Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:06 22 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

centrulnatura.ro Vindecă-te pe tine însuți

ro

24 Aug, 2021 00:00 1854 Marime text

O explicație a cauzelor reale și a vindecării bolilor de EDWARD BACH, M.B., B.S., D.P.H.

Această carte este dedicată tuturor celor care suferă sau sunt tulburați.

CAPITOLUL I

Obiectul acestei cărti nu este de a sugera faptul că arta vindecării nu este necesară; departe de această intenție; dar sper cu umilință că va putea fi un ghid pentru acei suferinzi care caută în interior originea reală a bolilor lor, pentru a se putea ajuta în propriul proces de vindecare. Mai mult, sper că îi poate stimula pe aceia, atât din profesia medicală cât și din ordinele religioase, care au la inimă binele omenirii, pentru a-și dubla eforturile de căutare a ușurării suferințelor omenești, astfel încât să grăbească ziua în care victoria asupra bolilor va fi completă.

Principalul motiv pentru eșecul științei medicinii moderne este faptul că ea se ocupă de rezultate și nu de cauze. Multe secole cauza reală a bolilor a fost mascată de materialism, astfel încât bolilor li s-au oferit toate posibilitățile de a-și extinde ravagiile, întrucât nimeni nu s-a ocupat de originea lor. Această situație este asemănătoare cu cea a unui inamic situat în fortificații puternice pe deal, care duce un război de guerilă continuu în ținuturile din jur, în timp ce oamenii locului, ignorând reședința fortificată se mulțumesc doar să-și repare casele prejudiciate și să-și îngroape morții, rezultați în urma raidurilor dușmanilor. Așa este, vorbind în general, situația medicinii din prezent; nimic altceva decât o peticire a celor atacați și o îngropare a celor uciși, fără să se gândească macar la fortăreața reală.

Bolile nu vor fi niciodată vindecate sau eradicate de metodele materialiste prezente, pentru simplul motiv că originea bolii nu este materială. Ceea ce cunoaștem noi că boala este numai un rezultat ultim produs la nivelul corpului, produsul final de acțiune al unor forțe profunde și de durată și chiar dacă tratamentul material pare să aibă un succes aparent, acesta este numai temporar dacă nu se îndepărtează cauza reală. Direcția științei medicale moderne, interpretând greșit adevărata natură a bolii și concentrându-se pe termenii materialiști ai corpului fizic și-a crescut în mod enorm puterea; întâi, prin devierea gândurilor oamenilor de la adevărata origine a bolii și astfel, de la metodele eficiente de atac și în al doilea rând, prin localizarea bolii la nivelul corpului, reducând speranțele de vindecare reală și inducând un puternic complex de teamă, care n-ar fi trebuit să existe.

Boala este în esență rezultatul conflictului dintre Suflet și Minte și nu va fi niciodată eradicată, decât prin eforturi spirituale și mentale. Astfel de eforturi, făcute corespunzator și cu înțelegere, așa cum vom vedea mai târziu, pot vindeca și preveni boala prin îndepărtarea factorilor de bază, care reprezintă cauza ei primară. Nici un efort direcționat asupra corpului nu va face decât să repare superficial daunele, iar în acest fel nu apare vindecarea, întrucât cauza este încă operativă și îsi va demonstra prezența din nou, în altă forma. De fapt, în multe cazuri recuperarea aparentă este dăunatoare, pentru că ascunde de pacient cauza adevarată a problemelor sale și în satisfacția reinstalării aparente a sănătății, factorul cauzator real, nebăgat în seamă, poate să-și întărească puterea. Faceți o paralelă cu acele cazuri în care medicul știe sau care este înțelept și cunoscător al naturii forțelor adverse spirituale și mentale, al căror rezultat noi îl numit boala la nivelul corpului fizic. Dacă pacientul încearcă să neutralizeze în mod direct aceste forțe, sănătatea se îmbunătățește imediat ce începe acest demers, iar la finalul lui boala va dispare complet. Aceasta este adevarata vindecare, prin atacarea fortareței, chiar fundamentul cauzelor suferinței.

Una dintre excepțiile metodei materialiste în știința modernă este cea a marelui Hahnemann, fondatorul homeopatiei, care prin realizarea iubirii de către Creator și a Divinității care există în fiecare om, prin studierea atitudinii mentale a pacienților lui față de viață mediu și boala pe care o au, a încercat să găsească în ierburile câmpului și în alte elemente ale naturii remediile care nu numai le vindecau corpurile, dar le și îmbunătățeau starea mentală. Fie ca știința lui să fie extinsă și dezvoltată de acei medici care au la inimă iubirea față de umanitate.


Cu cinci sute de ani înainte de Hristos unii medici din India antică, lucrând sub influența stăpânului Buddha au produs avansuri în arta vindecării atât de mari încât au reușit să renunțe la chirurgie, deși pe acele vremuri chirurgia era la fel de eficientă, sau chiar mai mult decât este ea în prezent. Astfel de oameni precum Hippocrate, cu idealurile sale marețe despre vindecare, Paracelsus cu siguranța sa despre divinitatea omului și Hahnemann, care a realizat faptul că boala se găsește într-un plan dincolo de fizic – toți aceștia știau mai mult despre natura reală și remedierea suferinței. Ce multă suferință ar fi fost evitată în ultimele douăzeci sau douăzeci și cinci de secole dacă învățăturile acestor mari maeștri ai artei vindecării ar fi fost urmate. Dar ca în multe alte lucruri, materialismul a fost mult prea atrăgător pentru oamenii din Vest și pentru foarte mult timp vocile instructorilor practici au acoperit sfaturile acelora care cunoșteau adevărul.

Sa declaram aici pe scurt ca boala, desi aparent atât de cruda, este în sine binefacatoare si pentru propriul nostru beneficiu, iar daca este corect interpretata, ne va ghida catre greselile noastre esentiale. Daca este tratata cum trebuie, va fi modalitatea de îndepartare a acestor greseli si ne va lasa într-o stare mai buna si mai mareata decât înainte. Suferinta este coercitiva pâna la punctul la care lectia nu a fost învatata prin alte mijloace, iar boala nu va fi eradicata pâna când lectia nu va fi învatata. De asemenea, la cei care înteleg si pot citi semnificatia simptomelor premonitorii, boala ar putea fi prevenita înainte de aparitia sa sau oprita în stadiile sale initiale, daca sunt efectuate eforturile corective spirituale si mentale necesare. Nici un caz, indiferent cât de sever, nu trebuie sa fie disperat, întrucât atâta timp cât individului îi este înca data viata fizica, Sufletul care îl anima are înca speranta.

CAPITOLUL II

Pentru a înțelege natura bolii, trebuie declarate câteva adevăruri fundamentale.

Primul dintre acestea este acela că omul are un Suflet, care este adevaratul sau sine; Divinul, Ființa Supremă interioară, Fiul Creatorului tuturor lucrurilor, iar trupul, deși templul pământesc al acestui Suflet, este doar reflectarea sa detaliată: aceea că Sufletul nostru, Divinitatea care locuiește în noi și în jurul nostru ne derulează viețile așa cum El dorește să aibă loc, iar dacă îi și permitem, ne ghidează, protejează și încurajează, cu atenție și în beneficiul nostru cel mare: El, Sinele nostru Înalt, fiind o scânteie din Atotputernicul, este astfel invincibil și nemuritor.

Al doilea principiu este acela că noi, așa cum ne știm în această lume, suntem veniți aici cu scopul de a câștiga toata cunoașterea și experiența ce poate fi dobândită prin existența terestră, pentru a dezvolta virtuți care ne lipsesc și pentru a șterge tot ce este eronat în noi, astfel avansând către perfecționarea naturii noastre. Vom fi plasați în acea parte a vieții care ni se potrivește cel mai bine acestui obiectiv.

În al treilea rând, trebuie să înțelegem că această trecere scurtă pe pământ, pe care o cunoaștem ca fiind viața, nu este decât un moment în cursul evoluției noastre, la fel cum o zi de școală este pentru o viață. Deși putem în prezent să vedem și să înțelegem numai acea unică zi, intuiția noastră ne spune că nașterea este mult mai mult decât începutul, iar moartea infinit mai mult decât sfârșitul nostru. Sufletul nostru, care suntem noi cu adevărat, este nemuritor, iar corpurile de care suntem conștienți sunt temporare, precum caii pe care îi călărim într-o călătorie, sau instrumentele de care ne servim să ne facem treaba.

Apoi urmeaza un al patrulea mare principiu, acela că atâta timp cât Sufletul și personalitatea noastră sunt în armonie, totul este bucurie și pace, fericireși sănătate. Numai atunci când personalitatea noastră este deviată de pe cărarea trasată de Suflet, fie ca urmare a dorințelor noastre pământești sau prin persuasiunea altora, atunci apare conflictul. Acest conflict este cauza de bază a nefericirii și bolilor. Nu contează care este munca vieții noastre – cizmar sau monarh, moșier sau țăran, bogat sau sărac, atâta timp cât facem acea muncă în concordanță cu ceea ce ne spune Sufletul, totul este bine; și putem să  fim siguri că în orice situație de viață suntem plasați, princiară sau de jos, aceasta conține lecțiile si experiențele necesare pe moment pentru evoluția noastră și ne oferă cele mai bune avantaje pentru dezvoltarea noastră.

Urmatorul mare principiu este înțelegerea Unități tuturor lucrurilor: Creatorul a toate câte există este Iubire și tot ceea ce există și de care suntem constienți este o modalitate infinită de manifestare a acestei Iubiri, fie că este o planetă sau o pietricică, o stea sau o picătură de rouă, un om sau cea mai simplă formă de viață. Poate întelegem mai bine această concepție dacă asemănăm Creatorul nostru cu un soare imens strălucitor, binefăcător și iubitor, din centrul căruia pornesc un număr infinit de raze către toate direcțiile; noi însine si tot ceea ce ne înconjoară suntem particule la capătul acestor raze, trimise pentru a câstiga experiența și cunoaștere, dar în final ne vom reîntoarce către marele centru. Și chiar dacă nouă ni se pare că fiecare rază este separată și distinctă, ele nu sunt decât parti ale marelui Soare central. Separarea este imposibila, pentru ca odata ce o raza de soare este desprinsa de sursa sa, ea înceteaza sa mai existe. Astfel poate reusim sa întelegem un pic imposibilitatea separarii. Chiar daca fiecare raza pare a avea o individualitate, fiecare este în acelasi timp o parte a marii puteri creatoare centrale. Asadar orice fel de actiune împotriva noastra însine sau a altei fiinte afecteaza întregul, pentru ca imperfectiunea cauzata la nivelul unei parti se reflecta asupra întregului. În final, fiecare particula din întreg trebuie sa fie perfecta.

Vedem cum sunt posibile două erori fundamentale: disocierea dintre Sufletele si personalitatile noastre si cruzimea si greselile fata de ceilalti, pentru ca ambele reprezinta pacate la adresa Unitatii. Fiecare dintre acestea duce la conflict, care la rândul lui produce boala. O întelegere a locului în care se produce eroarea (si adesea nu ne dam seama de aceasta) si o tentativa onesta de a ne corecta greselile ne va conduce nu numai la o viata de bucurie si pace, dar si la sanatate. Boala este benefica în sine, pentru ca are drept obiectiv re-aducerea personalitatii la vointa Divina a Sufletului; astfel, putem vedea ca boala se poate atât preveni, cât si evita, atunci când ne dam seama singuri de greselile pe care le facem si le corectam prin mijloace spirituale si mentale. Atunci nu va mai fi nevoie de lectia severa a suferintei. Puterea Divina ne furnizeaza fiecare oportunitate pentru a ne corecta drumurile, înainte ca sa fie aplicate durerea si suferinta, ca ultim resort. Poate nu este vorba sa combatem erorile din aceasta viata, aceasta zi de scoala; si desi poate nu suntem constienti la nivel rational de motivele suferintelor noastre, care ni se par crude si fara sens, totusi Sufletele noastre (care suntem noi însine) cunosc întregul sens si ne ghideaza catre binele nostru maxim. Cu alte cuvinte, întelegerea si corectarea greselilor noastre va scurta durata bolii si ne va readuce sanatate. Cunoasterea scopului Sufletului si familiarizarea cu aceasta cunoastere înseamna usurarea suferintelor lumesti si ne elibereaza pentru a ne continua evolutie în bucurie si cu fericire.

Sunt doua mari erori: prima, sa nu iei în seama si sa nu te supui la ce-ti dicteaza Sufletul si a doua sa actionezi împotriva Unitatii. Iar în legatura cu ultima, sa nu judecati niciodata alte persoane, pentru ca ce este bine pentru cineva, poate sa fie rau pentru altcineva. Negustorul care trebuie sa-si dezvolte comertul atât pentru propriul avantaj, cât si pentru cei pe care îi are angajati, dobândind pentru aceasta cunoastere, eficienta si control si dezvoltând virtuti asociate cu fiecare, trebuie sa foloseasca însusiri si virtuti diferite de cele ale unei asistente medicale, care-si sacrifica viata pentru cei bolnavi; dar ambii, daca asculta ce le dicteaza Sufletele, învata cum trebuie acele calitati necesare pentru evolutia lor. Tot ce conteaza este supunerea la comenzile Sufletului nostru, a Sinelui nostru înalt, pe care o învatam prin constientizare, instincte si intuitie.

Vedem astfel ca prin chiar principiile enuntate si esenta sa, boala se poate atât preveni cât si vindeca, iar munca lucratorilor spirituali si a medicilor este sa ofere, pe lânga remediile materiale si cunoastere pentru cei suferind din cauza greselilor din viata lor, într-o astfel de maniera încât aceste erori sa fie eradicate si sa-i poate readuce pe cei bolnavi înapoi în starea de sanatate si bucurie.

CAPITOLUL III

Ceea ce cunoastem noi ca boala reprezinta stadiul terminal a unei tulburari mult mai profunde, iar pentru a avea succes în tratamentul ei este evident faptul ca nu putem sa ne adresam numai rezultatului final, ci eficienta va aparea prin îndepartarea cauzei de baza. Este o eroare primara pe care o poate face un om si anume actiunea împotriva Unitatii; aceasta este reprezentata de iubirea de sine (egoismul). De aceea putem spune ca exista doar o singura afectare primara, un disconfort sau o boala. Iar întrucât actiunea împotriva Unitatii poate fi împartita în multiple tipuri, la fel si boala – rezultatul acestei actiuni – poate fi separata în grupe principale corespunzator cauzelor sale. Natura chiar a bolii va fi un ghid util pentru a sprijini descoperirea tipului de actiune realizat împotriva Legilor Divine ale Iubirii si Unitatii.

Dacă în natura noastră avem destulă iubire pentru toate lucrurile, atunci nu putem sa facem rau nimanui; pentru ca acea iubire ne va ghida orice actiune si influenta mintea în orice gând care ar putea dauna cuiva. Dar înca nu am atins starea de perfectiune; daca am fi atins-o, nu mai era necesara existenta noastra pe pamânt. Dar cu totii cautam si înaintam catre aceasta stare, iar cei care sufera la nivelul mintii sau trupului sunt împinsi chiar de catre aceasta suferinta catre conditia ideala a iubirii; daca îi vom permite sa ne conduca, am putea sa grabim pasii catre atingerea scopului si n-ar mai fi nevoie de boala si suferinta. Din momentul în care lectia este înteleasa si greseala eliminata, nu mai este nevoie de corectie, pentru ca trebuie sa ne amintim ca suferinta este benefica în sine, în acea ca ne indica unde suntem pe o carare gresita, grabindu-s evolutia catre perfectiunea glorioasa.
Bolile reale primordiale ale oamenilor sunt defectele precum mândria, cruzimea, ura, egoismul, ignoranta, instabilitatea si lacomia; si fiecare dintre acestea, considerate atent, sunt opuse Unitatii. Aceste defecte reprezinta adevarata boala (folosind cuvintele în sens modern), iar persistenta si continuarea manifestarii acestor defecte duce la un stadiu de dezvoltare în care apare o precipitare la nivel corporal a rezultatelor lor fizice, pe care le cunoastem cu numele de boala.

Mândria apare, în primul rând, ca urmare a lipsei de recunoastere a micimii personalitatii si a dependentei sale puternice de Suflet, si a faptului ca toate succesele pe care le are persoana nu sunt ale sale, ci sunt binecuvântari ale Divinitatii interioare; în al doilea rând, are loc o pierdere a simtului proportiilor, a locului persoanei în schema Creatiei. Întrucât mândria refuza invariabil sa se supuna umilintei si sa accepte Vointa Marelui Creator, ea va comite actiuni contrare acestei Vointe.

Cruzimea reprezinta o negare a unitatii a tot ce exista si un esec de a întelege faptul ca orice actiune împotriva altuia reprezinta o opozitie la adresa întregului, deci o actiune împotriva Unitatii. Nimeni nu ar trebui sa actioneze crud împotriva celor apropiati sau dragi, iar legea Unitatii ne spune ca trebuie sa crestem pâna când vom întelege ca oricine, ca parte din întreg, trebuie sa devina apropiat si drag noua, pâna când chiar si cei care ne persecuta nu ne vor trezi decât sentimente de simpatie si iubire.

Ura este opusul iubirii, reversul Legii Creatiei. Este contrara întregii scheme Divine si reprezinta negarea Creatorului; duce la astfel de actiuni si gânduri care sunt opuse Unitatii si opuse celor dictate de Iubire.
Egoismul este si el o negare a Unitatii, iar datoria pe care o avem fata de ceilalti oameni este sa punem binele omenirii, grija si protectia fata de cei din jurul nostru înaintea intereselor personale.

Ignoranța reprezintă esecul învațăturii, refuzul de a vedea Adevarul atunci când ți se ofera oportunitatea. Ea duce la multe actiuni gresite, care pot exista numai pe întuneric si nu sunt posibile atunci când lumina Adevarului si a Cunoasterii sunt cu noi.

Instabilitatea, indecizia si slabiciunea scopului rezulta atunci când personalitatea refuza sa fie ghidata de Sinele sau înalt si ne face sa-i tradam pe ceilalti prin slabiciunea noastra. O astfel de stare nu ar fi posibila daca în noi ar exista cunoasterea despre Divinitatea interioara Invincibila si de Necucerit, care reprezinta sinele nostru adevarat.

Lăcomia duce la dorința de putere. Reprezintă o negare a libertatii si individualitatii fiecarui suflet. În loc de a recunoaste faptul ca fiecare dintre noi este aici pe pamânt pentru a-si dezvolta propria evolutie în concordanta cu ceea ce-i dicteaza sufletul, pentru a-si creste individualitatea si a lucra liber si nestânjenit, personalitatea lacoma doreste sa dicteze, sa modeleze si sa comande, uzurpând puterea Creatorului.

Acestea sunt exemple ale bolilor reale, originea si bazele tuturor suferintelor si tulburarilor noastre. Fiecare dintre aceste defecte, daca persista împotriva vocii Sinelui înalt, va produce un astfel de conflict interior care va trebuie sa fie reflectat la nivelul corpului fizic printr-o boala specifica. Putem vedea cum orice tip de afectiune de care suferim ne va ghida catre descoperirea unei greseli care sta în spatele sau. De exemplu, mândria, care este în acelasi timp aroganta si rigiditate a mintii, va duce la aparitia unor astfel de afectiuni care produc rigiditate si întepeneala a corpului. Durerea este rezultatul cruzimii, pentru ca pacientul învata prin suferinta personala sa nu faca rau unei alte persoane, atât la nivel fizic, cât si la nivel mintal. Pedepsele urii sunt singuratatea, temperamentul violent si incontrolabil, furtunile nervoase mentale si temperamentul isteric. Bolile introspectiei – nevrozele, neurastenia si problemele similare – care rapesc bucuria vietii, sunt cauzate de un egoism excesiv. Ignoranta si lipsa de întelepciune aduc cu ele dificultati în viata de zi cu zi, suplimentar aparând o încapatânare în refuzarea adevarului atunci când apare oportunitatea, miopia, tulburarile de vedere si auz fiind consecinte fizice naturale. Instabilitatea mintii duce la aceeasi reactie la nivelul corpului, ale carui diferite tulburari vor afecta miscarile si coordonarea. Rezultatul lacomiei si dominarii celorlalti sunt bolile care îl fac pe cel suferind sclavul propriului corp, cu dorinte si ambitii limitate de boala.

Mai mult, nu sunt întâmplatoare chiar părțile corpului afectate de boala, ci totul se petrece în concordanta cu legea cauzei si efectului, care ne ghideaza spre ajutor. De exemplu, inima, fântâna vietii si a iubirii este atacata atunci când partea de iubire a naturii noastre umane nu este dezvoltata sau este prost folosita; o afectare a unei mâini semnifica un esec sau o eroare de actionare; creierul fiind centrul de control, atunci când este afectat, indica o lipsa de control la nivelul personalitatii. La fel pot fi interpretate si celelalte. Cu totii suntem gata sa admitem ca pot apare multe rezultate în urma unei crize de mânie sau a unui soc brusc cauzat de o veste proasta; daca lucruri marunte ne pot afecta atât de puternic corpul fizic, cu cât mai profund si mai serios trebuie sa fie efectul unui conflict prelungit între suflet si corp. Ne mai miram ca rezultatele se manifesta sub forma unor boli atât de severe cum sunt cele din prezent?

Dar nu este nici un motiv să devenim deprimați. Prevenirea și vindecarea bolilor se poate realiza prin descoperirea propriilor noastre greșeli și eradicarea lor prin dezvoltarea onestă a acelor virtuți care să le contracareze; nu prin lupta împotriva raului, ci prin aducerea unei doze atât de mari din calitatea opusa, care sa ne modifice complet natura interioara.

CAPITOLUL IV

Am aflat că nu există nimic accidental în natura bolii, în tipul acesteia sau în partile corpului afectate; precum toate celelalte rezultate ale energiei, sunt urmare a legilor cauzei si efectului. Unele boli pot fi provocate prin mijloace fizice directe, precum intoxicatiile, accidentele si traumatismele si excesele mari; dar bolile în general se datoreaza unor erori fundamentale ale constitutiei noastre, asa cum am vazut în exemplele deja prezentate.

De aceea, pentru o vindecare completa, va trebui sa folosim nu numai mijloacele fizice, alegând cele mai bune metode cunoscute deja de arta vindecarii, dar este important si ca fiecare dintre noi sa ne straduim cât de bine cu putinta sa îndepartam erorile naturii noastre; pentru ca vindecarea completa si finala apare numai din interior, din chiar Sufletul nostru, care radiaza armonie prin întreaga noastra personalitate atunci când i se permite sa faca asta.

Și mai există o rădăcină comună importanta a tuturor bolilor, egoismul – iubirea de sine exagerata, astfel încât o metoda importanta de usurare a tuturor suferintelor o consta conversia acestei iubiri de sine în devotiune fata de ceilalti. Daca ne dezvoltam calitatea interioara de a ne pierde pe noi însine în iubirea si grija fata de cei din jurul nostru, bucurându-ne de aventura glorioasa a dobândirii cunoasterii si ajutorarii celorlalti, suferintele si jeluirile noastre personale dispar foarte rapid. Acesta este maretul tel final: dizolvarea propriilor interese în serviciul umanitatii. Nu conteaza locul din viata în care ne-a plasat Divinitatea noastra interioara. Daca suntem negutatori sau profesionisti, bogati sau saraci, monarhi sau cersetori, pentru fiecare dintre noi este posibil sa îndeplinim datoriile vocatiei noastre si sa reprezentam o adevarata binecuvântare pentru cei din jurul nostru prin comunicarea Iubirii Divine a Fratiei.

Dar majoritatea dintre noi au mult de calatorit pâna sa dobândeasca aceasta stare de perfectiune, desi este surprinzator cât de rapid poate avansa orice individ atunci când face eforturi serioase, mai ales când crede nu în biata sa personalitate, ci are credinta ca prin exemplele si învataturile marilor maestri ai lumii el si-ar putea permite sa se uneasca cu propriul Suflet, cu Divinitatea interioara, locul în care toate lucrurile devin posibile. În majoritatea dintre noi exista unul sau mai multe defecte mari, care ne împiedica avansarea; tocmai acest defect sau aceste defecte trebuie cautate în interior, în acelasi timp straduindu-ne sa ne dezvoltam si extindem latura iubitoare a naturii noastre catre lume, permitându-ne sa stergem acest defect prin inundarea naturii noastre cu virtutea opusa. La început poate sa fie cam dificil, dar numai la început, pentru ca este remarcabil cât de rapid poate creste o virtute încurajata, legata de cunoasterea faptului ca prin ajutorul Divinitatii noastre interioare si perseverenta, este imposibil sa nu reusim.

Odata cu dezvoltarea Iubirii Universale în interiorul nostru trebuie sa învatam sa realizam din ce în ce mai mult ca orice fiinta umana, oricât de josnica, este un copil al Creatorului si ca într-o zi, de-a lungul timpului va avansa catre perfectiune, asa cum speram cu totii sa o facem. Oricât de josnic poate aparea un om sau o creatura, trebuie sa ne amintim ca exista o scânteie Divina în interiorul sau, care va creste încet, dar sigur pâna când gloria Creatorului va straluci în întregime în acea faptura.

Mai mult decât atât, dilema bine sau rau, corect sau gresit, este una relativa. Ceea ce este corect pentru evolutia naturala a unei lumi mai salbatice, este gresit pentru standardele civilizatiei noastre, iar ceea ce poate apare ca fiind o virtute pentru noi, poate fi eronat sau deplasat la persoane care au avansat în evolutia spirituala. Ceea ce numim rau sau gresit, reprezinta în realitate un bine neaflat la locul lui, de aceea este pur relativ. Sa nu uitam faptul ca standardele noastre despre ideal sunt relative; animalelor noastre de casa le aparem ca fiind niste zei, în timp ce noi însine suntem departe de standardele sfintilor si martirilor care s-au daruit în întregime pentru a ne fi exemple. De aceea trebuie sa avem simpatie si compasiune pentru cei josnici, pentru ca în timp ce consideram ca noi am avansat mult deasupra nivelului lor, suntem în fapt doar la începutul calatoriei, a lungului drum de atingere a standardelor indicate de fratii nostri mai mari, a caror lumina straluceste în fiecare epoca a istoriei umanitatii.

Daca suntem coplesiti de mândrie, sa încercam sa realizam ca personalitatile noastre nu reprezinta propriu-zis nimic, ele nu sunt în stare sa faca nici o treaba sau serviciu acceptabil, sau sa reziste puterii întunericului, daca nu ar fi sprijinite de Lumina de sus, de Lumina Sufletului nostru; exista un regret al oportunitatilor pierdute, cu jalea si tristetea aparute si un numar enorm de copii care au stat ani de zile lânga un parinte invalid a carui singura boala era doar o lacoma cerere de atentie. Gânditi-va la armatele de barbati de si femei care nu au fost lasati sa faca poate ceva maret si de ajutor pentru omenire, deoarece personalitatea lor a fost tinuta în captivitate de un singur individ, de care nu au avut curajul sa se elibereze; gânditi-va la copii care-si cunosc si doresc o anumita chemare, dar ca urmare a unor circumstante dificile, a lipsei sprijinului celorlalti si a slabiciunii propriului tel se refugiaza într-o alta ramura a vietii, în care nu sunt nici fericiti si nici capabili sa-si dezvolte evolutia asa cum ar fi putut ea fi. Propria noasta constiinta ne va spune daca datoria noastra este fata de unii sau altii, cum si pe cine am putea sa servim; dar indiferent cum ar fi, ar trebuie sa ne ascultam constiinta cât de bine putem.

Iar în final, sa nu ne temem sa plonjam în viata; suntem aici pentru a dobândi experienta si cunoastere, si vom învata doar prea putin daca nu înfruntam realitatea si cautam cât de mult cu putinta. O astfel de experienta poate fi câstigata în orice domeniu al vietii, pentru ca adevarurile naturii si ale umanitatii se câstiga efectiv, la fel de mult într-o casuta de la tara sau în zgomotul si agitatia orasului.

CAPITOLUL V

Lipsa individualitatii (adica sa permiti o interferenta cu propria personalitate, o interferenta care nu permite îndeplinirea cererilor propriului Sine înalt) este de mare importanta în declansarea bolii si ea începe devreme în viata, de aceea va fi important sa discutam despre adevarata relatie dintre parinti si copii, dintre învatatori si elevi.

Fundamental, institutia familiei (a parintilor) este considerata privilegiata (într-adevar, ar trebui considerata un privilegiu divin), în sensul ca ea permite unui suflet sa intre în aceasta lume, în vederea evolutiei. Daca este înteleasa cum trebuie, ar trebui sa nu existe o oportunitate mai mare pentru omenire decât aceasta, de a fi agentul nasterii fizice a sufletului si de a îngriji tânara personalitate în timpul primilor ani ai existentei sale pe pamânt. Întreaga atitudine a parintilor trebuie sa fie de ghidare spirituala, mentala si fizica a noului-venit, cât de bine cu putinta, fara sa se uite vreo clipa ca sufletul nou-venit este unul individual, venit pentru a-si câstiga propriile experiente si cunoastere, în modul lui personal, functie de ceea ce-i spune Sinele lui Înalt. De aceea ar trebui oferita multa libertate unei dezvoltari nestânjenite în acest sens.

Institutia familiei (a parintilor) este una a serviciului divin si trebuie sa fie privita ca atare, chiar mai mult decât orice alta datorie pe care credem ca o avem. Întrucât parintii trebuie sa sacrifice mult, este bine în acelasi timp sa aiba în minte faptul ca nu trebuie sa solicite nimic în schimb de la copil, pentru ca obiectivul principal este de a darui, numai de a darui iubire blânda, protectie si îndrumare, pâna când sufletul ia în primire tânara personalitate.

De la început copilul trebuie sa fie învatat cu independenta, individualitatea si libertatea, în acelasi timp el fiind încurajat ca foarte devreme în viata sa gândeasca si sa actioneze de sine statator. Controlul parintilor trebuie sa se micsoreze pas cu pas, pe masura ce abilitatile de auto-gestionare ale copilului se dezvolta, iar mai târziu sa nu existe nici o restrictie sau o falsa idee de datorie fata de parinti, care sa inhibe vocea interioara, a sufletului copilului.

Institutia familiei, abilitatea de a fi parinte este trecuta în viata de la o generatie la alta si reprezinta în esenta o îndrumare temporara si protectie pentru o scurta perioada de timp, dupa care eforturile acestea trebuie sa înceteze, iar obiectul lor (copilul) trebuie lasat liber sa avanseze. Sa nu uitam faptul ca acel copil, al carui gardian temporar devenim, poate fi un suflet mai batrân si mai maret decât al nostru, superior noua din punct de vedere spiritual, asa încât controlul si protectia trebuie restrânse la nevoile tinerii personalitati. A fi parinte reprezinta o datorie sacra, temporara în caracter si trecuta de la o generatie la alta. Nu implica nimic altceva decât serviciu si nu necesita obligatie în schimb din partea celui tânar, pentru ca el trebuie lasat liber sa se dezvolte în felul lui personal si sa devina cât de bun cu putinta pentru a îndeplini aceleasi sarcini câtiva ani mai târziu. De aceea, copii ar trebui sa nu aiba nici o restrictie, nici o obligatie sau oprelisti din partea parintilor, stiind ca primind îndrumare si serviciu de la tatal si mama sa, va oferi si el la rândul lui aceleasi servicii altuia.

Parintii ar trebui sa fie atenti în special la dorinta lor de a modela tânara personalitate dupa propriile idei sau dorinte si ar trebui sa nu încerce sa controleze si sa ceara favoruri în schimbul datoriei lor naturale si a privilegiului divin, de a fi mijloacele prin care un suflet a venit în contact cu lumea fizica. Orice dorinta de control sau de a modela tânara viata pentru motive personale este o forma teribila de lacomie si trebuie oprita la debut, pentru ca daca tinerii parinti debuteaza astfel, în timp devin veritabili vampiri. Daca exista cea mai mica dorinta de dominare, ea trebuie înabusita din fasa. Trebuie sa refuzam sa ne aflam în sclavia lacomiei, care ne împinge sa ne dorim sa-i posedam pe ceilalti. Trebuie sa încurajam în noi însine arta daruirii si sa o dezvoltam pâna când prin sacrificiile sale reuseste sa curete orice urma a actiunii inverse.

Învatatorul trebuie sa tina minte ca sarcina sa este numai de a fi îndrumatorul celui tânar si cel care îi intermediaza învatatura despre lume si viata, astfel încât fiecare copil sa absoarba cunoastere în propriul sau fel, iar daca i se permite libertatea, sa aleaga instinctiv ceea ce îi este necesar pentru succesul în viata. Din nou, nu trebuie dat nimic altceva decât grija cea mai blânda si îndrumare, pentru a-i permite studentului sa câstige cunostintele de care are nevoie.

Copii trebuie sa-si aminteasca faptul ca institutia familiei (parintii), atât de emblematica ca putere creativa, are o misiune divina, dar nu are sarcina nici unei restrictii a dezvoltarii si nici o obligatie care ar putea stânjeni viata si munca pe care o doreste Sufletul lor. Este imposibil de estimat în civilizatia prezenta suferinta de nespus, persoanele tip crampon si dezvoltarea caracterelor dominatoare pe care o produce lipsa celor de mai sus. În aproape fiecare casa parintii si copii îsi construiesc închisori proprii din motive complet false si conceptii gresite despre relatia parinti si copii. Aceste închisori limiteaza libertatea, invalideaza viata, împiedica dezvoltarea naturala si aduc nefericire tuturor celor implicati, precum si afectiuni mentale, nervoase si chiar fizice ce afecteaza o proportie atât de mare din bolnavii prezentului.

Nu am accentuat suficient de mult faptul ca fiecare suflet se încarneaza pe pamânt pentru un anume scop de a câstiga experienta si întelegere, si pentru a-si perfectiona personalitatea catre acele idealuri subliniate de propriul suflet. Indiferent de relatiile pe care le avem între noi, de sot si sotie, parinte si copil, frate si sora sau stapân si servitor, noi pacatuim împotriva Creatorului si a semenilor nostri atunci când din motive de dorinta personala împiedicam evolutia altui suflet. Singura noastra datorie este sa ne supunem la ce ne dicteaza propria constiinta, dar aceasta nu va însemna nici un moment dominarea altei personalitati. Sa ne amintim ca Sufletul fiecaruia îi asterne o anumita sarcina, ca pâna nu-si îndeplineste aceasta sarcina va apare, cel putin inconstient, un conflict între Sufletul si personalitatea sa, care se va manifesta de multe ori sub forma unei tulburari fizice.

Este adevarat ca uneori, chemarea vietii unei persoane este sa-si devoteze viata altcuiva, dar înainte de a o face trebuie sa fie absolut sigur ca aceasta este cerinta Sufletului sau si ca nu este doar sugestia unei alte personalitati dominatoare, sau o falsa idee despre propria datorie. Sa-si mai aminteasca, de asemenea, ca venim pe aceasta lume pentru a câstiga batalii, pentru a câstiga putere împotriva celor care încearca sa ne controleze si avansam spre stadiul în care trecem prin viata facându-ne tacuti si calmi datoria, neîmpiedicati si neinfluentati de nici o alta fiinta, ghidati întotdeauna de vocea calma a Sinelui nostru Înalt. Pentru cei mai multi, cea mai mare batalie a vietii lor se duce în propriile case, în care înainte de a-si câstiga libertatea pentru a câstiga victorii în lume, trebuie mai întâi sa se elibereze de dominatia si controlul unei rude foarte apropiate.

Orice individ, adult sau copil, a carei munca este în parte eliberarea de controlul dominator al altuia, ar trebui sa-si aminteasca urmatoarele: în primul rând, ca persoana oprimanta ar trebui sa fie privita în acelasi mod ca un oponent în sport, ca o personalitate cu care se joaca Jocul vietii, fara cea mai mica urma de amaraciune. Daca nu ar exista acesti oponenti, ne-ar lipsi oportunitatile de dezvoltare a curajului propriu si a individualitatii noastre; în al doilea rând, adevaratele victorii ale vietii vin prin iubire si blândete si într-o astfel de înfruntare nu trebuie folosita forta, în nici un fel: ci prin cresterea constanta a propriilor calitati, prin simpatie, amabilitate si chiar afectiune, daca este posibil, chiar mai bine prin iubirea oponentului, el s-ar putea astfel dezvolta încât sa permita tacut si blând, urmarea chemarii constiintei, fara alta interferenta.

Cei care sunt dominatori au nevoie de mult ajutor si îndrumare pentru a reusi sa realizeze marele adevar universal al Unitatii si a întelege bucuria Înfratirii. A pierde aceste lucruri înseamna a pierde adevarata fericire a Vietii si trebuie sa ajutam acesti oameni cât de mult ne sta în putinta. O slabiciune din partea noastra, care sa le permita sa-si extinda influenta nu le este cu nimic de ajutor; un refuz blând de a fi sub controlul lor si o încercare de a-i face sa realizeze bucuria daruirii îi va ajuta de-a lungul cararii ascendente a vieții.

Dobândirea libertatii noastre, câstigarea individualitatii si a independentei necesita în multe situatii curaj si credinta. Dar în orele cele mai întunecate si când succesul pare imposibil, sa nu uitam faptul ca, noi, copii Creatorului nu trebuie sa ne temem niciodata, ca Sufletul nostru ne da numai acele sarcini pe care suntem în stare sa le îndeplinim, si ca odata cu credinta în Divinitatea noastra interioara si curaj, victoria va veni la cei care continua stradania.

CAPITOLUL VI

Si acum, dragi frati si surori, când am înteles ca Iubirea si Unitatea sunt marile fundamente ale Creatiei noastre, ca suntem cu totii copii Iubirii Divine si ca vindecarea definitiva a tuturor relelor si suferintelor se va realiza prin intermediul blândetii si iubirii, când întelegem toate acestea, unde asezam în acest tabloul practicile barbare precum vivisectia sau preluarea de tesuturi glandulare animale? Suntem înca atât de primitivi, de pagâni încât sa credem ca prin sacrificiul animalelor vom reusi sa scapam de rezultatele propriilor noastre greseli si neîndemânari? Acum aproape 2500 de ani în urma, Buddha arata lumii eroare si inutilitatea sacrificiului animalelor. Omenirea datoreaza deja foarte multe animalelor, care au fost torturate si distruse, fara ca vreun mare bine vizibil sa se fi produs în urma acestor practici inumane. S-au produs doar stricaciuni si necazuri în ambele lumi, atât în cea umana, cât si în cea animala. Cât de departe suntem noi, vesticii, de frumoasele idealuri ale Indiei vechilor timpuri, cât iubirea fata de creaturile pamântului era atât de mare, încât oamenii stiau sa trateze atât boli si rani ale animalelor, cât si ale pasarilor. Mai mult de atât, existau sanctuare pentru toate tipurile de existente, iar oamenii erau atât de împotriva lezarii unei creaturi inferioare, încât oricarui om care vâna i se refuza ajutorul din partea vreunul medic, daca era bolnav, pâna când nu promitea ca va abandona aceasta ocupatie. Nu voi vorbi împotriva celor care practica vivisectia, pentru ca multi dintre ei lucreaza în numele unor principii umanitariste, sperând si straduind-se sa gaseasca o usurare pentru suferintele oamenilor; motivele lor sunt suficient de bune, dar întelepciunea lor nu este suficienta, iar ei înteleg prea putin sensul vietii. Motivul singur, indiferent cât de bun, nu este suficient; el trebuie combinat cu întelepciune si cunoastere. Nici nu doresc sa scriu despre oroarea magiei negre asociate cu grefa glandulara, dar implor fiecare fiinta umana sa o considere de zece mii de ori mai rea ca orice boala, pentru ca este un pacat împotriva lui Dumnezeu, a omului si animalului.

Nu are nici un sens sa continuam sublinierea esecurilor stiintei medicale moderne, cu una sau doua exceptii; destructia este inutila, daca nu construim în locul ei un edificiu mai bun si pentru ca în medicina exista deja o fundatie a unei noi orientari, mai bine sa ne concentram pe adaugarea unei pietre sau doua la temelia acesteia. Nu ar avea nici o valoare critica profesiei medicale de astazi; sistemul este cel fundamental gresit, nu oamenii din el; pentru ca sistemul este cel care nu lasa medicul, din motive economice, sa aplice un tratament mai linistit si calm, sau sa se gândeasca mai mult la un caz, pentru a studia mostenirea celor care si-au dedicat vietile îngrijirii celor bolnavi. Asa cum spunea Paracelsus, medicul întelept vede numai cinci pacienti pe zi, nu cincisprezece, un ideal impracticabil în prezent pentru un practician mediu.

Zorii unei noi si mai bune arte a vindecarii rasar si pentru noi. Cu o suta de ani în urma, homeopatia lui Hahnemann a fost prima raza de lumina dupa o noapte lunga si întunecata si ar putea juca un rol la fel de important în medicina viitorului. Mai mult, atentia care se acorda în prezent îmbunatatirii conditiilor de viata si furnizarii unei diete mai pure si curate reprezinta un mare avans în preventia bolilor; iar toate miscarile directionate catre evidentierea pentru oameni a legaturii dintre erorile spirituale, boala si vindecarea realizata prin perfectionarea mintii indica drumul catre lumina stralucitoare care va dispersa întunericul bolilor.

Sa nu uitam faptul ca boala reprezinta un dusman comun si ca fiecare dintre noi, care învinge o parte din ea se ajuta nu numai pe sine, ci ajuta întreaga umanitate. Trebuie cheltuita o anumita cantitate de energie înainte de rezolvarea completa a bolii; haideti ca fiecare sa ne straduim pentru acest rezultat, iar cei care sunt mai puternici si mai mari decât restul sa-si faca nu numai partea lor, ci sa-i si ajute material pe fratii mai slabi.

În mod evident, prima modalitate de a preveni raspândirea si accentuarea bolilor o reprezinta încetarea efectuarii acelor actiuni care sporesc puterile bolilor; a doua modalitate ar fi stergerea defectelor caracterelor noastre, care permit invazia ulterioara a bolii. Obtinerea acestor rezultate ar reprezenta o adevarata victorie; odata ce ne-am eliberat noi însine, suntem liberi sa-i ajutam pe ceilalti. Si nu este chiar atât de dificil cum ar parea la prima vedere; ni se cere sa facem cât de bine cu putinta ceea ce stim si acest lucru este posibil din partea noastra daca ascultam ceea ce ne spune Sufletul. Viata nu cere de la noi sacrificii imposibile; ne cere sa ne facem calatoria cu bucurie în inima si sa fim o binecuvântare pentru cei din jurul nostru, asa ca atunci când vom parasi lumea, aceasta scurta vizita a noastra sa fie o îndeplinire a muncii pe care am avut-o de facut. Învataturile religioase, daca sunt citite cum trebuie, ne indica sa „uitati de toate si sa Ma urmati pe Mine”, interpretare pe care ar trebui sa o legam exclusiv de cererea Sinelui nostru Înalt, dar nu înseamna, asa cum multi îsi imagineaza, sa dai la o parte casa si confortul, iubirea si luxul; adevarul este cu totul diferit. Un print din poveste, cu toata gloria palatului sau, poate fi un adevarat trimis al lui Dumnezeu si o reala binecuvântare pentru supusii sai, pentru tara sa, chiar pentru întreaga lume; ce mult s-ar pierde daca printul îsi imagineaza ca datoria sa este sa se calugareasca.

Institutiile vietii, în fiecare domeniu, de la cele mai de jos, la cele mai speciale sunt pline de oameni si Ghidul Divin al destinelor noastre stie în care loc sa ne plaseze pentru avantajul nostru cel mai mare; tot ceea ce se asteapta din partea noastra este sa ne îndeplinim datoria bine si bucurosi. Exista sfinti care lucreaza în fabrici, într-o banca sau pe un vapor, la fel de multi precum printre cei dintr-un ordin religios. Nici unui om de pe pamânt nu i se cere sa faca mai mult decât îi sta în putere, iar daca ne straduim sa obtinem cât de bine cu putinta si suntem permanent ghidati de Sinele superior, este posibil pentru fiecare dintre noi sa obtinem sanatate si fericire.
În cea mai mare parte a ultimilor 2000 de ani, civilizatia vestica a trecut printr-o epoca de materialism accentuat, iar realizarea laturii spirituale a naturii si existentei noastre a fost în mare parte pierduta ca urmare a pozitiei mintii umane, care a plasat posesiunile lumesti, ambitiile, dorintele si placerile deasupra lucrurilor reale din viata.

Adevarata ratiune a existentei omului pe pamânt a fost umbrita de anxietatea sa în a obtine din aceasta încarnare nimic mai mult decât câstiguri lumesti. A fost o perioada în care viata era extrem de dificila, ca urmare a lipsei unui grad de confort, de încurajare si sprijin, pe care le pot aduce numai realizarea unor lucruri mai marete decât cele materiale. În ultimele secole, religiile au aparut oamenilor mai degraba ca povesti si legende despre viata si cum este ea, în loc sa fie esenta chiar a acestei existente. Adevarata natura a Sinelui nostru Înalt, cunoasterea vietilor anterioare, în afara celei prezente nu înseamna mare lucru pentru noi, în loc sa fie un ghid si stimulator al actiunilor noastre. Am dat la o parte lucrurile importante si am încercat sa facem viata cât de confortabila cu putinta, lasând în afara mintilor noastre partea super-fizica si depinzând de placerile lumesti pentru a ne compensa încercarile prin care trecem. Cei care poseda pozitii, ranguri, bogatie si posesiuni lumesti au devenit modelele acestui secol; iar pentru ca toate aceste lucruri sunt tranzitorii si pot fi obtinute si pastrate cu multa anxietate si concentrare asupra lucrurilor materiale, tot asa pacea interioara si fericirea interioara a generatiilor trecute a fost extrem de redusa comparativ cu ceea ce ar putea fi pentru omenire.

Adevarata pace a Sufletului si a mintii este cu noi atunci când avansam pe calea spiritului si nu poate fi obtinuta numai prin acumularea de bogatii, indiferent cât de multe. Dar timpurile se schimba si exista multe indicii ca aceasta civilizatie începe sa treaca de la epoca materialismului pur la dorinta de a întelege realitatile si adevarurile Universului. Interesul general si rapid existent în prezent pentru cunoasterea adevarurilor super-fizice, numarul în crestere al acelora care doresc informatii despre existenta dinainte si dupa aceasta viata, aparitia unor metode de cucerire a bolilor prin credinta si mijloace spirituale, cautarea tehnicilor stravechi si a întelepciunii Estului – toate acestea sunt semne ca oamenii timpului prezent au întrevazut realitatea lucrurilor.
Astfel, când ajungem la problema vindecarii, va trebui sa întelegem ca si aceasta trebuie sa tina pasul cu timpurile si sa-si schimbe metodele din cele ale materialismului brut, catre cele ale stiintei fondate pe realitatile Adevarului si guvernate de aceleasi legi Divine care ne conduc propria natura. Vindecarea va trece din domeniul metodelor fizice de tratament ale corpului fizic în domeniul vindecarii spirituale si mentale, care prin realizarea unei armonii între Suflet si minte, va eradica cauza fundamentala a bolii si va permite acestor metode fizice sa fie utilizate doar pentru completarea vindecarii corpului.

Pare foarte posibil ca, atunci când profesia medicala nu realizeaza aceste lucruri si nu avanseaza odata cu cresterea spirituala a oamenilor, arta vindecarii sa treaca în mâinile unor ordine religioase sau ale vindecatorilor înnascuti, care exista în fiecare generatie, dar care traiesc mai mult sau mai putin neobservati, nelasati sa-si desfasoara adevarata chemare de catre atitudinea profesiunii oficiale. Asadar, medicul viitorului va avea doua scopuri principale. Primul va fi sa asiste pacientul în cunoasterea de sine mai profunda si sa-i indice principalele greseli pe care le face, precum si deficientele caracterului sau, pe care trebuie sa le remedieze si defectele naturii sale care trebuie eradicate si înlocuite cu virtutile corespunzatoare. Un astfel de medic va trebui sa fie un foarte bun învatacel al legilor care guverneaza umanitatea si natura umana, pentru a recunoaste în toti cei care vin la el acele elemente care provoaca conflictele dintre Suflet si personalitate. El trebuie sa fie capabil sa-i sfatuiasca pe cei aflati în suferinta cum sa refaca armonia interioara, ce activitati împotriva Unitatii trebuie sa opreasca si care sunt virtutile pe care sa le dezvolte pentru a-si sterge propriile defecte. Fiecare caz necesita un studiu amanuntit si numai acei care-si vor devota viata cunoasterii omenirii vor fi capabili de succes în aceasta munca glorioasa si divina pentru omenire, de a deschide ochii celui suferind si de a-l lamuri asupra motivului existentei sale, de a-i inspira speranta, confort si credinta, permitându-i sa cucereasca boala. A doua sarcina a medicului va fi sa administreze acele remedii care vor ajuta corpul fizic sa capete putere si vor sprijini mintea sa devina mai calma, sa-si extinda orizontul si sa tinda catre perfectiune, aducând astfel pace si armonie întregii personalitati. Astfel de remedii exista în natura, plasate acolo prin mila Divinului Creator pentru vindecarea si confortul omenirii. Prea putine dintre ele sunt cunoscute s multe sunt cautate în prezent de catre medici în diferite parti ale lumii, în special în India. Când astfel de cercetari se vor dezvolta mai mult, vom redobândi o parte din cunoasterea existenta cu peste doua mii de ani în urma, iar vindecatorii viitorului vor avea la dispozitie remedii minunate si naturale plasate acolo de Divinitate, pentru usurarea suferintelor omenesti.

Disparitia bolilor va depinde de realizarea de catre umanitate a legilor inalterabile ale Universului nostru si de urmarea cu umilinta si smerenie a acestor legi, pentru a face pace între sine si Suflet si a obtine adevarata bucurie si fericire a vietii. Iar contributia medicului va consta în sprijinirea celui în suferinta pentru cunoasterea acestor adevaruri si indicarea acelor mijloace prin care poate dobândi armonie. Medicul îi va inspira credinta în Divinitatea interioara a persoanei, care va depasi toate obstacolele si-i va administra acele remedii fizice care vor ajuta la armonizarea personalitatii si vindecarea corpului.

CAPITOLUL VII

Iata ca am ajuns la una dintre cele mai importante probleme, cum ne putem ajuta pe noi însine? Cum ne putem mentine mintea si corpul într-o stare de armonie, astfel încât boala sa nu ne poata ataca, pentru ca este foarte clar faptul ca personalitatea fara conflict este imuna în fata bolii.

Mai întâi de toate, sa luam în seama mintea. Am discutat deja despre necesitatea cautarii în noi însine a defectelor proprii, care ne determina sa lucram împotriva Unitatii si în dizarmonie cu ceea ce ne spune Sufletul. Aceste defecte se pot elimina numai prin dezvoltarea virtutilor opuse lor. Deja am discutat aceasta problema si o auto-examinare onesta ne va indica natura erorilor noastre. Sfatuitorii nostri spirituali, medicii adevarati si prietenii nostri buni ar trebui sa ne poata sprijini pentru obtinerea unei imagini sincere a noastre, dar metoda perfecta de a învata este prin calmarea gândurilor si meditatie, prin aducerea în interiorul nostru a unei stari de pace si liniste, datorita careia Sufletul nostru sa ne poata vorbi prin intermediul constiintei si intuitiilor noastre, ghidându-se în concordanta cu dorintele sale. Daca vom reusi ca în fiecare zi sa stam un pic linistiti într-un loc ferit, fara a fi întrerupti, golindu-ne mintea sau gândindu-ne calm la munca pe care o avem de facut în viata, vom vedea ca dupa un timp aceste momente ne vor fi de mare folos si vom primi sclipiri de cunoastere si ghidare prin intermediul lor. Vom afla ca ne vin raspunsuri la probleme dificile ale vietii si devenim capabili sa alegem cu încredere cursul corect al evenimentelor. Pe parcursul acestor perioade, trebuie sa ne gândim cu onestitate la servirea umanitatii si sa lucram în concordanta cu ceea ce ne dicteaza Sufletul.

Sa ne amintim ca atunci când este gasita eroarea, remediul nu consta în batalia împotriva sa si nu în folosirea vointei si a energiei pentru suprimarea greselii, ci în dezvoltarea constanta a virtutii opuse, care va spala automat toate urmele defectului. Aceasta este metoda adevarata si naturala de avansare si cucerire a raului, mult mai usoara si mai eficienta în lupta cu un anume defect. Lupta împotriva unui defect îi mareste puterea, ne focalizeaza atentia aspra prezentei sale si din batalia care se poarta, singurul succes obtinut este cucerirea prin supresie, extrem de nesatisfacatoare, pentru ca inamicul este înca alaturi de noi si într-un moment de slabiciune poate recapata putere. Adevarata victorie este reprezentata de uitarea defectelor si straduinta în mod constient de a ne dezvoltam calitatile care vor face defectele imposibil de manifestat.

De exemplu, daca în natura firii noastre exista cruzime, ne putem spune în mod continuu: „Nu voi fi crud” si vom evita sa gresim în acea directie; dar succesul metodei depinde de puterea mintii si la stari de slabiciune am putea sa uitam de bunele noastre intentii. Dar daca, pe de alta parte, ne-am dezvolta simpatie si bunatate fata de oameni, aceasta calitate va face imposibila manifestarea cruzimii, pentru ca vom trata orice potential act de cruzime cu oroare, datorita bunatatii noastre interioare. În acest caz, nu este vorba despre o supresie, de nici un dusman ascuns care poate sa apara în prim plan, când lasam jos garda, pentru ca bunatatea va îndeparta complet din firea noastra posibilitatea de a face ceva care ar putea sa raneasca un semen.

Asa cum am mai vazut, natura bolilor noastre fizice va indica realmente dizarmoniile mentale care stau la baza originii lor; un alt mare factor de succes îl reprezinta cheful de viata, când privim existenta nu numai ca pe o datorie de realizat cu cât mai multa rabdare cu putinta, ci si cu bucuria implicarii într-o aventura a calatoriei noastre prin aceasta lume.

Poate una dintre cele mai mari tragedii ale materialismului o reprezinta aparitia PLICTISELII si pierderea adevaratei fericiri interioare; învata oamenii sa caute multumire si compensatie pentru probleme în placerile lumesti, iar acestea nu pot aduce nimic altceva decât alinare temporara a dificultatilor noastre. Odata ce începem sa cautam pentru încercarile prin care trecem o compensare pe care o platim cu bani, intram într-un cerc vicios. Amuzamentul, distractia si frivolitatea sunt bune pentru noi toti, dar nu când depindem în mod constant de ele pentru alinarea suferintelor. Amuzamentele lumesti de orice fel au crescut în mod constant în intensitate pentru a deveni mai atractive, iar fiorul de ieri devine plictiseala de mâine. De aceea continuam sa cautam alte amuzamente, diferite si mai intense, pâna când devenim saturati si nu mai obtinem usurare din acea directie. Într-o forma sau alta, cautarea amuzamentelor lumesti ne face pe noi toti Fausti. Chiar daca nu ne dam seama în întregime de Sinele nostru constient, viata devine pentru noi putin mai mult decât o datorie de rabdare, fara nici o urma de chef si bucurie, asa cum este mostenirea fiecarui copil al Pamântului si asa cum ar trebui sa ramâna pâna în ultimele ore. Stadiile extreme sunt atinse în prezent prin eforturile stiintifice de a obtine întinerirea, prelungirea vietii naturale si cresterea placerilor senzuale prin intermediul a diferite practici nenaturale.

Starea de plictiseala este responsabila pentru patrunderea în fiecare dintre noi a mai multa boala decât ne dam seama, foarte devreme în cursul vietii, de aceea bolile asociate cu ea apar la vârste foarte fragede. Astfel de probleme nu ar apare daca am accepta adevarul despre Divinitatea noastra interioara, despre misiunea noastra în viata si am continua sa avem bucuria de a dobândi noi experiente si de a-i ajuta pe ceilalti. Antidotul plictiselii îl reprezinta trairea unei vieti active si plina de curiozitate despre toate din jurul nostru, studierea vietii de-a lungul întregii zile, sa învatam, sa învatam si iar sa învatam de la oamenii din jurul nostru si din întâmplarile zilnice Adevarul existent în spatele tuturor lucrurilor. Antidotul plictiselii este scufundarea noastra în întregime în arta câstigarii cunoasterii si experientei, fiind atenti la oportunitatile ce apar, spre folosul nostru si al oamenilor din jur. Astfel, fiecare moment al muncii si jocului nostru ne va aduce cheful de a învata, dorinta de a experimenta lucruri adevarate, aventuri adevarate si fapte care merita traite. În plus, dezvoltând aceste însusiri, vom descoperi ca recapatam puterea de a obtine bucurii din cel mai mic incident, iar situatiile pe care anterior le consideram obisnuite si monotone vor redeveni oportunitati pentru cercetare si aventura. Lucrurile simple ale vietii – lucrurile simple situate cel mai aproape de marele Adevar – sunt cele în care se regaseste placerea reala.

Resemnarea, cea care face omul un trecator care nu mai observa nimic în jur în calatoria vietii, deschide usa diferitelor influente adverse si împiedica intrarea unor oportunitati, aparute în cursul existentei noastre zilnice, ce ar putea veni din spiritul si bucuria aventurii. Indiferent care este locul în care va aflati, ca sunteti un muncitor într-un oras cu miliarde de locuitori sau un cioban singuratic pe dealuri, haideti sa ne straduim sa facem monotonia interesanta, sarcinile de rutina sa devina oportunitati pentru experiente inedite si viata zilnica sa se transforme într-un studiu intens al umanitatii si a marilor legi fundamentale ale Universului. În orice loc exista multiple oportunitati de observare ale legilor Creatiei, fie în munti sau vai sau printre ceilalti oameni. Mai întâi de toate, haideti sa transformam viata într-o aventura interesanta si absorbanta, în care plictiseala nu mai este posibila si prin cunoasterea astfel dobândita, sa încercam sa ne armonizam mintile cu sufletele si cu Unitatea mareata a Creatiei lui Dumnezeu.

Un alt ajutor fundamental ne-ar fi sa lasam la o parte toate fricile. În realitate, frica nu are nici un loc în regatul natural al omului, întrucât Divinitatea noastra interioara, adica noi însine, este de necucerit si nemuritoare, iar daca realizam acest lucru vedem cum noi, Copii lui Dumnezeu, nu avem nimic de ce sa ne temem. În anii materialisti, frica creste ne-natural odata cu posesiunile lumesti (legate fie de trupul fizic, fie de alte bogatii exterioare). Daca aceste lucruri ar reprezenta lumea noastra, întrucât sunt atât de trecatoare, atât de dificil de obtinut si atât de greu de pastrat o perioada scurta de timp, se declanseaza în noi multa anxietate, daca nu reusim sa ne agatam de ele când avem ocazia. De multe ori traim într-o stare constanta de frica, constienta sau subconstienta, pentru ca sinele nostru interior stie ca astfel de posesiuni ne pot fi luate în orice moment si nu beneficiem de ele decât pentru scurta noastra viata.

Sursă text: centrulnatura.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii