Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:49 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A câştigat Nobelul pentru Literatură rememorând anii comunismului din România

ro

08 Oct, 2016 00:00 2602 Marime text
Pe 8 octombrie 2009, scriitoarea germană de orgine română, Herta Muller primea premiul Nobel pentru Literatură, ca semn de apreciere pentru scrierile sale despre viaţa sub dictatura comunistă din România. 

Herta Muller s-a născut în 1953 la Timişoara. Tatăl ei era şvab bănăţean, iar mama avea şi ea origini germane, motiv pentru care a fost deportată în 1945.

În romanul ei Atemschaukel (Leagănul respirației), publicat la Munchen în anul 2009, Herta Muller a prelucrat aspecte privind deportarea germanilor originari din România în Uniunea Sovietică. Acest roman, care prin „Fundația Robert Bosch” a fost nominalizat pentru Deutscher Buchpreis (Premiul german al cărții), a ajuns la 16 septembrie în finala celor șase.

Herta Muller a făcut studii de germanistică și de limbă și literatură română la Universitatea din Timișoara, în perioada 1973–1976
Din 1995 este membră a Deutsche Akademie fur Sprache und Dichtung (Academia Germană pentru Limbă și Poezie).
În anul 1999 Muller a fost propusă de guvernul german pentru Premiul Nobel pentru Literatură.

În anul 2008 Muller a fost propusă pentru a doua oară, din partea Germaniei, pentru acest premiu.

După ce a fost nominalizată pentru a treia oară, pe 8 octombrie 2009 i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură 2009, pentru „densitatea poeziei și sinceritatea prozei cu care a descris plastic universul dezrădăcinaților”, fiind a douăsprezecea femeie care primește acest premiu. Valoarea premiului este de 10.000.000 coroane suedeze, ceea ce corespunde cu 972.000 Euro. În realitate un asemenea premiu nu poate fi însă cuantificat, el aducând posesorului o valoare uriașă, un capital și o autoritate simbolică. Ceremonia de înmânare a premiului a avut loc pe 10 decembrie 2009 la Stockholm. Odată cu primirea prestigioasei distincții, Muller intră în rândul celor mai mari scriitori de limbă germană, alături de Thomas Mann, Herman Hesse, Heinrich Böll, Günter Grass sau Elfriede Jelinek, toți laureați ai Premiului Nobel pentru Literatură.
 
Ca o premoniție, într-un interviu publicat în „Observator cultural” la 27 septembrie 2007, Stefan Sienerth declara: „... cred că dacă Herta Muller ia mâine Premiul Nobel, literatura română și dicționarele de literatură română o vor accepta subit.”
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii