Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:51 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Nicolae Ciucă „Pe 16 Decembrie 1989, la Timișoara, a avut loc protestul decisiv împotriva comunismului în România“

ro

16 Dec, 2023 12:51 707 Marime text
Foto: facebookPreşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj la împlinirea a 34 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din Decembrie 1989. 

„Pe 16 Decembrie 1989, la Timișoara, a avut loc protestul decisiv împotriva comunismului în România. Fără Timișoara, nu ar fi fost posibilă căderea unui sistem care a ucis oameni, nu doar în România, ci în toată regiunea noastră.
Represiunea de la Timișoara a expus în fața lumii întregi ferocitatea unui regim cuprins de frica de a nu pierde puterea. Acțiunea aducerii la crematoriul din București a cadavrelor timișorenilor uciși, arderea lor în timpul nopții și deversarea cenușii la canal a arătat dimensiunea disprețului pe care regimul comunist îl avea față de oamenii liberi.
Eroilor de la Timișoara le datorăm recunoştință, curajul și sacrificiul lor fiind fundamentele pe care s-a clădit România liberă și democratică de astăzi“ - a precizat președintele Senatului, Nicolae Ciucă.

Citește și: 

Au trecut 32 de ani de la Revoluția din decembrie 1989. Prefectul Coșa s-a întâlnit cu cele șase asociații de revoluționari din Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii