Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:35 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adunarea creditorilor, în ianuarie 2016 Inevitabilul s-a produs! Handbal Club Municipal (HCM) Constanţa a intrat în insolvenţă

ro

07 Dec, 2015 00:00 3138 Marime text


În şedinţa publică din 9 noiembrie, în dosarul nr. 6251/118/2015, înregistrat la Tribunalul Constanţa, Secţia a II-a Civilă, judecătoarea Cristina Constantinescu a admis cererea privind aplicarea procedurii insolvenţei formulată de debitoarea Handbal Club Municipal Constanţa, prin administrator judiciar Maestro SPRL, reprezentată de administrator judiciar Felicia Popoaca.
 
Problemele campioanei HCM, clubul de suflet al preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu, au început de îndată ce principalul sponsor, Consiliul Judeţean Constanţa, nu a mai putut aloca bani pentru a susţine echipa. Deşi legea permite, începând de anul acesta, ca autorităţile locale să facă alocări directe de la buget, CJC nu a putut salva HCM-ul întrucât sunt în litigiu în instanţă.

Citeşte şi HCM, pe marginea prăpastiei, CJC, criticat: Nurhan Ali - „Nu este suficient să te speli pe mâini ca Pilat din Pont“ (galerie foto)

Potrivit datelor publicate în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI), administratorul judiciar desemnat, Maestro SPRL, notifică deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitorului Handbal Club Municipal Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 2659/09.11.2015 a Tribunalului Constanţa. Creditorii trebuie să se înscrie la masa credală până la 24 decembrie, termenul-limită de admitere a creanţelor. Termenul-limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor este 13 ianuarie 2016, iar contestaţiile privind tabelul preliminar pot fi depuse la cel mult o săptămâna de la publicarea tabelului în BPI. Tabelul definitiv al creanţelor va fi depus pe 8 februarie.
 
Administratorul judiciar anunţă că Adunarea Creditorilor va avea loc pe 18 ianuarie, de la ora 12.00, la sediul acestuia din Constanţa. Atunci vor fi desemnaţi membrii comitetului de creditori, va fi confirmat administratorul judiciar şi îi va fi stabilit onorariul.
 
HCM Constanţa este clubul „de suflet“ al preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu. Potrivit datelor oficiale, Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa a fost înregistrat la Tribunalul Constanţa la data de 29.08.2002. În calitate de asociaţi/fondatori sunt menţionaţi Consiliul Local Constanţa, Consiliul Judeţean Constanţa şi Nurhan Ali. Scopul declarat al asociaţiei este „activitatea sportivă de performanţă promovată în temeiul HG 69/2000 (Legea educaţiei fizice şi sportului, consolidată în 2009) şi al regulamentului de punere în aplicare cuprins în HG 884/2001 (regulamentul de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000)“.
 
Interesantă este însă componenţa consiliului director, format din Radu Ştefan Mazăre, Nicuşor Daniel Constantinescu şi Nurhan Ali, ultimul fiind directorul executiv al HCM Constanţa, fost consilier local şi cetăţean de onoare al Constanţei.


 
În contextul problemelor cu care se confruntă clubul constănţean de handbal, care a făcut istorie, cei mai mulţi jucători au pus bazele unei noi echipe, HCDS - Handbal Club Dobrogea Sud.
 
Printre cei care ar avea de recuperat bani de la HCM se numără şi Consiliul Judeţean Constanţa. Conform raportului întocmit de auditorii Curţii de Conturi a României, în urma unui control, s-a constatat că, în anul 2012, din bugetul Consiliului Judeţean Constanţa au fost finanţate cheltuieli cu activităţi sportive în sumă de 13.305.000 de lei. Din această sumă, o parte ar putea fi cea alocată către Clubul Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa. Din aceşti bani, suma de 4.010.000 de lei ar putea fi cea acordată, prin Hotărârea de Consiliu Judeţean (HCJ) nr. 22/2012 sau HCJ 33/2012 (prin care se modifică HCJ 269/2011), Clubului Sportiv Handbal Club Municipal Constanţa.
 
În raportul CCR se menţionează „efectuarea de plăţi nelegale către asociaţii şi cluburi sportive reprezentând finanţare acţiuni sportive numai în baza hotărârilor de Consiliu Local şi fără a se respecta prevederile Legii, în sumă de 13.305 mii lei, la care s-au calculat dobânzi de 594 mii lei (...), finanţarea şi plăţile fiind efectuate de către CJC numai în baza hotărârilor de CJ şi a celor de modificare sau rectificare a bugetului iniţial pentru anul 2012“.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii