Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:27 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prim ajutor medical în staţiunile de pe litoral în perioada 20.08.2010/ora 8 00 - 23.08.2010/ora 8

ro

23 Aug, 2010 19:33 1019 Marime text
În week-end-ul care doar ce s-a încheiat, paramedicii SMURD Constanţa au avut 102 misiuni de acordare a primului ajutor medical de urgenţă şi transportul pacienţilor la spital, dintre care 26 au fost numai în staţiunile de pe litoral. Pacienţii care au avut nevoie de îngrijiri medicale prezentau diferite afecţiuni medicale, traumatisme prin acidendent rutier, prin cădere de la acelaşi nivel sau prin agresiune, dar au fost şi persoane aflate în stare de ebrietate.

Alte situaţii deosebite la care au fost solicitate echipajele SMURD, în perioada amintită, au fost acordarea primului ajutor medical unui copil cu un traumatism cranian deschis, unui alt minor care a ingerat substanţe necunoscute, tratarea unei toxiinfecţii alimentare şi a unui bărbat cu stări febrile. Astfel, paramedicii au acordat îngrijiri medicale în staţiunea Cap Aurora, unui minor în vârstă de 6 ani, Andrei C., care prezenta o plagă deschisă la nivelul craniului şi lui Darius Andrei P., în vârstă de 3 ani, aflat în Mamaia şi care a ingerat substanţe periculoase. Potrivit medicilor SMURD, minorul era în stare comatoasă, a fost intubat şi transportat imediat la Spitalul Clinc Judeţean Constanţa. Cadrele medicale sunt de părere că minorul a ingerat o substanţă periculoasă, iar în urma discuţiilor cu părinţii s-a ajuns la concluzia că substanţa respectivă era, cel mai probabil, lichidul de la nişte baterii. Medicii SMURD au mai fost solicitaţi tot în staţiunea Mamaia de un turist străin, Alexander N., în vârstă de 48 ani, care era în stare febrilă, dar conştient şi colaborant. Tot în week-end-ul care doar ce s-a încheiat, paramedicii SMURD au fost solicitaţi în Vama Veche de un adolescent de 15 ani, Renate I., suspectat de o toxiinfecţie alimentară.

Săptămâna trecută, în urma acţiunilor de control, prin cadrele Inspecţiei de prevenire, s-a aplicat o sancţiune unei unităţi de turism din staţiunea Venus. Inspectorii ISU „Dobrogea" au constatat că hidranţii interiori ce echipează clădirea hotelului nu erau dotaţi cu accesorii de trecere şi refulare a apei, iar instalaţia electrică aferentă construcţiei era exploatată cu improvizaţii.

Compartimentul Informare şi Relaţii Publice

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii