Informaţie de presă - În atenţia celor care au aplicat în vederea obţinerii de finanţare pentru construirea de pensiuni agro-turistice
Informaţie de presă - În atenţia celor care au aplicat în vederea obţinerii de finanţare pentru construirea
				                   
				                   
				                
							
							 1088
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) anunţă prelungirea programului de lucru în acest week-end.
Astfel, în zilele de sâmbătă (12 mai a.c.) şi duminică (13 mai a.c.), pentru a răspunde solicitărilor de eliberare a avizului tehnic necesar depunerii cererilor de finanţare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura 3.1.3, gestionat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Serviciul Autorizare şi Reglementare în Turism din MDRT va funcţiona după program normal (în intervalul orar 8.30 - 12.00 şi 13.00 - 16.30).
Avizele emise se vor putea ridica de la sediul MDRT din Bucureşti, Bd. Dinicu Golescu, nr. 38, sector 1, poarta C.
Biroul de presă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
												
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					