Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:54 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă Senat - 19.05.2015

ro

19 May, 2015 18:48 1091 Marime text
Domnul senator Petru Filip, preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului, împreună cu membri ai Comisiei, au avut o întrevedere cu delegaţia Comisiei pentru politică externă a Parlamentului bulgar, care efectuează o vizită oficială în România la invitaţia Senatului României.
Din partea română au mai participat senatorii Gabriel Mutu, vicepreşedintele Comisiei, Florea Voinea, Şerban Valeca, şi Eugen Durbacă, membri ai Comisiei.
Din delegaţia bulgară au făcut parte doamna Dzhema Grozdanova, preşedintele Comisiei, domnii vicepreşedinţi  Boris  Stanimirov şi Stanislav Anastassov, domnii Hristo  Gadzhev şi Valeri  Jablianov, membri ai Comisiei şi E.S. domnul Aleksandar Filipov, ambasadorul Republicii Bulgaria la Bucureşti.
Preşedintele Comisiei pentru politică externă a Senatului României a prezentat o serie de priorităţi ale agendei comune la nivel bilateral, precum şi în plan regional şi european şi a făcut o serie de propuneri de colaborare la nivelul Comisiilor pentru politică externă, subliniind totodată oportunitatea consolidării relaţiilor tradiţionale dintre cele două ţări.
Domnul senator Petru Filip a arătat că dialogul şi consultările strânse ale celor două ţări aparţinând aceleiaşi regiuni vizează atât Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, cât şi problematica aflată pe agenda europeană internă.
„România şi Bulgaria au parcurs împreună drumul către integrarea euro-atlantică şi trebuie să rămână în continuare alături şi să menţină dialogul fie că este vorba de problemele securitatea regională, de politicile energetice, de proiecte de cooperare la Marea Neagră, sau de alte teme de interes comun”, a arătat domnul senator Petru Filip.
La rândul său, partea bulgară a fost de acord cu propunerea de colaborare adresată de reprezentanţii Senatului României, inclusiv în ceea ce priveşte o reuniune trilaterală România-Bulgaria – Serbia, pe care Adunarea Naţională bulgară ar putea să o găzduiască în cursul acestui an. Doamna preşedinte Grozdanova a salutat rezultatele recentei întâlniri comune la nivel guvernamental de la Craiova şi dinamica dialogului bilateral de la începutul acestui an.
Senatorii prezenţi la întâlnire au evidenţiat legăturile strânse de prietenie dintre cele două ţări, evidenţiind experienţele pozitive pe care le-au parcurs în activitatea profesională desfăşurată de-a lungul timpului, în cadrul diferitelor colaborări cu parteneri bulgari.
Domnul senator Şerban Valeca a solicitat sprijinul Bulgariei pentru lansarea, cu sprijinul Comisiei Europene, a unui proiect de cercetare în domeniul nuclear vizând construcţia unui reactor rapid răcit cu plumb, invitând cercetători bulgari să fie parte din acest proiect, alături de Italia, Germania, Slovacia şi România.
Partea bulgară a reafirmat sprijinul pentru colaborarea cu România în toate domeniile,  atât în plan bilateral, cât şi în cadrul organizaţiilor regionale şi internaţionale.
În încheiere, domnul senator Petru Filip şi-a exprimat interesul de a continua dialogul cu partenerii bulgari, în cadrul unor întâlniri viitoare.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii