Intervenție de urgență într-un tren InterCity! A fost sesizată Poliția Transporturi
Intervenție de urgență într-un tren InterCity! A fost sesizată Poliția Transporturi
206
Marime text

Azi, 20 iunie 2026, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Râmnicu Sărat au intervenit în urma unei sesizări primite din partea șefului trenului InterCity 561, care a semnalat prezența unui călător ce nu deținea legitimație de călătorie, consuma băuturi alcoolice și fuma în tren, provocând disconfort celorlalți pasageri.
Totodată, acesta a informat că persoana în cauză ar avea asupra sa un cuțit.
În urma verificărilor efectuate la sosirea trenului în stația Râmnicu Sărat, polițiștii au identificat persoana în cauză, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău.
Cu ocazia controlului corporal, asupra acestuia a fost descoperit un cuțit cu lungimea totală de 23 de centimetri, având lama de 13 centimetri. Obiectul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea măsurilor legale care se impun- transmite IPJ Galați.
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


