FOTO-VIDEO Percheziții în Maramureș. Țigări de contrabandă în valoare de peste 22.000 de lei, confiscate de polițiștii de frontieră
FOTO-VIDEO: Percheziții în Maramureș. Țigări de contrabandă în valoare de peste 22.000 de lei, confiscate
22 Oct, 2026 12:00
ZIUA de Constanta
194
Marime text
194
Marime text
Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară, în cadrul unui dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, ieri, 21 octombrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul ITPF Sighetu Marmației au derulat o acțiune amplă într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației privind săvârșirea infracțiunii de deținerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false.
Drept urmare, începând cu ora 6:00, colegii noștri au pus în aplicare opt mandate de percheziție domiciliară în mai multe localități de pe raza județului Maramureș.
La activitate au participat polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și Sectorului Poliției de Frontieră Sarasău.
În urma perchezițiilor domiciliare, polițiștii de frontieră au descoperit 23.080 de țigarete de proveniență duty free, în valoare totală de 22.316 lei. De asemenea, au fost identificate două telefoane mobile, fiind ulterior ridicate în vederea continuării cercetărilor, precum și alte bunuri ce pot constitui mijloace de probă în cauză.
Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, sunt desfășurate în continuare activități, în vederea documentării întregii activități infracționale și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate, urmând ca la final să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


