Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:03 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie de avere - Daniela Elena Dumitrescu, inginer la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

ro

24 Feb, 2020 00:00 3160 Marime text

Daniela Elena Dumitrescu este inginer la Biroul Proiecte Europene din cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Ea şi-a depus declaraţiile de avere şi de interese la data de 23 mai 2019.


Potrivit documentelor, a primit moştenire, în 2012, terenuri agricole în suprafaţă de 5.000 mp, respectiv 4,5 hectare. De asemenea, în 1999, a cumpărat un apartament în suprafaţă de 66,49 mp. Daniela Elena Dumitrescu a încasat un venit de 59.508 lei, de la CN APM Constanţa, iar de la CJC a primit un venit de 7.738 lei.


Potrivit declaraţiei de interese, este membru în Asociaţia Experţilor în Achiziţii.


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.


În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţia de avere şi declaraţia de interese ale Danielei Elena Dumitrescu.


Citeşte şi

Declaraţie de avere – Radu Florescu, inginer la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Doru-Adrian Mihai, şef serviciu exploatare şi siguranţa portuară la CN APM SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Adina Albu, şef birou consultanţă, avize şi negocieri necontencioase la CN APM SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Ioan Butunoi, inginer la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Otilia Ifimov, şef departament Achiziţii Publice la CN Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Laura Niculae, economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Daniel Răzvan Jarnea, economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Iancu Hagi, economist la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Luciana Izabel Mocanu, şef birou litigii şi negocieri contencioase la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Mădălin Alexandru Crăciun, director comercial la CN APM Constanţa (document)

Declaraţii de avere – Irina Beşcucă-Iacob, şef serviciu financiar la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Narcisa Rotaru, economist la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Nicolae Dan Tivilichi, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Gabriela Murgeanu, membru în Consiliul de Administraţie al CN
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii