Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:06 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Bistrița-Năsăud Buletin de presă - 18.11.2021

ro

18 Nov, 2021 13:35 850 Marime text

Nr. 426 din 18 noiembrie 2021

 
BULETIN DE PRESĂ
 
 
          Bănuit de distrugere prin incendiere, depistat și reținut pentru 24 de ore, de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș
 
În după-masa de ieri, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au pus în aplicare un mandat de percheziție la locuința unui tânăr de 24 de ani, din Dumbrăvița, bănuit de distrugere și care se sustrăgea urmăririi penale.
 
Din cercetările efectuate, a reieșit faptul că, în dimineața de 15 noiembrie a.c., cel în cauză ar fi  distrus prin incendiere un autoturism parcat în apropierea unui imobil, în localitatea Dobric și care aparține unui tânăr de 27 de ani, din Dumbrăvița, paguba fiind estimată la aproximativ 7.000 de lei.
 
La percheziție au fost descoperite și ridicate în vederea continuării cercetărilor un recipient din plastic, respectiv o sticlă de 1,5 l goală, a cărei interior emana miros specific de combustibil, precum și alte obiecte cu valoare probatorie.
 
Ulterior, în urma investigațiilor, în cursul serii, polițiștii l-au depistat la volanul unui autoturism care circula Drumul Național 17, prin localitatea Cristeștii Ciceului, a fost oprit în trafic și condus la sediul Secției 5 Poliției Rurală Petru Rareș. Totodată, a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru cannabis și a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice.
 
În urma audierilor, a fost reținut pentru 24 de ore. În prezent, se află în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean în vederea dispunerii unei măsuri preventive privativă de libertate. Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș,  în vederea documentării întregii activități infracționale.
 
 
 
Mandat de executare a pedepsei închisorii, pus în aplicare de polițiști
 
La data de 17 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis în aceeași zi, de către Judecătoria Năsăud.
 
Un bărbat de 60 de ani, din Leșu a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie și a fost dus în penitenciar de către polițiști.
 
Reținut pentru 24 de ore, cercetat pentru comiterea mai multor infracțiuni
         
În după-masa de ieri, 17 noiembrie, în urma probatoriului administrat, polițiștii Secției 1 Poliție Rurală Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 31 de ani, din Teaca, bănuit de comiterea mai multor infracțiuni.
 
Din cercetările efectuate, a rezultat faptul că, în seara de 7 noiembrie a.c., ar fi sustras un autoturism care aparține unui bărbat din Sângeorz-Băi și care era oprit pe Drumul Județean 173. Totodată, în timp ce conducea autoturismul pe raza localității Pinticu, deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, ar fi accidentat o femeie care circula în calitate de pieton, cauzându-i leziuni traumatice care necesită pentru vindecare 25-27 de zile îngrijiri medicale. Și-a continuat deplasarea, iar la un moment dat a pierdut control direcției și a ieșit în afara părții carosabile. Autoturismul a fost restituit persoanei păgubite, prejudiciul fiind astfel recuperat.
 
În cursul zilei de astăzi, cel în cauză va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița în vederea arestării preventive pentru 30 de zile. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii