Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:07 08 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Ialomița Buletin informativ - 07.03.2022

ro

07 Mar, 2022 10:12 614 Marime text
Nr.15 din 07 martie 2022  
                                                                                   
 
                                           BULETIN INFORMATIV
 
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
În ultimele 72 de ore, misiunile acestora au vizat, în principal:
- 31 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale;
- 3  misiuni de transport persoane confirmate cu COVID-19;
- 2 accidente rutiere;
- 2  incendii;
           În data de 05 martie a.c., două echipaje de salvatori din cadrul Gărzii de intervenție Țăndărei, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o   ambulanță SMURD,  la un accident rutier produs în comuna Mihail Kogălniceanu, în care au fost implicate trei autoturisme, dintre care două parcate. Din evenimentul rutier a rezultat o victimă conștientă și neîncarcerată, care a fost monitorizată de echipajul medical de la locul intervenției, ulterior aceasta a refuzat transportul la spital.
 
În data de 06 martie a.c., două echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, la un accident rutier produs în comuna Jilavele, în care a fost implicat un autoturism, care a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. În sprijinul acestora a intervenit și un echipaj al SAJ Ialomița. Din evenimentul rutier au rezultat două victime conștiente și neîncarcerate care au fost monitorizate de echipajul medical la locul intervenției, ulterior una dintre victime fiind preluată și transportată la Spitalul Municipal Urziceni, pentru investigații medicale suplimentare, iar cea de-a doua victimă a rămas la locul intervenției.
 
           În data de 06 martie a.c., în jurul orei 00:00, salvatorii din cadrul Stației de pompieri Fetești, au fost solicitați să intervină pentru stingerea  unui incendiu pe raza Municipiului Fetești. Trei echipaje, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD s-au deplasat de urgență la locul solicitării. A ars o magazie de lemne pe o suprafață de aproximativ nouă metrii pătrați și aproximativ o tonă de lemne de foc. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise.
 
           În data de 06 martie a.c., în jurul orei 14:00, salvatorii din cadrul Detașamentului de pompieri Urziceni, au fost solicitați să intervină pentru stingerea  unui incendiu pe raza comunei Jilavele. Un echipaj, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă s-a deplasat de urgență la locul solicitării. Au ars aproximativ 2000 de metri pătrați de vegetație uscată.  Incendiul s-a produs cel mai probabil din cauza folosirii intenționate a sursei de aprindere.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii