Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:34 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorica Dăncilă, la 15 ani de la aderarea României la NATO. Ce a declarat

ro

07 Apr, 2019 11:42 963 Marime text

Viorica Dăncilă a fost prezentă, duminică, la sediul MApN, la evenimentul organizat cu ocazia împlinirii a 15 ani de la aderarea României la NATO și a 70 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice. Premierul a precizat că România și-a asumat responsabil obligațiile care îi revin in cadrul NATO, menționând că țara noastră va continua să fie un contribuitor activ la asigurarea securităţii şi stabilităţii spaţiului euroatlantic.

"Ne-am asumat responsabilităţile de furnizor de securitate în regiunea noastră şi în operaţiunile NATO. Ne-am evidenţiat ca aliat predictibil şi de încredere, aşa cum arată toate luările de poziţie ale aliaţilor noştri. Armata română a participat la misiuni de menţinere a păcii şi stabilităţii în regiuni ca Balcanii de Vest, Afganistan şi Irak. Anul acesta, ne menţinem printre primele cinci state contribuitoare cu trupe la misiunea din Afganistan. Deciziile adoptate la summit-urile NATO din ultimii cinci ani au ţinut cont de vocea României conducând la stabilirea unei prezenţe avansate în zona Mării Negre, pe linie terestra, aeriana şi maritimă, care a sporit securitatea întregii Alianţe", a declarat şeful executivului, potrivit Agerpres.

Premierul a mai amintit că România este beneficiarul direct al consolidării posturii NATO de apărare şi descurajare pe flancul estic, acordând sprijin partenerilor ţării noastre din vecinătatea estică, respectiv Republica Moldova, Georgia şi Ucraina.

"Găzduim elemente ale ale sistemului de apărare antirachetă la Deveselu. Suntem pregătiţi să facem faţă noilor provocări de securitate si vom continua să fim un contribuitor activ la asigurarea securităţii şi stabilităţii spaţiului euroatlantic, precum şi la proiectarea valorilor Alianţei în vecinătatea acesteia(...) Guvernul pe care îl conduc şi-a asumat în mod responsabil obligaţiile care revin în cadrul NATO. Este deja al treilea an în care România acordă 2% din PIB pentru apărare. Continuăm programele militare de înzestrare a Armatei cu echipamente moderne, care sa-i protejeze pe militarii noştri, să răspundă standardelor NATO, dar şi provocărilor de securitate actuale din zona noastră sau din teritoriile unde suntem participanţi la misiuni comune. Continuăm să rămânem un participat important la operaţiunile NATO, pentru menţinerea păcii şi stabilităţii în diferite zone de conflict", a spus Dăncilă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii