Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:25 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Basarabenii vor jura credinţă româniei

ro

22 Mar, 2012 23:50 955 Marime text

Peste 500 de voluntari ai Platformei civice Acţiunea 2012 vor sărbători duminică pe străzile din Chişinău împlinirea a 94 de ani de la unirea Basarabiei cu România. Lor li se vor alătura membrii altor organizaţii unioniste de peste Prut, care se solidarizează pentru prima dată în cadrul aceluiaşi eveniment.

Sărbătoarea se va desfăşura sub forma unui marş început la ora 16.00 pe bulevardul Ștefan cel Mare, urmat de un concert la care participă trupe locale. În faţa ambasadei României, manifestanţii vor jura simbolic credinţă patriei lor şi vor cere unirea în cel mai scurt timp a celor două state. Partidul Comuniștilor a cerut anularea autorizației emise de primăria Chișinăului, considerând acțiunile ca fiind "o provocare murdară a unioniştilor, menită să distrugă stabilitatea social-politică din ţară şi statalitatea moldovenească".

La manifestație vor participa și cetățeni din România, în acest sens fiind organizate autocare din Iași și București. De asemenea, în mai multe orașe din România vor avea loc evenimente pentru marcarea zilei de 27 martie.

Pe 27 martie 1918, Sfatul Ţării a decis, cu majoritatea voturilor exprimate, semnarea Actului de Unire a Basarabiei cu România. Pentru unire au votat 86 de membri din cei 135 de deputaţi prezenţi la şedinţa Sfatului Ţării. Trei s-au pronunţat împotrivă, iar 36 s-au abţinut. Rezultatul votării a fost însoţit de aplauze şi strigăte: "Trăiască Unirea cu România!".

Platforma Civică ACȚIUNEA 2012 este formată ONG-uri și persoane care susțin unirea Republicii Moldova cu România și militează pentru realizarea obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de la anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus.

Platforma Civică ACŢIUNEA 2012 22 martie 2012

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii