Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:09 20 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE. Membrii noului Guvern depun jurământul astăzi, la Palatul Cotroceni

ro

20 Oct, 2026 19:02 284 Marime text







Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcție a membrilor Guvernului României are loc marți, 20 octombrie 2026, de la ora 19:00, la Palatul Cotroceni.

Evenimentul marchează începerea oficială a mandatului noilor membri ai Executivului, după învestirea Guvernului în Parlament.

Ceremonia se desfășoară la sediul Administrației Prezidențiale, în prezența președintelui României, Nicușor Dan.

Evenimentul este programat pentru ora 19:00, potrivit unui anunț al Administrației Prezidențiale, și are loc la câteva ore după ce Executivul a primit votul de încredere al Parlamentului, cu 280 de voturi favorabile.


Ceremonia  este programată pentru ora 19:00, conform sursei citate și are loc la câteva ore după ce Executivul a primit votul de încredere al Parlamentului, cu 280 de voturi favorabile.

La eveniment participă participă reprezentanții Parlamentului și noii miniștri din Guvernul Niculescu.

UPDATE:

Se intonează imnul național al României, în prezența președintelui Nicușor Dan.

Noul premier Luca Niculescu depune jurământul.


Marian Neacșu a venit în fața asistenței penru a depune jurământul. Este urmat de Ștefan-Ovidiu Popa, noul ministru al Transporturilor care depune, la rândul lui jurământul.

Premierul Luca Niculescu și cei 18 miniștri, dintre care doi miniștri delegați, au depus jurământul de credință în fața șefului statului, îndeplinind astfel ultima etapă constituțională a procedurii de învestire.

Potrivit articolului 104 din Constituția României, primul-ministru, miniștrii și ceilalți membri ai Guvernului depun individual, în fața președintelui României, jurământul prevăzut la articolul 82 din Legea fundamentală.

Jurământul are următorul conținut:

„Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Constituția stabilește că Guvernul, în ansamblul său, și fiecare membru în parte își exercită mandatul începând de la data depunerii jurământului.

Astfel, odată cu ceremonia de la Palatul Cotroceni, Cabinetul Luca Niculescu preia oficial atribuțiile executive.

Președintele Nicușor Dan a vorbit, la depunerea jurământului Guvernului Luca Niculescu de la Palatul Cotroceni, despre fostul Executiv și a trasat primele sarcini pentru noua echipă de la Palatul Victoria.

„Aș vrea să încep cu câteva cuvinte despre trecut. Vreau să mulțumesc domnului premier Ilie Bolojan și membrilor fostului guvern. Fiecare are propiile evaluări. Au muncit fiecare dintre ei și s-au dedicat pe zona de activitate în competență. Vreau să mulțumesc că în această perioadă de 5 luni și jumătate România a funcționat totuși. Am închis PNRR, am derulat SAFE, am avut niște evaluări ale agențiilor de rating. A existat colaborate între partidele politice..

Vreau să le mulțumesc lui Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan pentru încercările de a face un Guvern. E dificil să vii dintr-o zonă profesională și să sari în spațiul mediatic, e un act de curaj. Îl felicit pe Luca Niculescu pentru că a obșțiinut voturile majorității. Are abilități pe care ar trebui să le exercite din plin. Probabil o să fie mai greu, dar am încredere.”, a spus Nicușor Dan.

Premierul Luca Niculescu i-a mulțumit președintelui Nicușor Dan fiindcă i-a dat undă verde să facă guvern cu PSD.

„Ați fost foarte generos,mi-ați dat un spațiu larg putea să fie un guvern tehnocrat. Acest guvern trebuia să fie unul, cum ați spus dumneavoastră, pro-occidental, să fie ancorat în Europa și în relația noastră solidă transatlantică. Au fost zile întregi de discuții și de consultări.

Este un guvern mixt, reprezentat de Partidul Social-Democrat, căruia vreau să-i mulțumesc pentru că și-a asumat responsabilitatea de a intra la guvernare într-o perioadă care, într-adevăr, nu este simplă. Și, de asemenea, colegi din societatea civilă unii, din mediul academic, din mediul profesoral, cărora poate le-a fost și mai greu de a face acest pas, pentru că, așa cum spuneți, este câteodată mai confortabil să fii în lumea pe care o cunoști și, dintr-o dată, când ajungi în acest spațiu în care ești extrem de mediatizat și în care totul este pus așa sub o lupă enormă, viața, chiar cea personală, poate deveni foarte complicată., a spus Luca Niculescu.

Citește și
Guvernul Niculescu a trecut! România are, în sfârșit, Guvern!

Tags: Nicușor Dan


Ti-a placut articolul?

Comentarii