Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:24 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud Știre de presă - 15.11.2021

ro

15 Nov, 2021 15:17 709 Marime text

                                                                                                       Nr. 420 din 15 noiembrie 2021

 
ȘTIRE DE PRESĂ
 
         
Acțiuni în sistem integrat, pentru prevenirea și limitarea infectărilor cu Sars-Cov-2
 
În ultimele două zile, polițiștii secțiilor de poliție rurale, dar și cei ai structurilor județene au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, de către agenți economici, organizatori de evenimente și cetățeni. Acțiunile au fost desfășurate și în scopul asigurării respectării normelor legale incidente domeniului și menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
Astfel, au fost efectuate controale pentru verificarea modul de respectare a măsurilor dispuse prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică, de către persoanele aflate în izolare/carantină. În acest sens, în cadrul acțiunilor punctuale au fost verificate 449 de persoane față de care a fost dispusă măsura izolării și 429 de persoane plasate în carantină la domiciliu.
De asemenea, au mai fost legitimate 570 de persoane, au fost oprite pentru verificări 202 autovehicule și au fost efectuate controale și activități de informare la 129 de societăți comerciale.
Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost aplicate 154 de sancțiuni, în valoare totală de aproape 35.500 de lei. Din totalul acestora, 66 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea Legii 55/2020 în cuantum de 5.700 de lei, celelalte fiind pentru abateri la regimul rutier sau privind încălcarea unor norme de conviețuire socială.
La activitățile desfășurate au participat, alături de polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Bistrița-Năsăud, polițiști locali și reprezentanți ai I.T.M și D.S.P Bistrița-Năsăud, fiind folosite dispozitive pentru verificarea certificatelor electronice.
Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare, recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale, să poarte masca de protecție, să păstreze distanțarea fizică şi să respecte interdicțiile privind deplasarea sau libera circulație.
 
Polițiștii vor acționa în continuare pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică, precum și pentru prevenirea oricăror evenimente negative.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii