Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:44 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Campania World Vision, „Mame bune, copii sănătoși", susținută de compania Solartium Group România

ro

22 Dec, 2011 17:10 1446 Marime text

București, 22 decembrie 2011 - În cadrul campaniei „Mame bune, copii sănătoși" inițiată de organizația World Vision România, compania Solartium Group a oferit un cadou de Craciun tuturor copiilor proveniți din familii cu venituri precare. Astfel, fondurile donate de compania farmaceutică vor fi redirecționate către proiectul World Vision și ajută la îmbunătățirea stării de sănătate și de nutriție a copiilor și a tinerelor mamici și gravide din 10 comunități rurale din județele Dolj și Vâlcea.

Totodată, cu ajutorul banilor donați de Solartium, se vor organiza în continuare ateliere educaționale și informaționale cu privire la creşterea, îngrijirea şi necesităţile copilului cu vârsta până în 2 ani și se va facilita accesul la serviciile medicale primare.

„Prietenii de la Solartium au răspuns afirmativ apelului nostru și, datorită gestului lor, micuții din comunele defavorizate din județele Dolj și Vâlcea au acum șansa la un start sănătos în viață. Le mulțumim din suflet și ne bucurăm că s-au alăturat familiei World Vision în care credem cu tărie că fiecare gest de bunătate poate face diferența. Încă de când am lansat campania <<Mame bune, copii sănătoși>>, ne-am dorit ca acțiunile noastre să aibă un impact real asupra modului în care sunt crescuți micuții din mediul rural, iar banii strânși cu ajutorul Solartium ne vor ajuta să continuam oferire sprijinului concret tinerelor mămici și copiilor lor" a declarat Adela Fundulea, Marketing Manager World Vision România.

Dreptul la sănătate trebuie respectat, indiferent de situația financiară a unei familii. Din păcate, în comunitățile sărace din România, accesul la serviciile medicale de bază reprezintă incă o problemă majoră. Ne bucurăm că am putut dona și noi pentru copiii și bebelușii din aceste comunități și ne dorim pe viitor să extindem acest sprijin oferit campaniei <<Mame bune, copii sănătoși>> și asupra altor campanii umanitare desfășurate de organizația World Vision România. Aportul nostru în acest proiect susține viziunea întregii companii, și anume să oferim sprijin atât copiilor, cât și medicilor pediatrii, prin produse farmaceutice eficiente și sigure pentru pacienții de vârstă pediatrică", a declarat Andreea Ulea, Sales and Marketing Manager Solartium România.

Pentru susținerea financiară a programului „Mame bune, copii sănătoși", World Vision România a creat și Abonamentul la Bunătate, un instrument care presupune donații regulate ce au, de asemenea, drept scop îmbunătățirea stării de sănătate și de nutriție a mamelor și copiilor mici din mediul rural. Cei care preferă această modalitate de a ajuta micuții din comunitățile defavorizate pot opta pentru unul dintre cele 4 Abonamente la Bunătate: plata lunară (30 de lei), plata trimestrială (90 de lei), plata semestrială (180 de lei) sau plata anuală (360 de lei).

Alătură-te și tu cauzei World Vision România şi ajută bebeluşii defavorizați din mediul rural să aibă un start sănătos în viaţă!

www.mamebunecopiisanatosi.ro

www.worldvision.ro

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie creştină care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy. Organizaţia noastră este concentrată asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii. Inspiraţi de valori creştine, lucrăm cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen.

Despre campania „Mame bune, copii sănătoși"

Din 2009, la nivel mondial, World Vision International desfăşoară o campanie globală amplă - "Child Health Now". Pornind de la aceasta, World Vision a dezvoltat în România programul "Mame bune, copii sănătoşi" ce îşi propune îmbunătăţirea stării de sănătate şi nutriţie a gravidei şi a copilului mic din mediile rurale defavorizate.

Conform statisticilor, în România, 2 din 3 copii cu vârste mai mici de 2 ani din zonele rurale sărace suferă de anemie, iar rahitismul și distrofia sunt alarmant de răspândite, acestea fiind strâns legate de sărăcie și de lipsa de educație a mamei. World Vision România vine în sprijinul mamelor şi copiilor defavorizaţi din mediul rural prin lansarea campaniei „Mame bune,c opii sănătoși", un amplu program ce vizează îmbunătăţirea stării de sănătate şi de nutriţie a mamelor şi copiilor din comunităţile rurale sărace. Proiectul a debutat în 2010 în 7 comunităti rurale din judeţele Dolj şi Vâlcea urmând a se extinde la nivel naţional. Grupul țintă îl reprezintă femeile însărcinate, nou-născuţii şi copiii sub 2 ani împreună cu mamele lor. În prima fază, beneficiarii programului sunt aproximativ 1380 de copii sub 2 ani şi 260 de femei însărcinate din Dolj şi Vâlcea, judeţe cu comunitati rurale sărace si un nivel foarte scăzut de trai, urmând ca proiectul să se extindă la nivel național.

Intervenţiile World Vision în cadrul campaniei „Mame bune, copii sănătoși" constau în:

  • Educarea asistenţilor medicali şi a asistenţilor comunitari din zonele rurale privind sănătatea şi nutriţia mamei şi copilului mic;
  • Educarea femeilor însărcinate şi constientizarea lor privind riscurile şi consecinţele deosebit de grave pe care anemia le are asupra lor, a fătului şi copilului de sub 2 ani;
  • Educarea femeilor însărcinate şi a mamelor cu privire la creşterea, îngrijirea şi necesităţile copilului cu vârstă până în 2 ani (cu accent pe promovarea unei alimentaţii sănătoase);
  • Facilitarea accesului la asistenţă medicală primară în timpul sarcinii: efectuarea analizelor de sânge/ urină obligatorii (laborator mobil de analize);

La nivel mondial, aproape 9 milioane de copii sub 5 ani mor anual din cauze cum ar fi pneumonia, diareea, malaria. Toate aceste cauze pot fi prevenite prin intervenţii simple şi ieftine cum ar fi: o nutriţie mai bună, asistenţă medicală corespunzătoare la naştere, recunoaşterea timpurie şi tratamentul bolilor copilăriei. Ca urmare, numeroşi lideri mondiali, politicieni, membri ai societăţii civile şi ONG-uri, printre care şi World Vision, şi-au exprimat intenţia de a milita pentru reducerea cu 75% a mortalităţii infantile şi reducerea cu două treimi a mortalităţii materne la nivel mondial până în 2015, aceste obiective numarându-se de altfel printre Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii