Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:52 25 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declaraţie de avere - Luciana Izabel Mocanu, şef birou litigii şi negocieri contencioase la CN APM Constanţa (document)

ro

17 Jan, 2020 00:00 2438 Marime text

Luciana Izabel Mocanu este şef birou litigii şi negocieri contencioase în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. Ea şi-a depus declaraţiile de avere şi de interese la data de 7 iunie 2019.


Conform declaraţiei de avere, deţine un teren intravilan aferent locuinţei în Constanţa, dobândit în 2006, având o suprafaţă de 195 mp. De asemenea, mai deţine un teren agricol, primit moştenire în 2007, în suprafaţă totală de 34,6 hectare.


Are o casă de locuit în Constanţa, în suprafaţă de 180 mp, din 2012. Deţine trei autoturisme, două Renault, unul fabricat în 2006, altul în 2017, şi un autoturism Ford, fabricat în 2017. Are două conturi deschise la Banca Transilvania, în 2012, respectiv 2011, cu un sold total de 6.000 de lei. În 2013, a contractat o ipotecă în valoare de 38.400 lei, cu data scadentă în 2023, iar în 2017, un alt contract ipotecă, scadent în 2029, în valoare de 88.273 lei, ambele fiind la Banca Transilvania.


Luciana Izabel Mocanu a încasat 91.386 lei, în timp ce soţul a primit 53.880, ambii fiind angajaţi la CN APM Constanţa. Soţul a mai încasat 24.262 lei pentru arendă teren. Pentru alocaţia copiilor a primit 1.932 lei.


Potrivit declaraţiei de intere, Luciana Izabel Mocanu este membru fondator şi preşedinte al ONG Asociaţia „Maria Cristiana – Sprijin pentru copiii din România”, dar şi membru în Colegiul Consilierilor Juridici din România.


Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele demnitarilor aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.


În secţiunea „Documente“ puteţi vizualiza declaraţiile de avere şi de interese ale Lucianei Izabel Mocanu.


Citeşte şi:

Declaraţie de avere - Mădălin Alexandru Crăciun, director comercial la CN APM Constanţa (document)

Declaraţii de avere – Irina Beşcucă-Iacob, şef serviciu financiar la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere – Narcisa Rotaru, economist la CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Nicolae Dan Tivilichi, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Gabriela Murgeanu, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Daniel Adrian Naftali, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Bogdan Pascu, membru în Consiliul de Administraţie al CN APM Constanţa (document)

Declaraţie de avere - Florin Laurenţiu Chirilă, şef serviciu la CN APM Constanţa (document)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii