Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:44 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întâlnirea domnului senator Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei speciale pentru aderarea României la spaţiul Schengen, cu o delegaţie belgiană condusă de Eric Tomas, primarul comunei Anderlecht

ro

08 Jul, 2015 21:45 1192 Marime text
Miercuri, 8 iulie a.c. senatorul Titus Corlăţean, preşedintele Comisiei speciale pentru aderarea României la spaţiul Schengen, a avut o întâlnire cu o delegaţie belgiană condusă de Eric Tomas, primarul comunei Anderlecht din regiunea Bruxelles şi din care au făcut parte Isabelle Emery, deputat, Partidul Socialist, Parlamentul Regiunii Bruxelles şi Fabrice Cumps, consilier local, Primăria Anderlecht.
 
Senatorul Corlăţean a mulţumit edilului belgian pentru sprijinul important pe care l-a acordat amplasării, în anul 2014, la Bruxelles, a unui bust al prinţului şi savantului român Dimitrie Cantemir, ceremonie la care au fost prezenţi la acel moment atât ministrul de externe al României, cât şi primarul comunei Anderlecht. Oficialul român l-a felicitat pe primarul comunei Anderlecht pentru Ordinul naţional „Meritul cultural” care i-a fost oferit recent din partea Preşedinţiei României, ca o recunoaştere a contribuţiei deosebite la relaţiile culturale dintre cele două ţări.
 
Au fost trecute în revistă stadiul foarte bun al relaţiilor bilaterale în plan politic, economic şi cultural, cu accent pe cooperarea în domeniul francofoniei, dimensiune căreia ţara noastră îi acordă o atenţie deosebită. În acest din urmă context, senatorul Corlăţean a evocat inaugurarea, la Bucureşti, în anul 2013, în timpul mandatului său de ministru al afacerilor externe, a Pieţei Francofoniei, care a marcat două decenii de la aderarea României la Organizaţia Internaţională a Francofoniei (OIF) şi a reconfirmat statutul ţării noastre de stat fanion în Europa Centrală şi de Est.
 
Senatorul Corlăţean şi-a exprimat aprecierea pentru ritmul susţinut de cooperare la nivelul autorităţilor descentralizate din cele două ţări, un exemplu elocvent în acest sens fiind proiectul organizării, la Iaşi, în luna noiembrie a acestui an, a celei de-a 5-a ediţii a Forumului cooperării descentralizate România-Belgia.
 
În plan parlamentar, preşedintele comisiei a menţionat vizita oficială pe care Grupul parlamentar românesc de prietenie cu Belgia urmează să o întreprindă în această toamnă la Legislativul belgian, cu posibile contacte inclusiv la nivelul Parlamentului Regiunii Bruxelles. În acelaşi context, a asigurat partea belgiană de sprijinul său pentru dinamizarea schimburilor parlamentare în baza Acordului încheiat anterior între Parlamentul Comunităţii Franceze din Belgia şi Parlamentul României/Camera Deputaţilor.
 
Referindu-se la aderarea României la spaţiul Schengen, preşedintele comisiei a evidenţiat îndeplinirea de către ţara noastră încă din 2011 a condiţionalităţilor de natură tehnică în vederea atingerii acestui obiectiv, a prezentat interlocutorilor săi investiţiile substanţiale întreprinse de autorităţile de la Bucureşti pentru securizarea frontierelor şi şi-a exprimat speranţa privind luarea unei decizii favorabile României, în baza îndeplinirii criteriilor obiective stabilite în „aquis-ul” Schengen.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii