Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:57 02 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Senatorul Moga „În două săptămâni, dau şi celelalte trei ambulanţe la Peştera, Ostrov şi Chirnogeni"

ro

02 Sep, 2011 00:00 3149 Marime text
ambulanta_ambulanta.jpgSenatorul PSD Nicolae Moga, parlamentar în Colegiul Uninominal 2, vrea să termine de predat primăriilor cărora le-a promis cele trei ambulanţe pe care, la acest moment, le ţine în propria curte. Iniţiativa senatorului se înscrie în proiectul „Viaţă înainte de toate".

„Mai am de dat la Peştera, Ostrov şi Chirnogeni, aştept să mă anunţe că şi-au trimis la calificare, oamenii pentru ca ambulanţele să fie funcţionale", spune Moga. Probabil prima ambulanţă care urmează a fi predată va fi cea de la Peştera, acolo unde senatorul va avea săptămâna viitoare o întâlnire cu primarul Valentin Vrabie pentru a stabili detaliile protocolului de predare - primire a ambulanţei. La Ciocârlia, acolo unde a fost dată deja ambulanţa, primarul Traian Dragomir a trimis deja la calificare asistente, existând deja un şofer pentru ambulanţă, un fost angajat al Spitalului de la Medgidia şi care s-a mutat în localitate, dar şi o asistentă deja pregătită. „Ei mai trebuie să ia kit-ul de urgenţă care costă undeva de la 800 - 1.000 de euro", spune senatorul Moga.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii