Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:41 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorica Dăncilă, scrisoare către Klaus Iohannis "Am luat notă de declarațiile recente prin care admiteți, în sfârșit, că este necesar să colaborăm pentru România"

ro

18 Dec, 2018 13:43 696 Marime text
Premierul Viorica Dăncilă a transmis în cursul zilei de astăzi președintelui României, Klaus Iohannis, următoarea scrisoare:
 
”Domnului Klaus Werner Iohannis,
Președintele României,
Am luat notă cu satisfacție de declarațiile dumneavoastră recente prin care admiteți, în sfârșit, că este necesar să colaborăm pentru România. De asemenea, salut faptul că ați răspuns apelului meu de colaborare politică pentru asigurarea, de către România, a unei bune președinții a Consiliului Uniunii Europene.

Referitor la solicitarea dumneavoastră, prin care invocați prerogativele conferite de art.87 din Constituția României, privind primirea agendei de lucru a fiecărei ședințe a Guvernului, vă informez că Guvernul României transmite, de fiecare dată, pe site-ul propriu, agenda de lucru a ședințelor Guvernului, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum și documentele însoțitoare respective, documente ce pot fi consultate de orice persoană.

În cazul în care pe agenda ședinței Guvernului vor fi proiecte de acte normative referitoare la “probleme de interes național privind politica externă, apărarea țării, asigurarea ordinii publice”, în conformitate cu textul constituțional invocat, vă vom semnala acest lucru și vă asigur de toată deschiderea în situația în care veți decide să participați la ședința de Guvern.

De asemenea, în cazurile subsumate de textul constituțional sintagmei ”alte situații”, caz în care este la latitudinea prim-ministrului invitarea Președintelui României (”Președintele României poate lua parte la ședințele Guvernului (...) la cererea primului ministru, în alte situații”), vă voi adresa, cu celeritate, invitația de a participa la ședința de Guvern, dacă voi considera necesară participarea dumneavoastră.
         
În încheiere, vă asigur, domnule președinte, de cunoașterea, de către Guvernul României, a obligației de loialitate constituțională care impune, deopotrivă Guvernului și Președintelui României, precum și oricărei autorități publice, respectarea competențelor constituționale, fără asumarea unor prerogative care excedează cadrului constituțional și legal”
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii