Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:14 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Ialomița Buletin informativ - 08.11.2022

ro

08 Nov, 2022 13:47 724 Marime text
Nr.94 din 08 noiembrie 2022
                                                                                  
 
BULETIN INFORMATIV
 
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
          Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor sau descarcerarea reprezintă doar câteva exemple dintre cele 26 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 24 de ore.
La nivel județean, 21 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
 
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de pompierii ialomițeni, amintim:
 
!   Două echipaje de salvatori din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD au intervenit la un accident rutier produs pe raza municipiului Urziceni, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
În urma evenimentului rutier au rezultat două victime conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au fost evaluate și monitorizate de echipajele medicale aflate la locul solicitării, ulterior nefiind necesar transportul acestora la spital.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul solicitării.
 
!  O intervenție soldată cu victime a avut loc în cursul zilei de ieri, când trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia au intervenit la un accident rutier produs pe DN 2A ( intrare lac Iezer), în care au fost implicate două autoturisme, în urma căruia au rezultat 2 victime conștiente, cooperante și neîncarcerate. După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, victimele au fost preluate și transportate la Spitalul Județean de Urgență Slobozia, pentru investigații suplimentare.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului, precum și sablarea carosabilului.
 
 !   De asemenea, în perioada de referință, salvatorii  militari din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență, generată de producerea unui accident rutier, produs pe raza municipiului Urziceni, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița.
 În urma impactului au rezultat două victime conștiente, cooperante și neîncarcerate, care au primit monitorizare la locul solicitării, ulterior nefiind necesar transportul acestora la spital.
 
!   Trei echipaje operative din cadrul Detașamentului de pompieri Slobozia, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD au intervenit pentru lichidarea unui incendiu, produs la o societate de dezmembrări auto, în municipiul Slobozia. Au ars: două autoturisme dezafectate în întregime, cauciucuri, mai multe elemente din plastic, capitonaj și instalație electrică. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scântei mecanice, generate de operațiuni de tăiere fără respectarea normelor.
!  Salvatorii militari din cadrul Stației de pompieri Fetești au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la un autoturism, în municipiul Fetești. Au ars: habitaclu și compartimentul motor. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind folosirea intenționată a sursei de aprindere.
          În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
                                       
                                               Compartimentul Informare și Relații Publice      
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii