bătaie de joc!”, a mărturisit Gheorghe Turcu.  


De cealaltă parte, Nicolae Cușa a declarat că:

„A fost de fapt o revoltă populară a civililor. Armata până la 13:30 nu a fost in vreun fel implicată. De fapt, nicio revoluție nu a fost inițiată de Armată, ci numai de civili pentru că atunci ar fi dictatură militară. La Constanța, niciun civil nu a făcut vreo victimă, la Revoluție. Victimele au fost ale Armatei. Vina a pornit de la Stănculecu, Iliescu. Aveau  nevoie să se întâmple ceva, cum se întâmplă la toate revoluțiile. Eu sunt optimist. Ce a fost atunci, a fost măreț. Și mai sunt mulțumit pentru faptul că în sfârșit, parlamentarii au decis, la propunerea lui Marius Oprea, ca in cartea de Istorie a României să se includă câteva pagini despre Revoluția de la 1989”.


Citește și:
Constanța, orașul în care „Revoluția a fost confiscată de comuniști și securiști”

La Constanța, vărsarea de sânge a început pe 22 decembrie Cine sunt morții Revoluției de acum 25 de ani

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii