Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:29 09 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Prahova Buletin informativ - 16.09.2022

ro

16 Sep, 2022 14:17 625 Marime text
BULETIN INFORMATIV
NR. 79 din 16 septembrie 2022
 
În perioada 15 – 16 septembrie, la nivelul județului Prahova s-au înregistrat 39 misiuni, dintre care 15 au fost intervenții în situații de urgență și 24 cazuri SMURD.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea a 5 incendii, iar 25 de persoane au primit asistență medicală din partea pompierilor care încadrează echipajele de prim-ajutor calificat și terapie intensivă mobilă.
Au fost desfășurate și două intervenții în sprijinul comunităților, care au presupus deblocarea unor persoane din locuințe și din lift, în Azuga și, respectiv, în municipiul Ploiești.
 
Totodată, echipajele de salvatori au asigurat măsurile specifice la un eveniment rutier produs în localitatea Urlați, fiind implicate 3 autoturisme și cei 6 ocupanți ai acestora. O persoană a fost transportată la spital pentru investigații suplimentare.
 
Echipajele de pompieri militari ale subunităților de intervenţie au efectuat 4 misiuni de recunoaştere în teren, în orașul Mizil, în orașul Bușteni (verificări ale hidranților), în localitatea Breaza de Jos, precum  și la secția ATI din cadrul Spitalului Județean de Urgență Ploiești, fiind verificate căile de acces la aceste obiective, sursele de alimentare cu apă, reţelele de hidranţi şi alte aspecte de interes operativ.
 
În scopul antrenării serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, pompierii din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Ploiești au fost desfășurat, în cursul zilei de ieri, un exercițiu la Hipodromul Ploiești.
 
La nivelul județului Prahova a fost transmis un mesaj de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența animalelor sălbatice în comuna Izvoarele, sat Schiulești.
Dintre intervențiile cele mai relevante ale salvatorilor, menționăm:
 
Pompierii militari prahoveni au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu de vegetație uscată în comuna Gura-Vadului, sat Tohani, izbucnit joi, 15.09.2022, în jurul orei 14:00. S-a acționat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială de primă intervenție și comandă. Intervenția promptă a pompierilor a împiedicat propagarea incendiului către proprietățile învecinate, precum și la fondul forestier aflat în apropiere. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza utilizării focului deschis în spaţii deschise fără respectarea normelor de apărare împotriva incendiilor, iar suprafața de ardere a fost de aproximativ 13 ha.
 
Unitățile operative rămân mobilizate pentru asigurarea promptă a răspunsului în cazul producerii situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate. 
 
                                                             Compartimentul Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii