Trafic de cocaină Un minor de 14 ani era folosit ca intermediar pentru vânzarea drogurilor
Trafic de cocaină:Un minor de 14 ani era folosit ca intermediar pentru vânzarea drogurilor
29 May, 2026 16:14
ZIUA de Constanta
178
Marime text
178
Marime text

Ieri, 28 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Olt au dispus, în două cauze penale, reținerea a doi inculpați, cu vârstele de 23 și 28 de ani și măsura controlului judiciar față de un inculpat minor (14 ani), cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
Din probatoriul administrat în cadrul primului dosar, a rezultat faptul că, în perioada noiembrie – decembrie 2025, unul dintre inculpați a procurat, deținut și vândut, pe raza localității Brebeni, diferite cantități de cocaină, cu sume cuprinse între 400 și 1.000 lei.
Actele de urmărire penală efectuate în cea de a doua cauză, au arătat că, în luna martie 2026, inculpatul în vârstă de 28 de ani, a procurat, deținut și vândut cocaină, prin intermediul inculpatului minor, cu suma de 1.000 lei
Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate substanțele interzise vândute de către inculpați, potrivit DIICOT.
Astăzi, au fost sesizați judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Olt cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Inspectoratului de Poliție Județean Olt, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Olt, jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt și al Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Citește și:
FOTO. Un tânăr este cercetat de DIICOT pentru trafic de droguri de risc și mare risc, după ce a fost prins cu 1 kg de canabis
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


