Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:42 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poezia zilei Cutreierând cerul din ei – Irina Lucia Mihalca

ro

25 Apr, 2020 00:00 1992 Marime text

Cutreierând cerul din ei

O dimineaţă luminoasă, în surdină
se-aud acorduri lente de jazz în măsuri nedefinite,
purtând amintirile vieţii, un om şi o femeie
îşi beau ceaiul verde cu aroma de rodii,
ascultă marea zbuciumată,
în zare privesc pescăruşii gălăgioşi
şi valurile înspumate,
în aer persistă miresme de apă sărată.

Ar vrea să-i spună de dragostea lui,
de tot ce-a păstrat de atâta timp,
briza îi poartă departe
cântecul inimii,
îi priveşte păpădiile
din zâmbetul ei tulburător
mângâiate de
invizibilul dans al universului,
îngemănare de dorinţă,
picături de vis,
o vibraţie în tot corpul,
un tăvălug de foc,
fiorii îl cuprind,
sărut inspirat prin tăceri,
oglindă concavă, un văl de lumină,
surâs rătăcind prin univers,
căutând iubirea...

Pe firul gândului ei tresare inima lui.
Din inimă în inimă, undele se propagă.
Aproape unul de altul
sunt îmbrăţişaţi de mantia iubirii.
Soarbe o lacrimă, netezeşte
un surâs şăgalnic şi-l respiră intens.
Un templu pentru calea lor!

Păsări în zbor, cuvintele curg
de la unul la altul,
o lună pictată,
o flacără aprinsă în noapte.


În pânza timpului dulce-amărui,
unind durerea cu iubirea,
clipa cu speranţa,
fixează eternitatea timpului trăit...
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii