Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:13 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Întrevederea Prim-ministrului Victor Ponta cu omologul elen, Antonis Samaras

ro

14 Nov, 2012 18:57 1014 Marime text

La 13 noiembrie 2012, în marja reuniunii de la Bruxelles a Grupului "Prietenii Coeziunii", Prim-ministrul Victor Ponta a avut o întrevedere bilaterală cu omologul elen, Antonis Samaras.

Dialogul a reconfirmat relaţiile excelente dintre cele două state şi dorinţa de aprofundare a relatiilor şi cooperării bilaterale. Prim-ministrul român a salutat eforturile facute de Grecia si, in special, adoptarea ultimului pachet de masuri în vederea continuarii reformelor structurale si relansarii cresterii economice. A fost salutată cooperarea excelentă la nivel UE, în contextul în care ambele ţări au poziţii comune în dosarele de interes major, precum spatiul Schengen, cadrul financiar multi-anual, extinderea UE.

Premierul elen a transmis invitatia omologului român sa efectueze, in perioada urmatoare, o vizita oficiala la Atena. Premierul roman a multumit pentru invitatie si a aratat ca realizarea vizitei este o continuare fireasca a dialogului bilateral initiat deja cu ani in urma de catre ministrul de externe la acea data, Antonis Samaras, primul oficial de nivel care a vizitat Romania dupa revolutia din decembrie 1989.

De asemenea, premierul elen a facut o scurta trecere in revista a evolutiilor in plan intern din Grecia si si-a exprimat increderea ca, la sfarsitul acestei luni, odata cu deblocarea transei de imprumut, vor apare premisele unei evolutii economice pozitive.

Cei doi Premieri au apreciat rezultatele recentei întrevederi trilaterale România-Bulgaria-Grecia, la nivel de ministru al afacerilor externe, care a permis analizarea proiectelor de interes comun în plan sectorial, regional şi european.

Biroul de presă

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii