Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:46 14 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tragediile dimineții. Un tânăr a murit în accident O bătrână în flăcări. Unde s-au întâmplat dezastrele

ro

19 Jan, 2017 08:09 1327 Marime text
Pompierii de la ISU Prahova au fost anunțați în acestă dimineață ca s-a declanșat un incendiu, la un imobil situat pe strada Minelor, din municipiul Ploiești.

Potrivit reprezentanților ISU Prahova, pentru ZIUA de Constanța, acolo ardea o casă, cu o suprafață de aproximativ o sută de metri pătrați, iar focul se întinsese cuprinzând și locuința din vecinătate.

După lichidarea incendiului pompierii au depistat în interior o femeie, de 83 de ani, decedată.

Tot în același județ, în această dimineață, la Cerasu, a avut loc un accident cumplit.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că nenorocirea s-a produs în jurul orei 05.30.

Mașina în care se afla tânărul, în vârstă de 21 de ani, dar și alte două persoane, a părăsit carosabilul și s-a izbit de gardul unui imobil.

Ceilalți doi ocupanți ai autoturismului au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.     

Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanta        
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii