Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:46 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Originară din Constanța Scriitoarea Daniela Varvara, la ceas aniversar

ro

12 Dec, 2023 17:00 923 Marime text
Foto: Uniunea Scriitorilor
  • Pe 13 decembrie, Daniela Varvara împlinește 51 de ani
  • În anul 2011 apărea volumul ei de debut
  • Din anul 2020, Daniela Varvara este coordonatoarea festivalului „Poezie la nisip” de la Corbu, inițiat chiar de ea și ajuns la patru ediții
 
Originară din Constanța, Daniela Varvara a venit pe lume în anul 1972, pe 13 decembrie. În prezent, ea locuiește în comuna Corbu, județul Constanța.
 
Scriitoarea Daniela Varvara a publicat primele versuri în anul 2008, în paginile publicației „Revista Română” din Iași.
 
La Constanța, în revista „Ex Ponto”, ea a publicat primul eseu intitulat „Brâncuși, poezia pietrei”.
 
În anul 2011 apărea volumul ei de debut. Daniela Varvara scoatea de sub tipar, la editura „Ex Ponto”, volumul de versuri „Înaripata”, a cărui prefața este semnată de Arthur Porumboiu.
 
Constănțeanca a făcut studii doctorale la Universitatea „Ovidius” Constanța, fiind doctor în Științe Filologice din anul 2013.
 
În anul 2016, ea a publicat la editura „Eikon” din București teza de doctorat, cu titlul „Mituri și simboluri biblice în poezia românească neomodernistă”.
 
A fost redactor la revistele InterArtes și Albatros din Constanța, precum și colaborator la Ex Ponto, Hyperion, Caiete botoșănene, Canta, Cafeneaua literară, Actualitatea literară, Porto Franco, Bucovina literară, Poezia etc.
 
În carieră a publicat poeme, eseuri, studii și cronici literare, poeme haiku în peste 20 de reviste literare și opt antologii.
 
A participat la numeroase conferințe științifice, festivaluri literare, evenimente culturale etc.
 
Din anul 2020, Daniela Varvara este coordonatoarea festivalului „Poezie la nisip” de la Corbu, inițiat chiar de ea și ajuns la patru ediții.
 
Alte volume publicate de scriitoare sunt: „A-” (versuri, editura Sf. Ierarh Nicolae, Brăila, 2012), „Lodebar” (versuri, editura Junimea, 2017).
 
Volumul ei de debut, „Înaripata” a obținut premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea și premiul revistei și al editurii care l-a publicat. De asemenea, „Lodebar” a primit premiul pentru cartea de poezie a anului 2017 din partea filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România.
 
În prezent, Daniela Varvara lucrează ca profesoară de limba și literatura română la Școala „Gheorghe Lazăr” din Corbu.
 
Citește și:
A 85-a aniversare Emel Emin, poeta stabilită la Constanța de peste jumătate de veac
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii