Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:40 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Traian Băsescu "Nu am intervenit în dosarul lui Bercea Mondial"

ro

19 Jun, 2014 13:36 1884 Marime text
Preşedintele Traian Băsescu a declarat în urmă cu puţin timp că nu s-a implicat deloc în dosarul lui Sandu Anghel, Bercea Mondial. Şeful statului a făcut un apel public către orice poliţist, procuror sau judecător care a fost implicat în acest dosar să spună dacă el a intervenit în acest dosar. Pe de altă parte, Traian Băsescu spune că el i-a recomandat fratelui său să se prezinte la Parchet în cazul dosarului în care fiul lui Bercea Mondial l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu.

Update

Iată declaraţiile preşedintelui, făcute în urmă cu mai puţin de jumătate de oră, preluate de Mediafax. “Niciodată nu am avut cu fratele meu vreo discuţie cu privire la sprijinirea domnului Sandu Anghel în procesele pe care le avea. Există suspiciunea intervenţiei mele în derularea justiţiei în acest caz sau cel puţin aşa a fost lansată public aseară. De aceea fac un apel public la orice poliţist, orice procuror şi orice judecător care a fost implicat în cazul lui Anghel Sandu: dacă a existat vreo intervenţie a mea pe această scară a anchetei, să o facă publică. Proba că nu a existat o astfel de intervenţie este chiar condamnarea lui Anghel. Eu cunosc varianta fratelui meu în acest caz încă de anul trecut, când mi-a spus că este şantajat. Nu o voi prezenta public pentru că nu sunt dispus să cred decât în varianta justiţiei, şi nu în a fratelui meu, pentru că într-un stat de drept varianta justiţiei este cea adevărată. Nu mă voi transforma într-un avocat al lui, mai ales că s-a implicat într-o zonă cu oameni cu care nu ar fi trebuit să se implice. În 10 ani nu am făcut nicio intervenţie în justiţie, pentru nimeni. Regret faptul că fratele meu s-a implicat într-un astfel de anturaj, cu consecinţele pe care le vedem. Sunt încrezător că justiţia va scoate la iveală adevărul. Nu voi face nicio intervenţie la nicio instituţie a statului pentru a-l proteja pe fratele meu. Dacă a făcut ceva ilegal, va trebui să răspundă în faţa legii. Lucrul pentru care îl acuz deocamdată este anturajul în care a intrat”. Conform Mediafax, Mircea Băsescu, fratele preşedintelui a spus joi dimineaţă, când a ieşit din curtea casei sale, că preşedintele ştia despre cazul lui Bercea Mondial, aşa cum "ştia toată ţara" şi că nu s-a intervenit la el pentru eliberarea acestuia."Este o mare eroare sau să-i spun răutate să amesteci preşedintele ţării într-o asemenea problemă (...) Este interpretarea lor că eu zic că preşedintele ştie. Preşedintele ştie despre un asemenea caz, cum să nu ştie. Ştia toată ţara şi să nu ştie preşedintele despre cazul Bercea Mondialu?", a spus Mircea Băsescu. Întrebat dacă a vorbit cu fratele său de când a început acest scandal, Mircea Băsescu a spus: "Am vorbit, bineînţeles că este supărat, este foarte supărat. Este extraordinar de urât din partea postului Antena 3 că nu ne-a răspuns la telefon în timpul emisiunii şi că încerarcă să arunce, să amestece în mocirla asta creată de ei preşedintele ţării".

Sursa: mediafax.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii