Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
Lumea marinarilor Ardeleanul care a adus „Dobrogea” acasă. 100 de ani de la naștere
Lumea marinarilor: Ardeleanul care a adus „Dobrogea” acasă. 100 de ani de la naștere
03 Jul, 2023 16:55
03 Jul, 2023 16:55
03 Jul, 2023 16:55
ZIUA de Constanta
1503
Marime text
1503
Marime text
„Mircea”, „Dobrogea”, „București”, „Neptun”
În doar șase ani intrase deja în corpul ofițerilor cu grade superioare. O performanță greu de egalat, dacă pe deplin meritată.
Într-un anume fel, ascensiunea viitorului comandant de cursă lungă compensa neșansa începutului de carieră din vremurile de restriște ale războiului, marcate și de schimbarea regimului politic în România. Și, cu toate acestea, Gheorghe Ilarie Balaban (a nu se confunda cu Gheorghe Ion Balaban, viitorul căpitan-comandor inginer - n.n.) avea să devină una dintre figurile emblematice ale Marinei Române.
Într-un anume fel, ascensiunea viitorului comandant de cursă lungă compensa neșansa începutului de carieră din vremurile de restriște ale războiului, marcate și de schimbarea regimului politic în România. Și, cu toate acestea, Gheorghe Ilarie Balaban (a nu se confunda cu Gheorghe Ion Balaban, viitorul căpitan-comandor inginer - n.n.) avea să devină una dintre figurile emblematice ale Marinei Române.
Erudit și determinat
Născut în ziua de 3 iulie 1923, în satul Toderița, raionul Făgăraș, regiunea Stalin (astăzi jud. Brașov), în familia agricultorului Ilarie Balaban, viitor factor poștal rural și invalid de război și a Elenei, născută Vlad, casnică și mamă a trei băieți, Gheorghe Balaban a absolvit 4 clase elementare în sat, după care, în anul 1934, a intrat ca bursier la Liceul Militar “Mihai Viteazul” din Târgu Mureș.
În urma rezultatelor remarcabile la învățătură și a gratuităților de care beneficia ca fiu de invalid de război, a reușit să surmonteze greutățile materiale și să termine liceul, în anul 1942.
Fiind obligat să urmeze o școală militară, a optat pentru Școala de Ofițeri de Marină, unde a intrat ca voluntar la 12 septembrie 1942.
În urma rezultatelor remarcabile la învățătură și a gratuităților de care beneficia ca fiu de invalid de război, a reușit să surmonteze greutățile materiale și să termine liceul, în anul 1942.
Fiind obligat să urmeze o școală militară, a optat pentru Școala de Ofițeri de Marină, unde a intrat ca voluntar la 12 septembrie 1942.
Doi ani de prizonierat
În luna noiembrie 1942 a fost trimis, împreună cu alți 11 elevi, pentru a urma cursurile Școlii Navale din Flensburg - Germania.
Pe lângă pregătirea teoretică desfășurată în perioada 15 noiembrie 1942 - 4 noiembrie 1944 la Stralsund, Flensburg și Mürwich, din aprilie până în octombrie 1943 a fost ambarcat ca elev stagiar pe crucișătorul-școală „Prinz Eugen”, iar în ultimul an pe distrugătorul Z 28.
În aprilie 1944 a susținut examenul de absolvire, după care a urmat un curs de ofițeri torpilori pentru nave de suprafață, tot la Flensburg.
Declarându-se ferm împotriva războiului dus de Germania, în urma evenimentelor de la 23 august 1944, la 4 septembrie 1944 a fost arestat, debarcat în portul Gdynia și ulterior internat în lagărul Stalag – Milag Nord Westertimke, lângă Bremen, ca prizonier de război cu nr. 1489.
La începutul lunii ianuarie 1945, împreună cu ceilalți prizonieri români a fost mutat în lagărul Stalag XB din Hamburg.
În martie 1945 au fost mutați în lagărul Sandbostel și ulterior în lagărul inițial Marlag – Milag Nord Westertimke.
Pe 28 aprilie 1945 a fost eliberat, intrând în zona de Vest a Germaniei de unde, după mai multe încercări, abia pe 2 ianuarie 1946 a reușit să plece spre țară cu un transport de evrei deportați din lagărul Bergen-Belsen.
Ajuns în țară la 22 ianuarie 1946, în luna februarie a susținut examen de absolvire la Școala Militară de Marină dislocată la Turnu Măgurele. Cu media 8,83, fiind clasificat primul din promoția de ofițeri 1944, a fost admis în Școala Specială de Marină, pe care a absolvit-o în septembrie 1946, tot ca șef de promoție.
Pe lângă pregătirea teoretică desfășurată în perioada 15 noiembrie 1942 - 4 noiembrie 1944 la Stralsund, Flensburg și Mürwich, din aprilie până în octombrie 1943 a fost ambarcat ca elev stagiar pe crucișătorul-școală „Prinz Eugen”, iar în ultimul an pe distrugătorul Z 28.
În aprilie 1944 a susținut examenul de absolvire, după care a urmat un curs de ofițeri torpilori pentru nave de suprafață, tot la Flensburg.
Declarându-se ferm împotriva războiului dus de Germania, în urma evenimentelor de la 23 august 1944, la 4 septembrie 1944 a fost arestat, debarcat în portul Gdynia și ulterior internat în lagărul Stalag – Milag Nord Westertimke, lângă Bremen, ca prizonier de război cu nr. 1489.
La începutul lunii ianuarie 1945, împreună cu ceilalți prizonieri români a fost mutat în lagărul Stalag XB din Hamburg.
În martie 1945 au fost mutați în lagărul Sandbostel și ulterior în lagărul inițial Marlag – Milag Nord Westertimke.
Pe 28 aprilie 1945 a fost eliberat, intrând în zona de Vest a Germaniei de unde, după mai multe încercări, abia pe 2 ianuarie 1946 a reușit să plece spre țară cu un transport de evrei deportați din lagărul Bergen-Belsen.
Ajuns în țară la 22 ianuarie 1946, în luna februarie a susținut examen de absolvire la Școala Militară de Marină dislocată la Turnu Măgurele. Cu media 8,83, fiind clasificat primul din promoția de ofițeri 1944, a fost admis în Școala Specială de Marină, pe care a absolvit-o în septembrie 1946, tot ca șef de promoție.
Eminent instructor și mentor
Pe 8 mai 1946 a fost înaintat în gradul de sublocotenent, cu vechimea de la 15 aprilie 1944.
Din 20 septembrie până în octombrie 1946 a fost ambarcat ca ofițer cu navigația și transmisiunile pe torpilorul “Zborul” iar din octombrie 1946 a făcut parte din cadrele Școlii Navale, ca profesor și ofițer de clasă.
Pe 30 mai 1947 a fost detașat să urmeze Cursul de pregătire politică la Centrul de Instruire Breaza.
În calitate de profesor și șef de divizie la Școala de Ofițeri de Marină, în perioada 5 – 20 iulie 1947, septembrie 1948, respectiv 15 mai - 15 septembrie 1949, a fost ambarcat ca ofițer cu Navigația și ofițer instructor elevi la bordul navei-școală „Mircea”.
În perioada septembrie 1949 – ianuarie 1950 a fost profesor și șef Birou Manuale la Școala de Ofițeri de Marină.
Între 20 ianuarie și 15 octombrie 1950 a fost detașat în calitate de comandant și profesor la Cursul de perfecționare pentru trecere pe linie de comandă a unor ofițeri politici, organizat la Forța Navală, respectiv comandant al Școlii Ofițeri politici de rezervă, fiind ambarcat pe navele-școală „Mircea” și “Libertatea”.
Ulterior a fost profesor de Navigație, manevre, navigație tactică și torpile (octombrie 1950 – iulie 1951) și profesor de Navigație (iulie 1951 – decembrie 1953) la Școala Militară de Marină, fiind ambarcat pe dragorul de bază DB 2, în perioada 1 iunie – 20 august 1952, și ulterior pe nava-școală „Mircea”, în calitate de conducător șef și profesor de Navigație și Marinărie.
De la 1 iunie la 1 august 1953 a fost conducător șef al unității de elevi Unitatea de Luptă 1 ambarcați pe nava-școală „Libertatea”.
Ulterior a înaintat în ierarhia militară, de la gradul de locotenent – mai 1947, locotenent major - 30 decembrie 1949, căpitan-locotenent - 4 octombrie 1951 la gradul de căpitan de rangul 3, avansat la Excepțional la 30 decembrie 1952.
Cunoscător al limbilor germană, franceză și italiană, a colaborat cu articole de specialitate la “Revista Marinei” și alte publicații de profil iar în anul 1953 a publicat „Manualul ofițerului de cart”, apărut la Editura Militară.
Pentru modul în care și-a făcut datoria ca ofițer cu Navigația la bordul navei-școală „Mircea”, în timpul furtunii din 4-8 septembrie 1948, când nava se afla în mare cu elevii, a fost citat prin Ordinul de Zi nr. 5 al Ministerului Forțelor Armate din octombrie 1948 și a fost recompensat în repetate rânduri cu diferite sume de bani.
În perioada decembrie 1952 – decembrie 1953 a fost profesor șef Astronomie la Școala Militară de Marină, respectiv șef ciclu Astronomie nautică la Școala Militară Superioară de Marină (decembrie 1953 – decembrie 1954).
Pentru activitatea desfășurată în perioada 30 octombrie 1952 – 1 noiembrie 1953 în calitate de profesor șef Ciclu Astronomie Nautică, căpitanul de rangul 2 Constantin Chiriac, șeful Secției Învățământ din cadrul Școlii Militare de Ofițeri de Marină evidenția faptul că „La orele de predare și seminarizare ofițerul a arătat bune calități de pedagog și instructor, capabil a reda cunoștințele științifice oricât de dificile într-un mod accesibil întregii mase a elevilor.”.
Cu asemenea rezultate notabile și referințe dintre cele mai elogioase din partea șefilor săi ierarhici, Gheorghe Balaban avea să-și continue cariera didactică ca șef al Catedrei Navigație și Hidrometeorologie (decembrie 1954 – octombrie 1955), respectiv șef al Catedrei de Navigație și aparate de navigație la Facultatea de Navigație a Școlii Militare Superioare de Marină (octombrie – 22 noiembrie 1955).
În Memoriile sale, clc Nicolae Romulus Moise îi evocă personalitatea complexă și distincția elocventă:
Din 20 septembrie până în octombrie 1946 a fost ambarcat ca ofițer cu navigația și transmisiunile pe torpilorul “Zborul” iar din octombrie 1946 a făcut parte din cadrele Școlii Navale, ca profesor și ofițer de clasă.
Pe 30 mai 1947 a fost detașat să urmeze Cursul de pregătire politică la Centrul de Instruire Breaza.
În calitate de profesor și șef de divizie la Școala de Ofițeri de Marină, în perioada 5 – 20 iulie 1947, septembrie 1948, respectiv 15 mai - 15 septembrie 1949, a fost ambarcat ca ofițer cu Navigația și ofițer instructor elevi la bordul navei-școală „Mircea”.
În perioada septembrie 1949 – ianuarie 1950 a fost profesor și șef Birou Manuale la Școala de Ofițeri de Marină.
Între 20 ianuarie și 15 octombrie 1950 a fost detașat în calitate de comandant și profesor la Cursul de perfecționare pentru trecere pe linie de comandă a unor ofițeri politici, organizat la Forța Navală, respectiv comandant al Școlii Ofițeri politici de rezervă, fiind ambarcat pe navele-școală „Mircea” și “Libertatea”.
Ulterior a fost profesor de Navigație, manevre, navigație tactică și torpile (octombrie 1950 – iulie 1951) și profesor de Navigație (iulie 1951 – decembrie 1953) la Școala Militară de Marină, fiind ambarcat pe dragorul de bază DB 2, în perioada 1 iunie – 20 august 1952, și ulterior pe nava-școală „Mircea”, în calitate de conducător șef și profesor de Navigație și Marinărie.
De la 1 iunie la 1 august 1953 a fost conducător șef al unității de elevi Unitatea de Luptă 1 ambarcați pe nava-școală „Libertatea”.
Ulterior a înaintat în ierarhia militară, de la gradul de locotenent – mai 1947, locotenent major - 30 decembrie 1949, căpitan-locotenent - 4 octombrie 1951 la gradul de căpitan de rangul 3, avansat la Excepțional la 30 decembrie 1952.
Cunoscător al limbilor germană, franceză și italiană, a colaborat cu articole de specialitate la “Revista Marinei” și alte publicații de profil iar în anul 1953 a publicat „Manualul ofițerului de cart”, apărut la Editura Militară.
Pentru modul în care și-a făcut datoria ca ofițer cu Navigația la bordul navei-școală „Mircea”, în timpul furtunii din 4-8 septembrie 1948, când nava se afla în mare cu elevii, a fost citat prin Ordinul de Zi nr. 5 al Ministerului Forțelor Armate din octombrie 1948 și a fost recompensat în repetate rânduri cu diferite sume de bani.
În perioada decembrie 1952 – decembrie 1953 a fost profesor șef Astronomie la Școala Militară de Marină, respectiv șef ciclu Astronomie nautică la Școala Militară Superioară de Marină (decembrie 1953 – decembrie 1954).
Pentru activitatea desfășurată în perioada 30 octombrie 1952 – 1 noiembrie 1953 în calitate de profesor șef Ciclu Astronomie Nautică, căpitanul de rangul 2 Constantin Chiriac, șeful Secției Învățământ din cadrul Școlii Militare de Ofițeri de Marină evidenția faptul că „La orele de predare și seminarizare ofițerul a arătat bune calități de pedagog și instructor, capabil a reda cunoștințele științifice oricât de dificile într-un mod accesibil întregii mase a elevilor.”.
Cu asemenea rezultate notabile și referințe dintre cele mai elogioase din partea șefilor săi ierarhici, Gheorghe Balaban avea să-și continue cariera didactică ca șef al Catedrei Navigație și Hidrometeorologie (decembrie 1954 – octombrie 1955), respectiv șef al Catedrei de Navigație și aparate de navigație la Facultatea de Navigație a Școlii Militare Superioare de Marină (octombrie – 22 noiembrie 1955).
„Mi‑l amintesc c‑a intrat în clasă păşind hotărât, cu aer impunător, dominant dintr‑o singură privire îndreptată asupra noastră. Ne‑a dat bineţe de lângă catedră şi s‑a prezentat scurt, cu o voce clară, răspicată, serios şi cu un tonus care‑ţi capta întreaga atenţie.
De statură mijlocie, bine proporţionat cu ţinută de militar prin educaţie, dar şi prin vocaţie, cu fruntea înaltă şi privirea‑i inteligentă, atenua mina aceea de asprime prea adesea împietrită pe obrazul unor slujitori ai armelor, hârşiţi în carieră.
Prima lecţie. Un compendiu asupra navigaţiei maritime, «scurtă istorie», artă, romantism sau profesiune prozaică? «Mijloace», nava, instrumente de navigaţie, «scopul» comercial, militar, agreement etc în spaţiul Oceanului Planetar.
Era prima noastră întâlnire cu un strălucit «Comandor» al fostei Marine Regale Române, Gheorghe Balaban care ne‑a pus în mâini vâslele acelea fermecate ale aspiraţiilor ce ne‑au purtat apoi o viaţă întreagă pe mare.
Au urmat câteva lecţii la care eram numai ochi şi urechi la materia aceea, unde pe lângă modul academic, plăcut, cu adevărat fascinant în care eram introduşi, trăiam şi primele emoţii în ale exerciţiului trasării drumului adevărat pe hartă.
Dar n‑am apucat să deprindem noţiunile de bază ale navigaţiei maritime şi‑am aflat cu stupoare că profesorul nostru de navigaţie a fost trecut în rezervă.
De atunci, nu ne‑am mai întâlnit niciodată. Îmi era însă cunoscut din Marina noastră comercială, în care era considerat ca unul dintre cei mai competenţi comandanţi de nave.”.
Prestanță și prestație de lider autentic
Trecut în rezervă la 1 decembrie 1955, Gheorghe Balaban a îndeplinit, succesiv, funcţiile de inspector principal de registru la Direcţia Registrului Naval Român, expert naval la Căpitănia Portului Constanţa, director tehnic al IEFM „Navrom”, inspector şef la Registrul Naval Român, respectiv surveyor pentru Lloyd şi American Bureau of Shipping.
După un stagiu în marina comercială, inițial a fost ambarcat comandant pe nava “Dimitrov“.
În august 1961 a fost trimis la Rijeka să ia în primire comanda navei “Dobrogea“ de 12.800 tdw, construită în Șantierele navale „Treije Maij”.
În martie 1962, a recepţionat în acelaşi şantier naval, viitoarea celebră navă „Bucureşti”.
În aprilie 1962, ofițerul maritim II Nicolae Romulus Moise este solicitat de clc Gheorghe Balaban să i se alăture în voiajul pe care urma să-l execute cargoul „București”.
După un stagiu în marina comercială, inițial a fost ambarcat comandant pe nava “Dimitrov“.
În august 1961 a fost trimis la Rijeka să ia în primire comanda navei “Dobrogea“ de 12.800 tdw, construită în Șantierele navale „Treije Maij”.
În martie 1962, a recepţionat în acelaşi şantier naval, viitoarea celebră navă „Bucureşti”.
În aprilie 1962, ofițerul maritim II Nicolae Romulus Moise este solicitat de clc Gheorghe Balaban să i se alăture în voiajul pe care urma să-l execute cargoul „București”.
„Ajuns în punctul acela de comandă cu toate dotările navigaţiei moderne aduse la zi (1962) şi‑n atmosfera unui serviciu sub autoritatea comandantului ţintuit încă în timonerie şi-n uniformă (la ora aceea), mi‑au indus în primul moment impresia, ce m‑a pus uşor pe gânduri, a unui aer de oarecare neaşteptată severă disciplină ce va urma să ne aştepte la bord.
La ieşirea din cart, Gică Raiciu, ofiţerul III, după ce ne‑am predat unul altuia serviciul, mi‑a şoptit discret: «Vezi, să ai creionul de lucru pe hartă perfect ascuţit, iar harta să nu apară cu ştersături ori corecturi grosolane!».
Şi nu m‑am mirat de spusele lui! Gheorghe Balaban, ofiţer al Marinei Regale, era format şi de şcoala aspră a Marinei germane, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, prin Marea Nordului.
«Ardeleanul» plecat de acasă de pe meleagurile Făgăraşilor cu proverbiala‑i seriozitate şi «hărnicie ţărănească» dacă‑şi propunea să realizeze ceva, o făcea cu răbdare, neobosit şi temeinic.
Dar, apoi m‑am liniştit repede. Şi chiar din primele zile de voiaj, am început să cunosc un comandant care, fără să fie distant cu oamenii, simpatizat şi apreciat pentru erudiţia şi desăvârşita lui pregătire profesională, a reuşit să închege un echipaj de siguranţă, pentru drumul ce ne aştepta, sub semnul unui nedisimulat respect pentru îndatoririle serviciului ce‑l aveam fiecare la bord.”.
Gheorghe Balaban a redactat lucrări fundamentale pentru pregătirea viitorilor navigatori, precum „Manualul ofiţerului de cart“ „Conducerea navei“, „Tratat de navigaţie maritimă“ în două ediții - 1976 și 2002, dar și numeroase articole de specialitate. Astfel, în nr. 1/ianuarie-februarie 1949 al „Revistei Marinei” publica „Instrumente moderne pentru navigația astronomică”; în nr. 6/1953 „Despre precizia măsurării înălţimilor la aştri” iar în nr. 2/1954 „Calculul longitudinii”. În „Revista Transporturilor” nr. 5/1981 a publicat „Consideraţii privind sistemul anticoliziune” ș.a.m.d.
Tot clc Gheorghe Balaban a fost promotorul construirii unei nave-școală moderne pentru Marina Comercială, considerând că
„În activitatea marinărească practica este o necesitate implacabilă. Ea nu se poate obține decât prin stagii de practică perfect organizate, sub o îndrumare permanentă care, prin antrenamentul sistematic, să ducă la deprinderea muncii pe mare în cele mai variate și mai aspre condiții.
Stagiile improvizate practicate în prezent sunt ineficiente și, așa cum s-a arătat, constituie una din principalele deficiențe ale pregătirii ofițerilor noi ai Marinei Comerciale.
Nava-școală a Marinei Comerciale s-ar putea construi după un proiect adecvat (propunem adaptarea proiectului cargoului de 7500 tdw) și ar constitui în paralel și un mijloc efectiv de transport maritim.
Amenajările speciale trebuie să permită însă cazarea elevilor și desfășurarea procesului de învățământ la bord – a practicii marinărești, navigației, operațiilor de încărcare-descărcare, exploatării și întreținerii instalațiilor și mecanismelor etc.”.
Propunerea s-a materializat în noiembrie 1976, prin finalizarea navei-școală “Neptun”, construită în Șantierul Naval polonez Szczecin din Gdansk pentru „Navrom” Constanța, navă intrată în serviciu în februarie 1977.
„Era tipul profesorului cu vaste cunoştinţe, prestant, punctual, principial, autoritar, înţelept, respectat de subordonaţi şi colaboratori, cu o ţinută şi un aspect vestimentar ce radia în jurul său admiraţie - aveau să-și amintească doi dintre foștii săi discipoli în “Monografia primei promoţii de învățământ superior a Marinei Militare Române”.
În timpul orelor teoretice şi practice la nave, adesea reamintea studenţilor că «Marea şi oceanul, nu cruţă şi nu iartă pe cei nepricepuţi, pe cei nepregătiţi să conducă navele în siguranţ㻓.
A decedat în noiembrie 2003, fiind înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Central din Constanţa.
În memoria sa, la 19 noiembrie 1996, Vasile Blănaru, Gheorghe Bosînceanu, Mihail Constantinescu, Gheorghe Georgescu, Constantin Iancu Bratosin și Virgil Toanchină au constituit Fundaţia „Gheorghe Balaban”, având ca principal obiectiv sprijinirea creșterii performanțelor Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”.
La împlinirea unui secol de la nașterea sa, erudiția, probitatea profesională și clarviziunea clc Gheorghe Balaban merită să fie readuse în atenția viitorilor absolvenți pentru a fi însușite ca model de conduită profesională și evocate cu aceeași admirație, prețuire și binemeritată recunoștință de care s-a bucurat în întreaga sa carieră din partea discipolilor și a colegilor săi de breaslă.
Bibliografie:
„Era tipul profesorului cu vaste cunoştinţe, prestant, punctual, principial, autoritar, înţelept, respectat de subordonaţi şi colaboratori, cu o ţinută şi un aspect vestimentar ce radia în jurul său admiraţie - aveau să-și amintească doi dintre foștii săi discipoli în “Monografia primei promoţii de învățământ superior a Marinei Militare Române”.
În timpul orelor teoretice şi practice la nave, adesea reamintea studenţilor că «Marea şi oceanul, nu cruţă şi nu iartă pe cei nepricepuţi, pe cei nepregătiţi să conducă navele în siguranţ㻓.
A decedat în noiembrie 2003, fiind înmormântat cu onoruri militare în Cimitirul Central din Constanţa.
În memoria sa, la 19 noiembrie 1996, Vasile Blănaru, Gheorghe Bosînceanu, Mihail Constantinescu, Gheorghe Georgescu, Constantin Iancu Bratosin și Virgil Toanchină au constituit Fundaţia „Gheorghe Balaban”, având ca principal obiectiv sprijinirea creșterii performanțelor Academiei Navale “Mircea cel Bătrân”.
La împlinirea unui secol de la nașterea sa, erudiția, probitatea profesională și clarviziunea clc Gheorghe Balaban merită să fie readuse în atenția viitorilor absolvenți pentru a fi însușite ca model de conduită profesională și evocate cu aceeași admirație, prețuire și binemeritată recunoștință de care s-a bucurat în întreaga sa carieră din partea discipolilor și a colegilor săi de breaslă.
Bibliografie:
- Comandor (rtr) Niculae Ștefan, comandor (rtr) ing. Nistor Mitea, „Monografia primei promoţii de învățământ superior a Marinei Militare Române”, Coordonator: Căpitan-comandor dr. Marian Moșneagu, Editura Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime S.A., Constanța, 2007
- Marian Moșneagu, „Dicționarul marinarilor români”, Editura Militară, București, 2008
- Clc Nicolae Romulus Moise, „O jumătate de veac în Marină”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2016
Sursa foto: Colecția Marian Moșneagu
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
Citește și:
Comandantul Marinei Militare, victima unui teribil accident de mașină. Amiralul care a relansat Marina Română postbelică
Despre Marian Moşneagu
Comandorul (r) dr. Marian Moşneagu s-a născut la 29 iunie 1961, în comuna suceveană Boroaia, „în pridvorul Bucovinei”, însă în 1976 destinul i-a călăuzit pașii spre Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa. A urmat apoi cursurile Institutului „Mircea cel Bătrân” (1980-1984) şi ale Facultăţii de Litere, Istorie, Drept şi Teologie, specializarea Istorie, din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa (1995-1998), unde a finalizat și studiile aprofundate (1999). Ulterior, a devenit doctor în Istorie, la Universitatea din Craiova (2004). La numai 40 de ani a devenit cel mai tânăr director al Muzeului Marinei Române (2001-2006) şi primul ofițer de marină şef al Serviciului Istoric al Armatei (2007-2016).
Este autor al lucrărilor „Ziua Marinei la români” (2002), „Cultul apelor la români” (2004), „Politica navală postbelică a României (1944-1958)” (ediţia I 2005, ediţia a II-a 2006), „Odiseea navei-şcoală «Constanţa»” (2004), „Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor «Regele Ferdinand» şi «Regina Maria»” (2006), „O istorie tragică a Marinei Comerciale Române” (2006), „Dicţionarul marinarilor români” (2008), „Eroii Marinei Române” (2009), „Elita Marinei Regale Române în rezistenţa anticomunistă” (2010), „Presa Marinei Române. Dicţionar bibliografic” (2011), „Crucişătorul «Elisabeta» în campanie” (2012), „Serviciul Istoric al Armatei în slujba culturii naţionale” (2013), „Fregata-amiral «Mărăşeşti»” (2014), „Uniformele Forţelor Navale Române” (2016), „Şefii Statului Major al Forţelor Navale. Enciclopedie” (2016), „Amiralii României. Dicționar enciclopedic” (2017), „Cavalerii Mării Negre. Ofițeri de marină distinși cu Ordinul Militar «Mihai Viteazul»” (2019), „Armata Română pe frontul Canalului Dunăre-Marea Neagră” (2020) și „Legendele «Albatrosului»” (2021) și coautor al altor 30 de albume, ghiduri, dicționare, enciclopedii, monografii și culegeri de documente. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (1992) și al Comisiei Române de Istorie Militară (1999) și redactor-șef al revistelor „Cap Compas”, „Magazin Nautic” și „Misiunea”.
Citește și:
Comandantul Marinei Militare, victima unui teribil accident de mașină. Amiralul care a relansat Marina Română postbelică
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
