Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:09 29 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tribunalul Constanța respinge cererea Oil Terminal de încetare a grevei anunțate de angajați. Hotărârea poate fi atacată cu apel

ro

29 Oct, 2026 16:10 287 Marime text

Tribunalul Constanța a respins joi, 29 octombrie 2026, cererea formulată de Oil Terminal SA împotriva Sindicatului Oil Terminal, prin care conducerea companiei solicita declararea grevei ca ilegală și încetarea acțiunilor de protest.

Hotărârea a fost pronunțată de Secția I Civilă a Tribunalului Constanța, în dosarul nr. 6788/118/2026, înregistrat la data de 28 octombrie 2026.

Potrivit soluției publicate pe Portalul Instanțelor de Judecată, magistrații au decis:

„Soluția pe scurt: Tribunalul Constanţa Secţia I Civilă Dosar nr. 6788/118/2026 Hot. 29 octombrie 2026 Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta OIL TERMINAL S.A. de declarare ca ilegală a grevei şi de încetare a grevei, în contradictoriu cu pârâtul SINDICATUL OIL TERMINAL. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 29.10.2026

Document: Hotarâre  2629/2026  29.10.2026” 

Dosarul, înregistrat sub numărul 6788/118/2026 la data de 28 octombrie 2026, se află pe rolul Secției I Civile a Tribunalului Constanța (Complet L.M.3), având ca obiect „acțiune în constatarea nelegalității grevei - ÎNCETAREA GREVEI (AVERTISMENT ȘI GENERALĂ) DECLARATĂ CONFORM NOTIFICĂRII NR. 218/26.10.2026”.

Miza procesului: Grevă de avertisment vineri și grevă generală în noiembrieAcțiunea în instanță vine ca reacție la calendarul de proteste adoptat de Consiliul Sindicatului Oil Terminal în urma eșecului ședinței de conciliere din 26 octombrie 2026.

Reprezentanții salariaților au notificat deja conducerea societății privind declanșarea protestelor:
  • Grevă de avertisment (cu încetarea lucrului): Vineri, 30 octombrie 2026, în intervalul orar 10:00 – 12:00.
  • Grevă generală (pe termen nedeterminat): Marți, 18 noiembrie 2026, începând cu ora 07:00.
De la ce a izbucnit conflictul colectiv de muncă


Mărul discordiei între conducerea Oil Terminal SA și sindicat îl reprezintă refuzul sau amânarea acordării unei majorări salariale solicitate de angajați.

Sindicatul solicită o indexare salarială de 6,5% începând cu data de 1 noiembrie 2026, invocând prevederile legale din O.U.G. nr. 89/2025 (art. XXXVI al. 2 lit. a).

De cealaltă parte, conducerea executivă a Oil Terminal susține că acordarea acestei indexări nu se poate face direct, fiind condiționată de aprobarea prealabilă a unui memorandum de către Guvernul României. Cum concilierea oficială de la începutul săptămânii a eșuat, conflictul colectiv de muncă a rămas deschis, iar sindicatul a trecut la strângerea de semnături pentru oprirea activității.




Citește și:

Proces de urgență la Tribunalul ConstanțaConducerea Oil Terminal cere în instanță oprirea grevei anunțate de angajați
 

Tags: Oil Terminal


Ti-a placut articolul?

Comentarii