Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:03 06 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Investiție de peste 760.000 de lei la Nicolae Bălcescu. Ce vrea să facă primăria (DOCUMENT)

ro

06 Jul, 2026 17:00 159 Marime text

 
  • Scopul acestui proiect este de a asigura un sistem de iluminat modern, cu eficiență luminoasă și energetică ridicată, cu durată mare de viață, cheltuieli reduse de întreținere și exploatare și o investiție justificată din punct de vedere tehnico-economic
 
Primăria comunei Nicolae Bălcescu, județul Constanța, pregătește o investiție importantă în sfera serviciilor publice, urmând să organizeze o licitație pentru modernizatul sistemului de iluminat.
 
Concret, administrația locală a lansat anunțul de participare la licitația din data de 17 iulie 2026, obiectul contractului fiind execuție lucrări în cadrul obiectivului de investiții „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în comuna Nicolae Bălcescu, județul Constanța”.
 
Suma pe care este dispusă să o plătească este estimată la 761.132,64 lei.
 
Scopul acestui proiect este de a asigura un sistem de iluminat modern, cu eficiență luminoasă și energetică ridicată, cu durată mare de viață, cheltuieli reduse de întreținere și exploatare și o investiție justificată din punct de vedere tehnico-economic.
 
Conform soluției tehnice prevăzute în proiect se vor înlocui în totalitate cele 19 de corpuri de iluminat existente, se va instala un sistem de telegestiune utilizând comunicația wireless și se va extinde sistemul de iluminat public cu 26 de stâlpi metalici echipați cu corpuri de iluminat LED prevăzute cu sistem de telegestiune.
 
Extinderea sistemului de iluminat va fi realizată prin alimentarea noilor corpuri de iluminat de un sistem fotovoltaic cu acumulare amplasat pe un stâlp de beton. Mini centrala fotovoltaică va asigura producerea energiei electrice necesare funcționării sistemului de iluminat aferent extinderii, contribuind la creșterea eficienței energetice și la reducerea consumului de energie din rețeaua electrică.
 
Durata execuției lucrărilor este de trei luni de la data emiterii ordinului de începere.

 
Contractul va fi atribuit pe baza criteriului „prețul cel mai scăzut”.
 
Prin realizarea acestei investiții, Primăria Nicolae Bălcescu urmărește:
  • Modernizarea și extinderea sistemului de iluminat stradal;
  • Eficientizarea consumului urban de electricitate pentru iluminat
  • Creșterea calității serviciului de iluminat public
  • Creșterea gradului de siguranță a locuitorilor localității
  • Sprijinirea mediului de afaceri din localitate prin creearea unui mediu plăcut și atractiv ce determină creșterea turismului precum și implicarea comunității locale în viața localității
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:
Energie verde în județul Constanța Comuna Nicolae Bălcescu investește într-o centrală fotovoltaică proprie 

Ti-a placut articolul?

Comentarii