Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:06 18 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Buzău Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști

ro

13 Jul, 2023 15:31 511 Marime text
Nr.227 din 13 iulie 2023
 
BULETIN INFORMATIV
privind evenimente şi activităţi din ziua de 12 iulie 2023
 
Activități informativ-preventive desfășurate de polițiști
 
În ziua de 12 iulie a.c., polițiștii de prevenire și rutieri împreună cu reprezentanţi ai Serviciului de Probaţiune Buzău și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Buzău au organizat şi desfășurat activități preventiv-informative pe liniile de prevenire a faptelor la regimul rutier, a traficului și consumului ilegal de substanțe interzise și de prevenire a evenimentelor negative pe durata sezonului estival și menținerea climatului de ordine și siguranță public.
Ieri, a fost desfășurată Sesiunea nr. 3 din cadrul Modulului nr. 1 al Programului de prevenţie destinat persoanelor care au comis infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice “În siguranţă la volan, stop accidentelor!”, cu scopul reintegrării persoanelor care au comis infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice şi faţă de care instanţa a dispus, fie măsura amânării aplicării pedepsei, fie suspendarea executării pedepsei.
Tot ieri, având în vedere prevederile Legii nr. 213/2023, promulgată la data de 7 iulie efectivele Serviciului Rutier aflate în serviciu, au adresat recomandări conducătorilor auto opriți in trafic cu privire la noile modificări legislative aduse Codului penal sub aspectul răspunderii penale și anume în cazul implicării într-un accident rutier soldat cu decesul unei persoane, conducătorul auto va fi condamnat la pedeapsa închisorii cu executare, daca va fi depistat sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, precum și dacă va conduce fără să dețină permis de conducere.
De asemenea, polițiștii au desfășurat activități preventiv-informative, în Parcul Tineretului, sub egida proiectului „Școala din Parc”, unde copiii ce participau la Atelierele de joacă și voluntarii ce îi coordonau pe aceștia au primit recomandări preventive pentru siguranța proprie.
Totodată, le-au fost prezentate noțiuni privind răspunderea penală și cadrul legislativ incident, fiind consiliați în sensul adoptării unui comportament adecvat în societate, prin evitarea conflictelor de orice natură, refuzul consumului sau a oricăror demersuri privind substanțele psihoactive și gestionarea corectă a emoțiilor negative, în vederea preîntâmpinării evenimentelor negative pe aceste linii.
 
  •  
Peste 210 sancţiuni aplicate pentru neregulile constatate de poliţişti în trafic în ultimele 24 de ore / Poliţiştii rutieri au reţinut permisele a 16 şoferi indisciplinaţi!
 
În data de 12 iulie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au acţionat pentru prevenirea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, au aplicat 214 sancţiuni contravenţionale și au reţinut 16 permise de conducere ca urmare a neregulilor constatate în trafic.
Poliţiştii au acționat şi pentru prevenirea şi combaterea vitezei excesive, aparatele radar amplasate înregistrând 75 de autovehicule ce se deplasau cu viteze mai mari decât limitele maxime admise, iar împotriva a 10 conducători auto s-a luat, pe lângă sancţiunea contravenţională, şi măsura complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile, respectiv 120 de zile.
Cu cea mai mare viteză pe timp de noapte174 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui bărbat, din Buzău, de 26 de ani, ce rula pe DN2E85, în afara municipiului Buzău.
Sancţiuni au mai fost aplicate şoferilor care nu au purtat centura de siguranţă (45), dar şi 51 pentru alte abateri în trafic.
Alte 6 permise de conducere au fost reţinute, pentru conducerea unor vehicule sub influenţa alcoolului, pentru circulația pe sens opus de mers, dar și pentru pentru neprezentarea în termen de 24 de ore la poliție în urma unui accident soldat doar cu pagube materiale.
44 de pietoni, căruțași și bicicliști au fost sancţionaţi contravenţional pentru abaterile comise în trafic. Cu toţii au fost consiliaţi cu privire la riscul la care se expun atât pe ei, cât şi pe ceilalţi participanţi la trafic, prin nerespectarea legislaţiei rutiere.
Valoarea totală a sancţiunilor aplicate este de peste 53.000 de lei.
 
Recomandări conducătorilor auto pentru vreme caniculară:
  • să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald;
  • să evite pe cât posibil călătoriile în jurul prânzului, în special persoanele în vârstă;
  • să folosească sistemele de climatizare;
  • să nu conducă dacă sunt obosiți;
  • să manifeste atenție la faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăți conducătorilor auto în perceperea obstacolelor și anticiparea conduitei celorlalți participanți la trafic.              
          Recomandăm persoanelor cu probleme cardiace sau de altă natură medicală, menite să afecteze conducerea autovehiculelor în condiţii de siguranţă, să evite pe cât posibil deplasare cu autovehiculul în perioadele de timp caniculare.
          Circulați cu atenţie, dați dovadă de calm şi de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii