Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:29 15 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Română Percheziție domiciliară, în localitatea Vulcan, județul Hunedoara, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc

ro

17 May, 2024 11:37 322 Marime text
Nr. 708 din 17 mai 2024
 
ARESTAT PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI MARE RISC
 
La data de 15 mai a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Vulcan, județul Hunedoara, într-un dosar de trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.
 
Astfel, au fost descoperite și ridicate aproximativ 40 de grame de canabis, porționate în 19 pachete din staniol, un dispozitiv de mărunțit tip grinder, două cântare de precizie, țigări confecționate artizanal, consumate parțial și 3 telefoane mobile.
 
Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada iulie 2023 – mai 2024, un bărbat ar fi deţinut, transportat şi vândut diferite cantități de drog de risc (canabis) și mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal) către consumatori, inclusiv minori, din județul Gorj.
 
În urma probatoriului administrat, la data de 15 mai a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore și introducerea acestuia în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
 
La data de 16 mai a.c., acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj, care a admis propunerea de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
 
Activităţile judiciare au fost realizate cu sprijinul poliţiştilor Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.
 
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii