Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:41 22 07 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de Presă - Uniunea Democrată Turcă din România - 3.09.2014

ro

03 Sep, 2014 12:33 897 Marime text
Uniunea Democrată Turcă din România a organizat în perioada 27 august-2 septembrie, la Predeal, o tabără destinată elevilor care studiază limba turcă în şcolile din judeţul Constanţa. Cei 60 de elevi participanţi la tabără au fost selecţionaţi în funcţie de rezultatele obţinute la olimpiada de limba turcă, faza naţională şi la concursul „Frumoasa mea limbă maternă”, aceştia clasându-se pe primele trei locuri la cele două competiţii organizate de UDTR în parteneriat cu ISJ Constanţa, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice.
Elevii au participat în cadrul taberei la cercuri de poezie şi literatură turcă, la cursuri de pictură cu henna, de dans tradiţional turcesc şi s-au întrecut în cadrul unor concursuri de eseuri, creaţie artistică din produse reciclabile dar şi de Miss şi Mister. La concursul de creaţie artistică din produse reciclabile elevii și-au folosit imaginația pentru a crea obiecte decorative din  peturi şi hârtie colorată. Pe primele locuri la cele patru secţiuni: peşte,fluture, iepure şi ramă de tablou s-au clasat Ionescu Irina-Colegiul Național  Pedagogic „Constantin Brătescu”, Cadir Elif Aisel-Școala Generală din Ciocârlia de Jos, Güneş Berkant -Şcoala Generală „Ghe. Ţiteica” şi Akdag Kader-Colegiul Național „Kemal Atatürk”dın Medgidia.  La concursuI de eseuri în limba turcă, categoria clasele V-VIII, locul I a fost cucerit Güneş Berkant -Şcoala Generală „Ghe. Ţiteica” iar la categoria clasele IX-XII pe locul I s-au clasat Denizcan Esra Güler de la Liceul Traian din Constanța și Aylin Asan de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Concursul de eseuri în limba română la categoria gimnaziu a fost  câștigat de Vulpe Andra și Ionescu Irina, eleve la Colegiul Pedagogic „Constantin Brătescu” și de Mocanu Gabriela, la categoria liceu, de la Colegiul Național „Kemal Atatürk”
În cadrul taberei au fost organizate și vizite  de documentare la Castelele Peleş şi Bran, la Cetatea Râşnov dar şi excursii la Babele şi Sfinxul.  Elevii au parcurs trasee turistice traversând cu tiroliana în Parcul Aventura din Braşov. Activitățile elevilor au fost coordonate de profesorii Melek Osman, Subihan Iomer, Firdes Musledin, Aisel Arif și Ömür Yılmaz.

PR UDTR

Ti-a placut articolul?

Comentarii