Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:56 29 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Executări silite în Năvodari Apartamente și parcări ale unui dezvoltator imobiliar, scoase la licitație

ro

29 Apr, 2026 13:56 183 Marime text
foto: Pexels
 Luna mai 2026 se anunță una dificilă pentru dezvoltatorul imobiliar MCG Private Residence SRL. Biroul Executorului Judecătoresc (BEJ) Bogdan Ionică a publicat o serie de anunțuri pentru vânzarea la licitație publică a mai multor active imobiliare situate în Năvodari, în urma unor cereri de executare silită venite din partea mai multor creditori.

Imobilele vizate sunt situate într-un bloc nou pe strada D8 nr. 12 din Năvodari. Executările silite au la bază titluri executorii diverse, de la acte confirmative de creanță până la contracte de superficie, și au fost încuviințate de Judecătoria Constanța la începutul acestui an.

Conform publicațiilor de vânzare, licitațiile sunt împărțite pe parcursul a două zile, după cum urmează:
 
Licitări programate pentru 27 mai 2026 (creditori: N.M și N. I.):
  • Ora 11:00: Apartament cu o cameră, parter (35,3 mp utili + logie 8 mp). Preț de pornire: 375.644,50 lei (TVA inclus).
  • Ora 12:00: Loc de parcare (Parcarea 13), demisol (14,4 mp). Preț de pornire: 48.574,24 lei (TVA inclus).
  • Ora 13:00: Loc de parcare (Parcarea 15), demisol (11,4 mp). Preț de pornire: 38.455,01 lei (TVA inclus).
Licitări programate pentru 28 mai 2026 (creditor: Rimar Building SRL):
  • Ora 09:00: Apartament cu o cameră și dependințe în Năvodari, etajul 3 (36,1 mp utili + balcon 15,8 mp). Preț de pornire: 405.289,50 lei (TVA inclus).
  • Ora 10:00: Apartament cu o cameră și dependințe în Năvodari, etajul 3 (37,3 mp utili + balcon 9,5 mp). Preț de pornire: 342.793,00 lei (TVA inclus).
  • Ora 11:00: Apartament cu două camere și dependințe, în Năvodari,parter (47,3 mp utili + logie 7,1 mp). Preț de pornire: 402.567,00 lei (TVA inclus).
Persoanele interesate să participe la licitații trebuie să depună o cauțiune de 10% din prețul de pornire în contul indicat de BEJ Bogdan Ionică, până la termenele stabilite.

Licitațiile vor avea loc la sediul Biroului Executor Judecătoresc din Constanța, B-dul Ferdinand nr. 36, parter.



 

Despre MCG Private Residence SRL


Firma MCG Private Residence SRL,din Constanța, a fost înființată la data de 04.07.2018 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4110 - Dezvoltare (promovare) imobiliară.

Analiza datelor financiare recente ale MCG Private Residence SRL arată o evoluție a datoriilor: de la 7,3 milioane lei în 2021, la 13,4 milioane lei la finalul anului 2023.

În ultimii trei ani raportați (2021-2023), societatea a declarat o cifră de afaceri fluctuantă, dar un profit net de 0 lei.

Deși în 2022 firma figura cu 3 angajați, în 2023 numărul mediu al acestora a scăzut la un singur salariat.


Asociat și administrator este Gherase Mihai.




Despre Rimar Building SRL

Firma Rimar Building SRL, din Năvodari, a fost înființată la data de 10.09.2021 și are ca obiect principal de activitate codul CAEN 4110 - Dezvoltare (promovare) imobiliară.

Asociați și administratori sunt Gheorghe Paul-Aurel și Sârbu Marius.

Situația pentru anul financiar 2024 arată o pierdere de 189.512 lei.


Amintim că, la data de 12 decembrie 2025 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța dosarul nr. 6434/118/2025, având ca obiect rezoluțiune contract și pretenții. Reclamanții sunt Martinescu Anamaria și Martinescu Andrei, iar pârâtul este MCG Private Residence SRL.


În cauză a fost stabilit un prim termen de judecată data de 30.04.2026.



Amintim că magistrații Tribunalului Constanța au admis, la data de 18 aprilie 2024, cererea formulată de Prefectul Județului Constanța, prin care acesta a chemat în judecată primarul orașului NăvodariMCG Private Residence SRL și Inspectoratul de Stat în Construcții – Inspectoratul Județean în Construcții Constanța.

Astfel, la data de 12 aprilie 2023, pe rolul Tribunalului Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal, a fost înregistrat dosarul nr. 2794/118/2023, având ca obiect acțiune prefect – tutelă administrativă, anulare act administrativ (Autorizația de construire nr. 43/14.02.2022).
 

Părțile dosarului, aflat în stadiul procesual de fond, sunt: Prefectul Județului Constanța, în calitate de reclamant, primarul orașului NăvodariMCG Private Residence SRL și Inspectoratul de Stat în Construcții – Inspectoratul Județean în Construcții Constanța, în calitate de pârâți.

În ședința de judecată din 18 aprilie 2024, instanța a admis cererea, pronunțând următoarea soluție pe scurt:
„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul prefectul Judeţului Constanţa în contradictoriu cu pârâţii primarul Oraşului Năvodari şi MCG Private Residence SRL. Anulează autorizaţia de construire nr. 43/14.02.2022. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Tribunalul Constanţa - Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată pe 18.04.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei“, se spune în soluția pe scurt.

În urma acestei hotărâri, primarul orașului Năvodari a declarat recurs la data de 20 iunie 2024, iar MCG Private Residence SRL a declarat recurs la data de 17 iunie 2024.

În ședința de judecată din 15 aprilie 2025Curtea de Apel Constanța, instanța competentă să soluționeze recursul, a decis următoarele:
Solutia pe scurt: Dec./15.04.2025 Admite excep?ia tardivită?ii motivelor noi de recurs invocate de recurenta-pârâtă MCG PRIVATE RESIDENCE S.R.L. Respinge recursurile ca nefondate. Definitivă. Pronunțată prin punerea solu?iei la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței astăzi, 15.04.2025.
Document: Hotarâre  376/2025  15.04.2025
 

PRECIZĂRI

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

MCG Private Residence SRL, chemată în judecată două persoane fizice. Litigiul, pe rolul Tribunalului Constanța 

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii