Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:11 20 11 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Un tren privat de marfă a deraiat între stațiile Năvodari - Constanța Mărfuri (galerie foto)

ro

20 Apr, 2019 12:07 1824 Marime text
Un tren privat de marfă, care aparține operatorului Tehnotrans a deraiat în această dimineață de un boghi între stațiile Năvodari - Constanța Mărfuri.

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA; Oana Brânzan, acest interval de stații face parte din linia neinteroperabilă, administrată de gestionarul privat GFR.

„Menționez că pe secția respectivă nu circulă trenuri de călători, nici de stat, nici private. Trenul de marfă asigura un transport de cocs” - a declarat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan. 

UPDATE

Potrivit IPJ Constanța, SRPT - TN Năvodari a transmis că azi dimineață, un tren de marfă care circula pe relația Lumina - Ovidiu, încărcat cu cocs petrol, la km.16+900, vagonul 4 din fata locomotivei a deraiat de un boghiu, aspect ce a condus la blocarea circulației pe această magistrală. 

Traficul feroviar a fost deviat pe relația Midia - Năvodari - Dorobanțu. Nu au fost înregistrate victime.

Sursa foto: IPJ Constanța

Ti-a placut articolul?

Comentarii