Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:00 17 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Audienţă record la Târgul Gaudeamus Mamaia

ro

19 Aug, 2013 14:14 507 Marime text
Târgul Gaudeamus Mamaia, ediţia a V-a, s-a încheiat. Evenimentul, organizat de Radio România, echipa Gaudeamus şi Radio Constanţa/Radio Vacanţa, s-a desfăşurat în intervalul 11 - 15 august, sub semnul unei duble aniversări: 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România (1 noiembrie 1928) şi 20 de ani de la lansarea Programului Lectura – Târgurile Gaudeamus.
Conform tradiţiei, ultima zi a târgului a fost dedicată cu precădere câştigătorilor Trofeelor Gaudeamus, premiaţi joi, 15 august, începând cu ora 18:00, în incinta târgului amenajat pe faleza din faţa Radio Vacanţa.
Premiile Târgului Gaudeamus Mamaia 2013 au fost decernate astfel:
Trofeele Gaudeamus, acordate expozanţilor prin votul publicului, au revenit: Editurii Humanitas (locul 3), Editurii RAO (locul 2) – şi Editurii Nemira (locul 1);
„Cea mai râvnită carte a târgului” a fost desemnat, tot de către vizitatori, volumul „Aventurile lui Chilli Ramirez – Poveştile lui Gyuri” de Ioan Gyuri Pascu, publicat de Editura Cartea DAATH
Trofeul Presei a revenit cotidianului „Cuget Liber” – secţiunea publicaţii şi postului Litoral TV – secţiunea TV. Deşi postul Radio Vacanţa a primit cele mai numeroase voturi, dat fiind statutul său de organizator al evenimentului, nu a intrat în competiţie. Premiul pentru secţiunea radio nu a fost acordat.
Premiul Miss Lectura a fost câştigat de tânăra Oana Conac, economistă, din Cluj-Napoca, câştigătoarea fiind recompensată cu CD-uri şi cărţi oferite de către organizatori şi Editura Casa Radio.
Bilanţul statistic al ediţiei se prezintă astfel:
• Numărul vizitatorilor a fost de peste 12.000, record al Târgului Gaudeamus Mamaia;
• Cei 30 de expozanţi reprezentaţi la târg aparţin domeniilor majore de activitate de pe pieţele editorială şi educaţională;
• Peste 1.000 de volume au fost donate de către vizitatori în cadrul proiectului „Cărţile se întorc acasă”.
 
Proiecte derulate sub sigla Gaudeamus:
Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care are ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Proiectul continuă o tradiţie care durează de la primele ediţii ale Târgului Internaţional Gaudeamus (Coşul Târgului). De la relansarea sa sub acest nume, în anul 2010, circa 70.000 de volume au îmbogăţit patrimoniul unor biblioteci care nu au mai primit de foarte mult timp fonduri pentru achiziţii. Acestora li se adaugă cele aproape 1.000 de volume donate cu prilejul Târgului Gaudeamus Mamaia, care vor avea ca destinaţii bibliotecile publice din localităţile Grădina şi Târguşor (judeţul Constanţa).
Poliţia estivală Gaudeamus, care, timp de cinci zile, a patrulat neîncetat pe plaja din Mamaia şi i-a „amendat” cu premii surpriză pe toţi cei descoperiţi citind pe plajă. Amenzile, constând în special în cărţi, au fost suportate de către organizatori.
Proiect cultural susţinut de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional
Parteneri: RATC Constanţa, S.C. RAJA S.A. Constanţa
Sponsori: Hotel Pescăruş Mamaia, Circul Americano Vargas, American Donuts
Parteneri media: Litoral TV, TV Alpha Media, Travel Mix TV, Şapte Seri, Lumea Tiparului
Următorul eveniment organizat în cadrul Programului Lectura 2013 este Târgul Gaudeamus Carte Şcolară, ediţia a XI-a, care va avea loc în Bucureşti, într-un pavilion expoziţional amplasat în Piaţa Universităţii, în perioada 19 – 29 septembrie.
 
 Serviciul Comunicare
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii