Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:38 31 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Insolvența Clubului Sportiv Municipal Medgidia, amânată pentru luna septembrie

ro

07 May, 2020 00:00 1005 Marime text

Tribunalului Constanţa a acordat un nou termen în dosarul în care Clubul Sportiv Municipal Medgidia a intrat în insolvenţă. Procesul se va afla din nou în atenția magistraților la începutul lunii septembrie.
 
Potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă, „prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, creditoarea DGRFP Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea Clubul Sportiv Municipal Medgidia“.
 
„În motivarea cererii s-a precizat că, împotriva debitoarei, creditoarea deţine o creanţă în valoare de 216.830 de lei, deşi scadenţa a fost depăşită de mai mult de 60 de zile. Constatând că cererea formulată de creditoarea DGRFP Galaţi - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Constanţa, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei, a fost comunicată debitoarei şi că nu s-a formulat contestaţie, potrivit dispoziţiilor art. 72, alin. 3 din Legea nr. 85/2014. Constatând că debitorul se află în încetare de plăţi, nefiind făcută dovadă contrarie stării de insolvenţă. Constatând că creditoarea are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva debitorului de mai mult de 60 de zile, în cuantum de peste 40.000 de lei, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, potrivit art. 5, pct. 72 din Legea nr. 85/2014, dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea Clubul Sportiv Municipal Medgidia, cu sediul în Medgidia, strada Podgoriilor, judeţul Constanţa“, potrivit Buletinului Procedurilor de Insolvenţă.
 
Citește și
 
Insolvența firmei Argos SA, condusă de familia Lazia, amânată pentru 15 iunie

Rugby Club Județean Farul Constanța, în insolvență! Procesul, amânat pentru luna mai
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii