Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:33 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Încă un contract încheiat de Aconnect Smart Software SRL cu o primărie din județul Tulcea (DOCUMENT)

ro

13 Dec, 2022 00:00 2903 Marime text
foto: unsplash/  Dylan Gillis
  • Scopul achiziției vizează creșterea performanței administrației publice la nivelul UAT Mihail Kogalniceanu, județul Tulcea
 
Primăria comunei Mihail Kogălniceanu din Tulcea a atribuit un contract, în urma unei licitații publice, pentru elaborarea de servicii de implementare a infrastructurii unui ecosistem cloud based pentru debirocratizarea proceselor instituției (front office – back office).
 
Scopul achiziției vizează creșterea performanței administrației publice la nivelul UAT Mihail Kogalniceanu și instituțiilor subordonate, în domeniul asigurării serviciilor sociale și medicale, prin implementarea de măsuri de simplificare a procedurilor administrative cu caracter general de tip front-office și back-office, respectiv eficientizarea fluxurilor de comunicare intra și interinstituționale. Valoarea totală a achiziției este de 1.000.000 lei, iar firma câștigătoare este Aconnect Smart Software SRL.
 

Despre firma câștigătoare



Aconnect Smart Software SRL cu sediul în Timișoara, județul Timiș, a fost înființată la data de 30 decembrie 2020 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 6201 - Activitati de realizare a soft-ului la comanda (software orientat client) .

Cifra de afaceri a fost de 165.248 lei în anul 2021, cu un profit de 156.310 lei, după 1 an de activitate. Compania a raportat un număr de 0 angajați în anul 2021.

Asociați și administratorii companiei sunt: George-Daniel Anghel și Gabriel Al-baba.  Cei doi mai sunt acționari/administratori și în alte companii cu același obiect de activitate din Brașov, Hunedoare și Timișoara.
 
La începutul lunii decembrie, Primăria comunei Grindu din județul Tulcea a atribuit un contract de implementare a infrastructurii unui ecosistem cloud based pentru debirocratizarea proceselor instituției (front office – back office), pentru aceeași valoare de 1.000.000 lei.
 
Potrivit www.confidas.ro , firma mai figurează cu alte trei contracte din achiziții publice în valoare de 98.000 lei.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra județului Constanța, cine și ce cumpără, cine și cât câștigă puteți citi accesând categoria „Combaterea criminalității în achizițiile publice“.
 
În Secțiunea Document puteți consulta anunțul de atribuire a contractului.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

O companie nou înființată a dat lovitura la o primărie din județul Tulcea! (DOCUMENTE)

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii